Teatrul Naţional Timişoara, în calitate de organizator, lansează Concursul Naţional de Dramaturgie, ediţia 2012, care se adresează dramaturgilor de limbă română, debutanţi sau consacraţi, din România sau diaspora.
Concursul are ca obiectiv central selectarea şi promovarea unor texte pentru teatru inedite , care nu au mai fost fost niciodată făcute publice – montate, publicate, înregistrate audio etc.
Această ediţie a CND se înscrie într-un program pan-european derulat în cadrul reţelei teatrale European Theatre Convention. În vederea conturării unui traseu dramaturgic european definibil în realitatea românească pe coordonatelee sale specfice, tema pe care ediţia 2012 a CND o propune ca subiect de reflecţie şi de exploatare dramatică este Îmbătrânirea activă şi Solidaritatea între generaţii.
Piesele vor fi trimise într-un plic cu specificarea "pentru Concursul Naţional de Dramaturgie ", pe adresa: Teatrul Naţional, Str. Mărăşeşti nr. 2, 300086 Timişoara, România.
Plicul expediat va conţine următoarele: un CD cu textul intrat în concurs, textul listat, un al doilea plic, mai mic, pe care va fi scris titlul piesei. Acest al doilea plic - sigilat - va conţine coordonatele autorilor şi va fi deschis de juriu doar după desemnarea textelor câştigătoare.
În vederea selecţionării, textele vor fi tehnoredactate în format electronic, cu diacritice. Textele intrate în concurs nu vor fi returnate autorilor. Textele care nu vor avea coordonatele autorilor specificate în plic sigilat nu vor intra în concurs. Textele care au fost făcute publice anterior și trimise în concurs sub pseudonim vor fi respinse.
Juriul va desemna trei texte finaliste. Fiecare dintre acestea va fi prelucrat în cadrul atelierelor de scenaristică derulate la Timișoara în perioada FEST-FDR (5-13 mai 2012). La finalul atelierului, textele vor fi prezentate în spectacole-lectură. În urma vizionării, juriul va desemna textul câştigător.
Toate cele trei texte vor fi publicate într-un volum editat de Teatrul Național. Textul câştigător va fi montat la Teatrul Naţional în decurs de un an de la momentul desemnării. Textele sunt aşteptate la secretariatul Teatrului Naţional până cel târziu sâmbătă, 17 martie 2012, data poştei.
Date de contact: comunicare@tntimisoara.com tntm.office@tntimisoara.com, ww.tntimisoara.com, tel. 0256/201288, 0745 508 595, 0752 113 551.