sâmbătă, 29 octombrie 2011

Timis / Sacalaz - campioana la recensamant

Din informaţiile operative obţinute din raportările prin SMS, informaţii centralizate de Institutul Naţional de Statistică privind ritmul de colectare a datelor statistice în teren la Recensămîntul Populaţiei şi Locuinţelor, în perioada 20 -28 octombrie 2011, se constată că au fost recenzate un număr de 217.911 locuinţe, reprezentând 80,74% din numărul total al locuinţelor estimate a fi recenzate la nivelul judeţului şi un număr de 527.083 persoane (prezente, temporar absente şi plecate pe perioadă îndelungată din gospodăria din care fac parte).
Rezultatele la nivelul fiecărui UAT privind înregistrarea datelor statistice la Recensămîntul Populaţiei şi Locuinţelor până la sfârşitul zilei de 28 octombrie 2011, sunt prezentate în continuare.

CLICK AICI pentru Situaţia locuinţelor şi persoanelor recenzate până la sfârşitul zilei de 28 octombrie 2011 la nivelul judeţului Timiş în ordinea procentajului realizat
LOCALITATE (UAT)/NUMĂR LOCUINŢE ESTIMAT A FI RECENZATE/ NUMĂR LOCUINŢE RECENZATE / PROCENT (%)/ NUMĂR PERSOANE RECENZATE

Timisoara / Barza somaleza a poposit la Maternitatea Bega

Maternitatea Bega din Timşoara a fost gazda, în săptămâna care tocmai s-a încheiat, unui eveniment ceva mai deosebit.
În fond, tot despre o naştere este vorba, de un băieţel, numai că părinţii sunt somalezi aflaţi în tranzit la Centrul de Refugiaţi din Timişoara, unde sunt găzduiţi de câteva luni.
Pe data de 8 mai 2008, în urma unor negocieri intense, Guvernul României, UNHCR şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM), au semnat un Acord tripartit, pentru înfiinţarea unui Centru de Tranzit în Regim de Urgenţă (CTU) în Timişoara.
CTU poate caza un număr maxim de 200 de persoane a căror perioadă maximă de şedere pe teritoriul României este de 6 luni. În acest timp, UNHCR face demersurile necesare pentru relocarea acestora. Pe timpul şederii lor, refugiaţii îşi petrec timpul participând la cursuri de limbă şi de orientare culturală pentru a se integra mai uşor în ţara de relocare.
Până în septembrie 2011, un număr de peste 800 de refugiaţi au fost cazaţi în CTU şi alţi 643 au fost relocaţi în SUA, Canada, Marea Britanie, Olanda, Norvegia, Australia şi Suedia.

Timisoara / Intalnire internationala de fotografie contemporana

Institutul francez din Timişoara a inaugurat în 2005 prima ediţie a Întâlnirilor Internaţionale de Fotografie Contemporană de la Timişoara, sub numele SurExpositions. Evenimentul a deschis calea acestui gen de fotografie în România.
SurExpositions - MOB 2011 se va derula între 10 şi 30 noiembrie 2011 la Institutul francez din Timişoara, care a dorit să încredinţeze comisariatul acestei noi ediţii colectivului Encore Heureux, confruntând astfel privirea arhitectului cu fotografia contemporană.
Frânturi de paradis este titlul acestei a V-a ediţii a SurExpositions, care reuneşte patru tineri fotografi: Cindy Lelu şi Magali Paulin - reprezentând Franţa, Loredana Brumă şi Ştefan Tuchilă - reprezentând România.
Vernisajul SUREXPOSITIONS şi rezultatele concursului MOB se va desfăşura la 10 noiembrie, de la ora 18, la Muzeul de Artă (Piaţa Unirii nr. 1).
Întâlnirile Internaţionale de Fotografie Contemporană de la Timişoara vor debuta cu o conferinţă/dezbatere în ziua de 4 noiembrie, de la ora 13, la Facultatea de construcţii,
Amfiteatrul CA4 (str. Traian Lalescu nr. 2), după care va urma un workshop adresat persoanelor înscrise în zilele 5 - 7 noiembrie.
Obiectivul acestor întâlniri este de a pune în dialog diferitele domenii ale fotografiei, impulsionând întâlniri profesionale şi propunând expoziţii destinate publicului larg.
SurExpositions este o manifestare internaţională care participă la repunerea în discuţie a frontierelor intelectuale şi artistice ale fotografiei contemporane, fie ea documentară, de presă sau artistică.
Intrarea va fi liberă la toate evenimentele.

Romania / Ora oficiala de iarna

România trece la ora oficială de iarnă, ora Europei Orientale, în noaptea de sâmbătă (29 octombrie) spre duminică (30 octombrie). Ceasurile se dau înapoi, ora 4 devenind ora 3.
În ultima duminică din luna octombrie se încheie orarul de vară, care debutează în ultima duminică a lunii martie, şi se revine la Timpul Legal Român, când diferenţa faţă de timpul universal (GMT) este din nou de 2 ore.
Ora oficială a unei ţări este ora de iarnă. Ora de vară este ora legală adoptată de unele ţări sau un teritorii pe timpul unei părţi a anului. Ora de vară este de obicei cu o oră înaintea orei oficiale standard.
Acest sistem are ca scop "economisirea" luminii Soarelui. În lunile de vară, ora este dată înainte pentru ca principalele activităţi umane să se desfăşoare cât mai mult posibil pe lumină naturală; în acest fel se economiseşte energia electrică necesară iluminatului.
În România ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932. Până în 1939 ora de vară a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie (în 1932: 22 mai), ora 00:00 şi prima duminică din octombrie, ora 01:00 (ore locale). Între 1 aprilie 1940, ora 00:00, şi 2 noiembrie 1942, ora 03:00, ora de vară a fost în vigoare permanent în România. Din 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată.
Ora de vară a fost reintrodusă în România începând cu 1979 iar până la alinierea la standardele europene s-au aplicat două reguli pentru ora de vară:
1979 - 1983: prima duminică din aprilie, ora 00:00 - ultima duminică din septembrie, ora 01:00 (cu excepţia anului 1979, când ora de vară a început pe 27 mai);
1984 - 1996: ultima duminică din martie, ora 00:00 - ultima duminică din septembrie, ora 01:00.

vineri, 28 octombrie 2011

Timisoara / Cimitirele, controlate la ... sange

Astăzi, 28 octombrie 2011, viceprimarul Adrian Orza a avut o întâlnire cu firmele care au concesionate cimitirele care aparţin Primăriei (Cimitirul din Calea Lipovei, Cimitirul din Calea Buziaşului, Cimitirul din strada Rusu Şirianu, Cimitirul Calea Şagului, Cimitirul din strada Stuparilor). Subiectul întâlnirii a fost construcţiile ilegale din cimitire şi pregătirea Zilei Morţilor.
Printre concluziile întâlnirii s-au numărat rezilierea contractului cu concesionarul cimitirului din Calea Buziaşului, pentru neregulile constatate acolo.
Totodată, de săptămâna viitoare, o echipă mixtă formată din reprezentanţi ai Poliţiei Locale şi Direcţiei Patrimoniu vor verifica fiecare cimitir în parte sub aspectul construcţiilor, al curăţeniei, al comportamentului personalului, al actelor de cerşetorie.
Cetăţenii sunt rugaţi să se implice în această acţiune şi să semnaleze neregulile constatate la primariatm@primariatm.ro sau la 0256.969, de luni până la vineri, de la ora 8 la ora 22.
Viceprimarul a reamintit faptul că executivul Primăriei a dorit impunerea unor reglementări mai stricte pentru construcţia de capele şi mausolee, doar pentru personalităţile marcante (cetăţeni de onoare, personalităţi culturare, ştiinţifice etc.) şi doar cu acordul Consiliului Local, dar CLT nu a aprobat această propunere.

Timisoara / Masa rotunda despre Turnul de apa din Piata Iosefin

Aquatim va găzdui marţi, 1 noiembrie 2011, de la ora 11, la sediul central de pe str. Gheorghe Lazăr nr. 11 A, o masă rotundă pe tema reabilitării şi refuncţionalizării turnului de apă de pe str. Gheorghe Bariţiu, aflat în administrarea societăţii.
Turnul de apă din Piaţa Iosefin, cu o capacitate de 500 mc, a fost construit în perioada 1912-1914, cu scopul de a compensa volumul de apă necesar în timpul orelor de vârf când consumul atingea maximul. Împreună cu turnul de apă de pe str. Lorena, uzina de apă nr. 1 şi reţeaua de distribuţie în lungime de 87,4 km (ultimele două fiind puse în funcţiune în 1914), formau la acea vreme sistemul de alimentare cu apă al oraşului. În jurul anului 1940, datorită creşterii semnificative a consumului, turnul nu a mai făcut faţă asigurării necesarului de apă şi, astfel, a fost scos din funcţiune. În prezent, se află în stare de conservare, făcând parte din patrimoniul Aquatim.
Evenimentul este prilejuit de expoziţia de planşe reprezentând propuneri pentru proiectul de reabilitare a turnului, realizate de studenţi din anul V de la Facultatea de Arhitectură din cadrul Universităţii Politehnica. Tema proiectului este „Refuncţionalizarea turnului de apă din Iosefin”, realizat în cadrul disciplinei Restaurări, sub îndrumarea profesorilor coordonatori conf. Dr. arh. Liliana Roşiu, şi asist. arh. Romeo Szorad. Acest gen de lucrări au rolul de a-i învăţa pe viitorii arhitecţi care sunt etapele de urmat în proiectele de reabilitare a clădirilor istorice şi de a-i familiariza cu intervenţiile necesare protejării patrimoniului construit.
Printre invitaţii la eveniment se vor număra reprezentanţi ai Primăriei Municipiului Timişoara, Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional a Judeţului Timiş, Consiliului Judeţean Timiş, Inspectoratului Judeţean în Construcţii Timiş, Facultăţii de Hidrotehnică de la Universitatea Politehnica Timişoara şi ai Aquatim.
Scopul discuţiilor purtate în cadrul evenimentului este de a stabili posibilitatea refuncţionalizării monumentului, având la bază ideile avansate de studenţi în proiectele expuse.

Timisoara / 431 locuri de munca disponibile in judetul Timis

Potrivit datelor rezultate din declaraţiile agenţilor economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate 10.374 locuri de muncă, în perioada 28 octombrie- 3 noiembrie 2011.
Situaţia locurilor de muncă vacante, în fiecare judeţ:
Cluj- 1.259, municipiul Bucureşti- 781, Iaşi- 646, Braşov- 623, Hundoara- 458, Bihor- 456, Timiş- 431, Arad- 388, Harghita- 322, Sibiu- 275, Maramureş- 267, Călăraşi- 248, Vaslui- 236, Mureş- 235, Neamţ- 230, Prahova- 230, Dâmboviţa- 216, Bacău- 212, Constanţa- 199, Tulcea- 189, Ilfov- 188, Vrancea- 185, Gorj- 177, Vâlcea- 174, Argeş- 172, Dolj- 167, Satu Mare- 165, Teleorman- 138, Bistriţa-Năsăud- 131, Covasna- 129, Brăila- 120, Alba- 103, Buzău- 100, Suceava- 95, Giurgiu- 88, Botoşani- 81, Galaţi- 55, Mehedinţi- 54, Sălaj- 49, Ialomiţa- 47, Olt- 46, Caraş-Severin- 9.
La nivel naţional, pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite 679 locuri de muncă, după cum urmează: ingineri şi subingineri (inginer construcţii civile, industriale şi agricole- 28, inginer mecanic- 24, inginer producţie- 20, proiectant inginer mecanic- 12 etc.), programator- 47, contabil şef- 19, administrator financiar (patrimoniu) studii superioare- 16, consilier financiar- bancar- 15, director vânzări- 10 etc.
Pentru studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 9.695 locuri de muncă.

CLICK AICI pentru LOCURI DE MUNCA DISPONIBILE IN JUDETUL TIMIS,
FIRME, ADRESA, POSTURI VACANTE, TELEFON

Timisoara / Nu e apa rece de Ziua Mortilor

Marţi,1 noiembrie, între orele 11-20, se va întrerupe furnizarea apei potabile în cartierul Plopi, iar în cartierul Ghiroda va fi presiune redusă, ca urmare a unei defecţiuni în incinta Staţiei de tratare a apei Bega.
La reluarea alimentării cu apă rece este posibil să apară apă tulbure la robinetele consumatorilor din zonele menţionate.
Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm utilizatorilor să nu folosească apa în scopuri menajere până la limpezirea ei completă.

Timisoara / Halloween cu liberali

"Priveghiul democraţiei româneşti" se va numi acţiunea pusă la cale de TNL Timiş pentru sâmbătă seara în Piaţa Unirii.
Tinerii liberali se vor întâlni la sediul PNL Timiş la ora 20,30, după care se vor deplasa în Piaţa Unirii pentru a protesta paşnic, dar cu umor, împotriva actualei guvernări, care a îngropat spiritul democraţiei româneşti. La protest se vor afla şi lideri ai PNL Timişoara şi PNL Timiş, printre care şi preşedintele filialei, Nicolae Robu. Acţiunea are toate autorizaţiile necesare pentru desfăşurare. Fiind seara în care se celebrează Halloween-ul, tinerii vor purta măşti, iar tinerii liberali promit că acţiunea va fi una plină de surprize.
După momentele din Piaţa Unirii, tinerii se vor deplasa la clubul Lemon, unde are loc petrecerea de Halloween. Petrecerea va începe în jurul orei 22.
Tot mâine seară, de la ora 20,30, la Casa Tineretului, Cluburile Studenţeşti Liberale Timiş şi Medical Engineering Association organizează Halloween Charity Party, eveniment caritabil dedicat sprijinirii copiilor cu probleme cardiace din România. Costumaţiile specifice de Halloween nu vor lipsi nici la această petrecere.

Timisoara / Razie la mintea elevilor

În cursul acestei zile, poliţiştii de proximitate împreună cu cei din cadrul Compartimentului de Prevenirea Criminalităţii, în cooperare cu reprezentanţi din cadrul Inspectoratului Şcolar al Judeţului Timiş, au acţionat în zonele adiacente unităţilor şcolare pentru depistarea elevilor care absentează de la orele de curs.
Poliţiştii au acţionat între orele 10-12 pentru prevenirea şi combaterea absenteismului şcolar prin depistarea elevilor care lipsesc de la ore, identificarea unităţilor de alimentaţie publică şi a Internet Cafe-urilor şi aplicarea cu fermitate a prevederilor legale faţă de persoanele care servesc băuturi alcoolice elevilor.
Cei 20 de poliţişti s-au grupat în echipe şi au acţionat la unităţile şcolare situate în zona centrală, complexul studenţesc, zona Bălcescu, Freidorf, Torontalului, Aradului şi piaţa Sinaia.
În cadrul acţiunii au fost depistaţi 69 de elevi absenţi de la orele de curs care au fost legitimaţi şi îndreptaţi către unităţile şcolare. Pentru toţi elevii depistaţi au fost înaintate adrese de aducere la cunoştinţă Inspectoratului Şcolar al Judeţului Timiş cu toate datele de identificare a elevilor în vederea luării măsurilor care se impun.
La sfârşitul acţiunii s-a stabilit că în zona centrală şi cea a complexului studenţesc au fost depistaţi cei mai mulţi elevi, majoritatea petrecându-şi timpul în Internet Cafe-uri.

Timisoara / Ghiozdanul cu alcool

În data de 27.10.a.c., în jurul orelor 16, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţiei au fost sesizaţi cu privire la faptul că o persoană a încercat să sustragă mai multe produse dintr-un magazin mixt situat pe Calea Buziaşului din Timişoara.
Din discuţiile purtate cu agentul de pază s-a stabilit că acesta a surprins un bărbat la ieşirea din magazin a surprins care purta în spate un ghiozdan a încercat să sustragă din magazin sticle cu diferite băuturi alcoolice, dar a abandonat ghiozdanul la ieşire şi a fugit.
Poliţiştii au procedat la efectuarea căutărilor în zona de competenţă şi l-au depistat pe B. G. A., de 16 ani, din localitatea Dragotei, judeţul Bihor.
Faţa de acesta poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de furt.
În cauză cercetările vor continua.

Timisoara / Alcool pe muchie de cutit

Poliţiştilor din cadrul Secţiei 3 Poliţie le-a fost semnalat la data de 27 octombrie a.c., în jurul orei 19, faptul că o persoană a fost înjunghiată.
La faţa locului s-a deplasat de urgenţă un echipaj de poliţie care din primele verificări efectuate s-a constatat că pe fondul consumului de alcool, a izbucnit o stare conflictuală între B. Petru, de 44 ani, din localitatea Bistra, judeţul Alba, şi M. M. Cornel, de 33 ani, din municipiul Oradea, judeţul Bihor, primul lovindu-l cu un cuţit în cavitatea abdominală.
Pe numele lui B. Petru, poliţiştii i-au întocmit un dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
Cercetările vor continua pentru stabilirea cauzelor producerii faptei şi tragerii la răspundere penală a suspectului.

Timisoara / Haina il face pe om?

În data de 27 octombrie a.c., în urma activităţilor deprinse, poliţiştii din cadrul Secţiei 1 poliţie l-au depistat pe V. Sorin, de 33 de ani, din din Timişoara, suspect că a pătruns într-o societate comercială de unde a sustras obiecte de vestimentaţie în valoare de 10.000 de lei.
Cercetările vor continua sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Timisoara / Actiune de impadurire la Livezile si Dudestii Vechi

Sâmbată, 29 octombrie, va avea loc prima acţiune de împădurire din 2011, organizată de mişcarea 'Plantăm fapte bune în România'.
Vor fi împădurite 6 ha de teren din localitatea Armăşeşti, judeţul Ialomiţa.
În lunile octombrie şi noiembrie, organizatorii mişcării 'Plantăm fapte bune în România' vor demara acţiuni de împădurire în 6 judeţe.
Astfel, echipe de voluntari ai mişcării vor planta în data de 29 octombrie în localitatea Armăşeşti (judeţul Ialomiţa), în data de 6 noiembrie în localităţile Tigveni (judeţul Argeş) şi Tăureni (judeţul Mureş), în data de 12 noiembrie în localităţile Ardud (judeţul Satu Mare) şi Livezile şi Dudeştii Vechi (judeţul Timiş).

Timisoara / Putin, dom'le, putin. Dincolo era mai mult!...

Astăzi, 28.10.2011, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, au prins în flagrant un cetăţean care încerca să mituiască un poliţist cu 200 euro.
Flagrantul a fost organizat cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii şi al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş.
În fapt, la data de 28.10.2011, un agent de poliţie din cadrul Poliţiei Oraş Jimbolia a sesizat că cetăţeanul A.A. i-a promis bani pentru a nu-i întocmi dosar penal după ce a fost depistat în timp ce conducea autoturismul, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Totodată, la control cetăţeanul a prezentat un permis de conducere fals.
Bărbatul a fost condus la spital în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei, ocazie cu care i-a oferit, în mod repetat, poliţistului suma de 50 euro, respectiv 100 euro.
Astăzi, A.A. s-a prezentat la Poliţia Oraş Jimbolia pentru completarea declaraţiei, dar i-a oferit agentului de poliţie suma de 200 euro drept mită, fiind prins în flagrant de organele competente.
În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale şi reţinerea inculpatului A.A. pentru comiterea infracţiunii de dare de mită, prev. şi ped. de art. 255 C.P. raportat la art. 7 aliniat 1 din legea 78/2000, urmând a fi prezentat Tribunalului Timiş, cu propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Timisoara - Tinerii care se iubesc, la teatru

Tinerii care se iubesc nu au o naționalitate anume sau, mai precis, pentru că se iubesc, au toate naționalitățile la un loc, spărgînd orice barieră – de limbă, politică, istorică, etnică ori culturală.
Această idee generoasă a făcut posibil spectacolul pe care Teatrul Național și Centrul Cultural Italian din Timișoara îl vor prezenta publicului luni, 31 octombrie, de la ora 11 și marți, 1 noiembrie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului Național.
Spectacolul TINERII CARE SE IUBESC este o suită de cinci povești de dragoste între oameni care nu țin cont de barierele exterioare sufletului și care îi aduce pe scenă pe actorii timișoreni Ana Maria Cojocaru, Cătălin Ursu și Doru Iosif, alături de corul Gioventù in Cantata din orașul italian Bassano del Grappa.
Spectacolul are loc în contextul în care cei 80 de invitați italieni – reprezentanți ai autorității locale și educaționale din Bassano del Grappa, precum și un mare număr de tineri - vin în România pentru a aduce un mesaj de prietenie și o invitație la dialog, sărbătorind împreună cu timișorenii unitatea Italiei sub sloganul „Italia unită pentru o Europă unită”.

joi, 27 octombrie 2011

Timisoara / Steaua a apus pe Bega

OPTIMILE CUPEI ROMÂNIEI s-au incheiat cu o victorie fara drept de apel a Politehnicii Timisoara impotriva vedetelor de pe (lângă) Ghencea. Calificatele pentru sferturile de finală sunt Gaz Metan Mediaş, Oţelul Galaţi, Pandurii Târgu Jiu, FC Vaslui, Petrolul Ploieşti, Rapid, Dinamo şi, bineînţeles, Timişoara.

Poli Timisoara 2-0 Steaua Bucuresti

Minutul 90: Ultima schimbare la Poli, a intrat Axente, a iesit Goga.
Minutul 85: Ultima schimbare la Steaua, a iesit Mihai Costea, a intrat Rosu.
Minutul 81: A doua schimbare la Poli, a iesit Curtean a intrat Florin Sandu.
Minutul 69: Prima schimbare la Poli, a iesit Ricketts, iar in locul lui a intrat Popovici.
Minutul 55: O noua schimbare la Steaua, a iesit Florin Costea, a intrat Nikolic.
Minutul 50: Goga trage de la 12 metri, Stanca apara, mingea revine la Goga, care trimite cu capul peste portarul Stelei, 2-0 !
Minutul 46: Schimbare la Steaua, a intrat Rusescu in locul lui Radut.
Minutul 29: Sepsi trimite o pasa perfecta pentru Ricketts, care il invinge pe Stanca cu o deviere decisiva la coltul scurt.

Poli Timisoara: Lepmtes, Poparadu, Florin Ilie, Curtean, Sepsi, Scutaru, Mera, Gorobsov, Goga, Chis, Ricketts
Rezerve: Kirev, Florin Sandu, Axente, Zaluschi, Popovici, Patras, Rocha

Steaua Bucuresti: Stanca, Mustata, Galamaz, Iliev, Latovlevici, Bourceanu, Radut, Tanase,Tibi Balan, Florin Costea, Mihai Costea
Rezerve: Tatarusanu, Bicfalvi, Rosu, Rusescu, Martinovic, Nikolic, Lupu

Gaz Metan Mediaş 1-0 Astra II

Oţelul Galaţi 2-1 FCM Tg. Mureş

Pandurii 3-2 FC Braşov (pen)

Dinamo 5-0 Gaz Metan Severin

FC Vaslui 4-1 Dunărea Galaţi

Astra 0-1 Petrolul Ploieşti

Rapid 5-0 CS Otopeni

FC Timişoara 2-0 Steaua

Sferturile de finala vor avea loc pe 6, 7 si 8 decembrie 2011.

Timisoara / UNPR se aduna la Filarmonica

Sambata, 29 octombrie 2011, Conferinta Judeteana a UNPR Timis se va desfasura la sala Filarmonicii Banatul din Timisoara.
Conferinta Judeteana are loc in intervalul orar 11-13.
La acest eveniment se va dezbate si aproba strategia partidului pentru alegerile din 2012.
La Conferinta Judeteana va participa Gabriel Oprea, presedinte al partidului, ministru si general-locotenent (cu 3 stele) în retragere în Ministerul Apărării.

Timisoara / Cursuri de initiere in contabilitate

CAMERA DE COMERT INDUSTRIE SI AGRICULTURA TIMIS prin DIRECTIA FORMARE SI PERFECTIONARE PROFESIONALA organizeaza cursul de initiere avizat de Consiliul National de Formare Profesionala a Adultilor intitulat “CONTABIL”.
Structura: Notiuni de organizare si legislatia muncii (4 ore), Initiere in cautarea unui loc de munca (4 ore), Modul de desfasurare a activitatii ca intreprinzator particular (4 ore), Bazele contabilitatii (44 ore), Înregistrari de operatiuni economico-financiare (74 ore), EXAMEN (2 ore).
Pret: 800 Ron - achitabil in 2 rate ca pers. fizica (10% reducere pentru membrii CCIAT). Perioada:incepand cu data de 07.11.2011 (timp de 8 sapt.). Program: luni, miercuri si vineri între orele 17– 20. Locul de desfasurare: Centrul Regional de Afaceri, Bd. Eroilor de la Tisa nr. 22.
Certificatele obtinute la absolvirea cursului au recunoastere nationala si sunt emise de Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei si Minsterul Educatiei, Cercetarii si Tineretului.
Dosarul de inscriere trebuie sa contina urmatoarele documente: Copie BI, copie certificat de nastere, copie certificat de casatorie * dupa caz, copie diploma studii * minim liceul, original adeverinta medicala de la medicul de familie sau medicul institutiei.
Informaţii şi înscrieri la Direcţia Formare si Perfecţionare Profesională CCIAT - Centrul Regional de Afaceri din bd. Eroilor de la Tisa nr. 22, cam. 108, tel.: 0256/219171, 374160833,fax:0256/219171,e-mail:mmuresan@cciat.ro, milena.muresan@cciat.ro. Inscrieri on-line se fac la adresa: http://www.cciat.ro/inscrierecurs.php.

Timisoara / Razie cu "invitatii" pe Fasia Gaza

În ziua de 27.10.2011, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, împreună cu specialişti de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş, comisari ai Gărzii Financiare şi inspectori ai Direcţiei de Sănătate Publică şi reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Banat au organizat o acţiune la societăţile comerciale din zona Constantin Brâncoveanu din Timişoara.
Acţiunea a avut drept scop prevenirea şi combaterea activităţilor comerciale cu utilizarea de metode evazionist-fiscale.
Printre obiectivele activităţii s-au aflat şi verificarea documentelor de provenienţă a mărfurilor şi cele referitoare la transportul acestora, verificarea aplicării legislaţiei în domeniul financiar contabil şi a modului cum sunt respectate prevederilor legale privind existenţa măsurilor de prevenire a incendiilor, precum şi normele privind prevenirea incendiilor.
Cu această ocazie au fost verificate 27 de societăţi comerciale, fiind aplicate 18 sancţiuni contravenţionale în valoare de 72.202 lei. Sancţiunile au fost aplicate pentru neafişarea preţurilor la marfa expusă, lipsa documentelor de provenienţă, nerespectarea normelor pentru prevenirea şi stingerea incendiilor, a prevederilor privind fumatul în spaţii publice, a normelor generale de igienă privind funcţionarea unităţilor cu risc pentru sănătatea populaţiei, precum şi privind conformitatea produselor, precum şi pentru alte nereguli constatate.
În urma acţiunii reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă şi comisarii Gărzii Financiare au lăsat 11 invitaţii administratorilor de firme.
Au mai fost constatate două infracţiuni pentru distrugere şi neasigurarea pazei cu personal specializat şi au fost confiscate bunuri în valoare de 1700 de lei.

Timisoara / Festivalul dovlecilor

Pe 29 Octombrie 2011, GaleriaReal organizeaza “Festivalul Dovlecilor” pentru a sarbatori Halloween-ul, eveniment la care sunt asteptati parintii si copiii acestora.
Evenimentul va imbina traditia de sculptat si pictat dovleci cu sarbatoarea Halloween-ului, intr-un festival de pictare a dovlecilor.
La „Festivalul Dovlecilor” copiii cu varsta pana in 14 ani vor putea participa la 4 sesiuni de pictat dovleci. Toti copiii vor primi o diploma de participare din partea GaleriaReal si premii surpriza din partea sponsorilor.
Copiii vor avea ocazia sa participe si la sesiuni de pictura pe fata si jocuri impreuna cu o Printesa dovlecilor precum si la demonstratii de sculptat dovleci.
Orele sesiunilor de pictura sunt: Sesiunea 1 : 10.30 – 11.30, Sesiunea 2 : 12.30 – 13.30, Sesiunea 3 : 15 – 16, Sesiunea 4 : 17 – 18.

Timis / Accident rutier cu doua victime

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că în jurul orei 11, un accident foarte grav a avut loc în judeţul Timiş, pe DN6 Recaş - Şuştra, la kilometrul 530+450 metri.
Este vorba despre o coliziune frontală între două autoturisme, în urma căreia două persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte trei au fost grav rănite.
Din verificările efectuate la faţa locului poliţiştii au stabilit că I. A. Ioana, de 20 ani, a condus un autoturism dinspre Lugoj spre Timişoara, a efectuat manevra de depăşire a unui autovehicul, iar la revenirea pe sensul ei de circulaţie, a intrat în tangaj, pierzând controlul volanului.
A intrat în coliziune frontală cu un microbuz condus de S. G. Daniel care circula regulamentar dinspre Timişoara spre Lugoj.
În urma accidentului a rezultat decesul lui N. A. Liviu, din Recaş, judeţul Timiş de 28 de ani şi M. Petrache, de 52 de ani, din Topolovăţu Mare şi rănirea lui I. A. Ioana, I. D.I. de 17 ani din Timişoara, B. Vasile, de 57 de ani, , din localitatea Ştiuca, pasageri în autoturism şi S. G. Daniel, de 38 ani, din Timişoara, conducătorul microbuzului.
Pe numele conducătorului autoturismului poliţiştii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, iar cercetările vor continua pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a comis accidental de circulaţie.

Timisoara / Noroc fara autorizatie

Administratorii unor societăţi comerciale din Timiş sunt suspectaţi că au organizat jocuri de noroc de tip slot-machine, deşi nu deţineau licenţă sau autorizaţie pentru această activitate.
În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii de investigare a fraudelor din cadrul I.P.J. Timiş au depistat la două societăţi comerciale din localităţile Pesac şi Periam, judeţul Timiş, câte trei aparate de joc tip slot-machine pentru care nu existau licenţe de organizare şi autorizaţii de exploatare.
Cele şase aparate de joc au fost ridicate în vederea cercetărilor, prejudiciul produs bugetului consolidat al statului urmând să fie stabilit de către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Timiş.
Administratorilor societăţilor comerciale li s-au întocmit dosare penale pentru desfăşurare fără licenţă sau autorizaţie a activităţilor din domeniul jocurilor de noroc.
Poliţiştii vor continua cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale şi a recuperării prejudiciului cauzat.

Timisoara / Campanie impotriva pungilor de plastic

ECO CLUB Timişoara vă invita la evenimentul „Spune NU plaselor de plastic!”, ce va avea loc în acest weekend (29-30 octombrie).
În cele două zile se vor împărţi 1500 de plase din pânză, în schimbul pungilor de plastic primite de la cetăţeni. Totodată, se doreste informarea timişorenilor cu privire la efectele nocive pe care le are plasticul asupra sănătăţii umane, asupra mediului înconjurător, dar şi despre beneficiile personale obţinute în urma folosirii plaselor din material textil.
Aşadar, sâmbătă, 29.10.2011, va avea loc startul proiectului în Piaţa Operei, la ora 13, marcat de o paradă a sacoşelor. La ora 14, va începe schimbul efectiv de plase, concomitent în Piaţa Operei, Complexul Studenţesc şi Calea Şagului (între cele două intersecţii importante).
Duminică, 30.10.2011, se va continua activitatea, începând cu ora 14, în Zona Circumvalaţiunii (cele două intersecţii importante) şi în incinta Iulius Mall - la food court.
Evenimentul se va desfăşura între orele 14 – 17, atât sâmbătă, cât şi duminică.

National / CFR trece la ora de iarna

CFR Călători informează publicul că începând de duminică - 30 octombrie 2011, în activitatea de transport feroviar se va trece la ora Europei Orientale, ora 4 devenind ora 3.
Trecerea la ora Europei Orientale nu modifică mersul trenurilor în vigoare.
Trenurile de călători vor pleca din staţiile de formare după ora oficială de vară până în noaptea de 29 / 30 octombrie ora 4.00, care devine ora 3.00.
În noaptea de 29/ 30 octombrie 2011, când ora 4.00 devine ora 3.00, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4.00, vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale.
Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4.00, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destina?ie.
Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale oficială se face în aceeaşi zi de duminică, 30 octombrie 2011, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Bulgaria ?i Ucraina, trenurile vor circula după orariile din mersul de tren în vigoare.
Informaţii legate de mersul trenurilor - orarii, tarife, oferte, etc. sunt disponibile în toate staţiile şi agenţiile de voiaj CFR şi pe site-ul www.cfrcalatori.ro.

Timisoara / Elicopter pentru Spitalul Judetean

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara a fost desemnat operator medical al unui elicopter pus la dispoziţie de către Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Spitalul timişorean este, astfel, a patra unitate medicală din ţară, după Bucureşti, Tg. Mureş şi Iaşi, care utilizează sistemul de acordare a asistenţei de urgenţă cu elicopter pentru transferul interclinic al pacienţilor aflaţi în stare critică.
Astăzi, la propunerea Ministerului Sănătăţii, Guvernul României a aprobat ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ privind desemnarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara ca operator medical al unui elicopter aflat în administrarea Ministerului Administraţiei şi Internelor şi aprobarea modului de operare, funcţionare şi finanţare a asistenţei de urgenţă acordate cu acest elicopter.
Elicopterul va asigura asistenţa medicală de urgenţă în zona de vest a României, respectiv judeţele Arad, Timiş, Hunedoara, Caraş Severin, o parte din judeţele Bihor şi Sălaj, zone în care, din cauza configuraţiei geografice, transportul rutier şi accesul în mediul rural pentru salvarea vieţii şi pentru intervenţiile de urgenţă este foarte dificil.
'De asemenea, am urmărit să degrevăm elicopterul aflat la Tîrgu Mureş de parcurgerea unor distanţe mari şi să micşorăm timpul de intervenţie pentru transferul interclinic al pacienţilor aflaţi în stare critică. Dispunerea raţională a punctelor de operare în teritoriu duce la eliminarea, în mare parte a dificultăţilor întâmpinate la traversarea lanţurilor muntoase şi vine în sprijinul comunităţilor din aceste zone. Prin înfiinţarea acestor noi puncte de operare, se va realiza practic operaţionalizarea la întregul teritoriu naţional', a declarat ministrul Sănătăţii, RITLI Ladislau.
Personalul medical care va asigura desfăşurarea în bune condiţii a acestei activităţi va proveni din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, aflat în administrarea Ministerului Sănătăţii, în colaborare cu unităţile de primiri urgenţe (UPU-SMURD) din cadrul Spitalelor Clinice Judeţene de Urgenţă Arad şi Oradea
Operarea, funcţionarea şi finanţarea asistenţei de urgenţă acordate cu elicopterul sunt acoperite din fonduri de la bugetul de stat.
În acest an, Ministerul Sănătăţii a încheiat procedurile pentru achiziţionarea unui număr de 6 elicoptere dotate pentru transportul pacienţilor. Primul dintre acestea va fi livrat până la sfârşitul anului.

miercuri, 26 octombrie 2011

Timisoara / Dezbatere despre violenta asupra copiilor

Salvați Copiii vă invită vineri, 28 octombrie, ora 11, la Liceul Pedagogic “Carmen Sylva”, Bulevardul C.D.Loga 45, Timişoara, la dezbaterea publică cu tema “Violența fizică și emoțională asupra copiilor de astăzi: cum îi formăm pe adulții de mâine?”
Sunt invitați să participe autorități publice locale, părinți și viitori părinți, specialiști care interacționează cu copiii (cadre didactice, psihologi, medici, asistenți sociali), jurnaliști și formatori de opinie, beneficiari ai serviciilor de parenting oferite de Salvați Copiii în cadrul Centrului de Consiliere pentru Părinți din Timişoara.
Temele dezbaterii: violența fizică și emoțională asupra copiilor, consecințele acesteia și importanța pe care o are modul în care ne educăm copiii asupra întregii societăți, pe termen lung; alternative la violență ca metodă de disciplinare a copiilor, nevoile afective ale copiilor și probleme de sănătate mentală pe care acestia le pot dezvolta in urma trairii unor experiente traumatice.
Dezbaterea va fi moderată de Dr. Cristian Andrei, medic specialist neuropsihiatru, cunoscut publicului larg din numeroase emisiuni radio si TV.
Evenimentul face parte din seria de acțiuni organizate de către Salvați Copiii în cadrul campaniei sociale împotriva violenței asupra copiilor, “Ascultă-i sufletul”, campanie de educare și de conștientizare a adulților asupra consecințelor pe care violența le are asupra dezvoltării psiho-emoționale a copilului.
Campania își propune să combată utilizarea bătăii și a diverselor forme de violență asupra copiilor, și să promoveze modele de parenting care respectă nevoile afective și de dezvoltare ale acestora.
Campania se adresează părinților si specialiștilor care interacționează cu copiii și se va derula în perioada septembrie - decembrie 2011, sub sloganul “Trupul se vindeca. Sufletul nu” la nivel național.
Dezbaterile publice vor avea loc în luna octombrie în 4 orase din tara – Timișoara, Iași, Suceava și Târgu-Mureș – și vor fi moderate de personalități publice.

Timisoara / Improvizatie cu masti Douazecisiunu

Teatrul Studenţesc Thespis prezintă, în cadrul Galelor Studenţeşti 2011 – secţiunea Teatru, două spectacole, joi şi vineri, la Casa de Cultură a Studenţilor din Timişoara.
Galele Studenţeşti sunt organizate de către C.C.S. Timişoara cu sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret. Astfel, joi, 27 octombrie, de la ora 20, publicul poate revedea farsa absurdă Farmaciade Salahhé, iar vineri, 28 octombrie, de la ora 19, spectacolul de .
„Farmacia” este o piesă despre destinul tragic al elefanţilor zburători urbani, din muzeele noroioase pe care am învăţat să le iubim cu toţii. Scenele de dragoste sunt lungi şi profunde, deşi lipsesc cu desăvârşire. În afara scenelor de dragoste, în piesă nu se întâmplă nimic.
La 21 de ani de la Revoluţia timişoreană, Douăzecişiunu s-a născut ca un spectacol de improvizaţie cu mască, muzică şi mişcare. Fiecare dintre noi este o mască. Eu, tu, cel de alături. Diferite dar aceeaşi. Douăzecişiunu este povestea unor măşti, mereu în cautare: a celuilalt, a fericirii, a propriului destin. Dacă înving sau eşuează vom judeca la final.

Timisoara / Intalnirea Central Europeana a Asociatiei Europene de Urologie

Cel de-al 27-lea Congres National de Urologie “”RomUro” se desfasoara la Timisoara astazi si maine, la Centrul Regional de Afaceri.
Pentru prima data in ultimii ani, acest congres, prezidat de Prof. Dr. Florin Miclea, este organizat in afara Bucurestiului.
Printre temele abordate de catre cei peste 250 de participanti din toata tara se numara noi metode si tehnologii minim invazive, incluzand vaporizarea bipolara a prostatei, precum si chirurgia laparoscopica robotica.
Cu ocazia acestei manifestari, se aniverseaza 50 de ani de existenta a Clinicii de Urologie Timisoara, din cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Timisoara.
Vineri, 28 octombrie si sambata, 29 octombrie, tot la CRAFT are loc Intalnirea Central Europeana a Asociatiei Europene de Urologie.
La cea de-a doua manifestare, prezidata de Prof. Dr. Viorel Bucuras, participa peste 400 de urologi din tara si din Europa Centrala si de Est. Intalnirea de la finalul saptamanii se organizeaza pentru a doua oara in Romania si prima data in Timisoara.
Participa personalitati marcante ale Urologiei Europene. Dintre acestia Prof. Michael Marberger (Viena), Jean De La Rosette (Amsterdam) si Hein Van Poppel (Belgia). Vor fi abordate teme extrem de importante precum cele mai noi metode de tratament in cancerul de prostata si in litiaza urinara.

Timisoara / Simpozion pentru managerii de spitale

Organismul de certificare Simtex organizeaza, in data de 2 noiembrie, la Timisoara, simpozionul cu tema Implementarea si certificarea sistemelor calitatii in spitale – parghie de gestionare a cerintelor legale si de reglementare conform standardelor de acreditare CoNAS si a OMFP 946.
Evenimentul, care face parte dintr-o serie dedicata de unitatilor spitalicesti din Romania, se adreseaza, de aceasta data, zonei de vest a tarii, vizand judetele Timis, Arad, Caras Severin, Hunedoara, Mehedinti, Gorj.
La simpozionul de la Timisoara si-au anuntat participarea manageri de spitale din zona, autoritati locale, reprezentanti ai Camerei de Comert si Industrie Timis si ai Directiei de Sanatate Publica locale.
Evenimentul va avea loc la Centrul Regional de Afaceri Timisoara, intre orele 9-13.
Agenda simpozionului cuprinde: Cerintele standardelor CoNAS de acreditare a spitalelor, Cerintele standardelor de management / control intern la entitatile publice conform ordinul OMFP 946, Cerintele standardelor ISO 9001 si ISO 15189, conditii de contractare ale Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, Implementarea si certificarea sistemelor calitatii in spitale, Trasabilitatea intre cerintele OMFP 946 si cerintele standardului de referinta ISO 9001, Prevenirea si gestionarea riscurilor - Cerinte ale standardelor ISO 14001 si OHSAS 18001, Certificarea sistemului de management al securitatii informatiei conform ISO 27001 - Instrument de implementare a cerintelor CoNAS privind managementul operational al informatiei, gestionarea datelor pacientilor, managementul resurselor umane.

Timisoara / Ziua de fotbal Anti-Steaua

Poli-Steaua este un joc cu mai multe semnificatii. Sportiv, poate insemna o calificare importanta in Cupa Romaniei Timisoreana, accederea in sferturile de finala ale competitiei KO marind sansele de indeplinere a obiectivului numit castigarea Cupei. Ca imagine, ar fi o lovitura, a explicat Daniel Stanciu la conferinta de presa premergatoare partidei.
Team-managerul Politehnicii a afirmat: "E un joc important pentru Politehnica Timisoara, trebuie sa demonstram ca nu valoric am fost retrogradati. Steaua porneste cu prima sansa. Asa cum in sezoanele trecute ne mobilizam la meciurile importante, cred ca la fel vom face si joi seara. E importanta o victorie, in contextul in care se desfasoara partida in acest moment. Atenta opiniei publice din Romania va fi indreptata catre acest joc. Sper ca jucatorii sa constientizeze importanta partidei, iar chiar daca nu vom castiga, trebuie sa ne imbunatatim imaginea".
Valentin Velcea are cateva victorii cu Steaua la activ. Atat ca jucator, cat si ca antrenor. In 1995 si 1996, Velcea era mijlocas central la o Poli care invingea Steaua cu 2-1, respectiv 1-0. In 2007, ca "principal", conducea Poli in finala Cupei Romaniei Timisoreana dupa un 1-0 cu Steaua, iar tot in acel an, dupa cateva luni, ca "secund" al lui Dusan Uhrin asista la un memorabil Poli-Steaua 2-0. "Astept publicul la stadion, in numar cat mai mare. Daca vom fi mobilizati 100%, putem sa eliminam Steaua si sa mergem intr-o faza superioara. Cupa Romaniei e cel mai scurt drum spre o competie europeana", a spus Velcea in fata jurnalistilor.
Sunt insa destule semne de intrebare in lotul lui Poli. Jucatori cu prezenta stabila in primul 11, Tames, Scutaru, Daruiala sunt incerti, astfel ca echipa de start nu va fi clara decat cu putin timp inaintea meciului.

Timisoara / 50 de copaci oferiti de ... Kafka, plantati de Ziua Cehiei

Ambasada Republicii Cehe în colaborare cu Primăria Municipiului Timişoara vor planta, în mod festiv în data de 30 octombrie, 50 de copaci pe Aleea Cehă în Parcul Piaţa Crucii din Timişoara. Copacii au fost dăruiţi oraşului de către societatea cehă Arboeko, pe al carei director il cheama Pavel ... Kafka.
Sădirea festivă, în prezenţa Excelenţei Sale Jiří Šitler, ambasador al Republicii Cehe, şi a lui Adrian Orza - viceprimarul oraşului, va începe la orele 15.30 la adresa Str. 1 Decembrie /Str. Martir Sorinel Leia.
Sădirea aleii reprezintă o parte a Zilei Cehe la Timişoara, al căror program mai cuprinde depunerea unei coroane de flori la Monumentul Eroilor Revoluţiei (Piaţa Victoriei) la orele 16.30, urmată de recepţia cu ocazia zilei de stat a Republicii Cehe de la orele 17.30 la Casa Adam Muller Guttenbrunn. La aceste acţiuni vor lua parte Excelenţa Sa Jiří Šitler, ambasador al Republicii Cehe şi Dr. Ştefan Moţec consul onorific al Republicii Cehe la Timişoara. Tot la Casa Adam Muller Guttenbrunn, începând cu orele 18.30 se va desfăşura un program cultural susţinut de reprezentanţii minorităţii cehe din Banat.
PROGRAMUL ZILEI CEHE LA TIMIŞOARA – 30 OCTOMBRIE 2011
15.30 / Parcul Piaţa Crucii (Str.1 Decembrie / Str. Martir Sorinel Leia)
Inaugurarea Aleii Cehe
- Plantarea festivă a ultimilor doi arbori ornamentali
- Un scurt moment folcloric al minorităţii cehe din Banat
16.30 / Piaţa Victoriei (Monumentul Eroilor Revoluţiei)
Cinstirea Eroilor Revoluţiei
- Depunerea unei coroane de flori la Monumentul Eroilor Revoluţiei
- Dans popular specific minorităţii cehe din Banat
17.30 / Casa de cultură Adam Muller Guttenbrunn (Str.Gh. Lazăr, nr.10-12)
Sărbătorirea Zilei Naţionale a Republicii Cehe
- Recepţia aferentă Zilei Naţionala a Republicii Cehe
- Un scurt moment folcloric al minorităţii cehe din Banat
18.30 / Casa de cultură Adam Muller Guttenbrunn (Str.Gh. Lazăr, nr.10-12)
Programul cultural al minorităţii cehe din Banat
- dansuri populare şi program artistic susţinute de ansamblurile folclorice din Eibenthal, Gîrnic, Sfânta-Elena şi Timişoara.

Timisoara / Dezbatere liberala pe probleme de mediu de afaceri, sanatate, educatie si mediu

Vineri, 28 octombrie 2011,ora 15, la sediul PNL Timis – Str. Gh. Lazar nr. 1,va avea loc o întâlnire din seria de dezbateri intersectoriale iniţiate de ONFL si PNL TIMIS pe probleme de mediu de afaceri, sanatate, educatie si mediu.
La dezbatere vor participa EUGEN NICOLAESCU – Ministrul Sanatatii (2007-2008), CRISTIAN ADOMNITEI – Ministrul Educatiei (2007-2008), LUCIA VARGA – Presedinte Organizatia Nationala a Femeilor Liberale, NICOLAE ROBU – Presedinte PNL Timis, Senator, Secretarul Comisiei de Educatie din Senat.
Dezbaterea va avea loc în special pe cele cinci domenii prioritare: sănătate, economie, educaţie, politici sociale, protecţia mediului. La dezbatere vor participa experţi din cadrul USL în domeniile respective, care vor prezenta propunerile conţinute în programele USL, şi le vor discuta cu cei prezenţi.
Programul se desfăşoară, în prima etapă, pe parcursul a zece săptămâni, în următoarele oraşe: Satu Mare, Zalău, Arad, Timişoara, Caraş Severin, Hunedoara, Târgu Mureş, Cluj Napoca, Oradea, Alba Iulia.
Dezbaterile vor reuni specialiştii din domeniile sănătate, economie, educaţie, politici sociale, protecţia mediului, reprezentanţi ai ONG-urilor, asociaţii profesionale, sindicate, patronate, persoane interesate de domeniile respective şi de problemele legate de familiile din România şi reprezentanţii mass-media centrale şi locale.

National / Razboiul CNP-ului, made in Romania

Având în vedere că, în ciuda clarificărilor şi precizărilor privind Baza legală şi motivarea colectării în cadrul capitolului de identificare a codului numeric personal, în mass-media au continuat să apară interpretări distorsionate privind acest subiect, Institutul Naţional de Statistică (INS) reiterează faptul că singura abordare corectă este cea prezentată în declaraţiile de presă din 21 şi 24 octombrie 2011.
Ca atare, ţinând seama de faptul că şi prin Centrul de informaţii care funcţionează zilnic intre orele 8-20 la sediul Institutului Naţional de Statistică s-au primit de la populaţie numeroase solicitări pentru explicarea unor probleme punctuale legate şi de alte aspecte ale procesului de recenzare reluăm principalele aspecte prezentate în declaraţiile noastre de presă mai sus citate, cu referiri suplimentare la problemele semnalate.
1. Colectarea codului numeric personal în procesul de recenzare este stipulată prin Legea 170/2011 privind aprobarea OUG nr. 34/2011 pentru modificarea şi completarea OG 36/2007 privind efectuarea Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor din România în anul 2011.
Astfel, articolul 2, alin. (1) “Persoanele [ ....] sunt obligate să furnizeze, pe propria răspundere, persoanelor care efectuează înregistrarea în formularele de recensământ datele şi informaţiile prevăzute în programul de recensământ.
(2) Nerespectarea prevederilor alin.(1) atrage răspunderea contravenţională a celor vinovaţi.”
Articolul 12 din OUG 34/2011 precizează:
“În vederea asigurării exhaustivităţii înregistrării persoanelor şi a calităţii datelor, la recensământ sunt prelucrate codul numeric personal, precum şi etnia, religia şi limba maternă, cu respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare”.

Timisoara / Managerul in armura la Camera de Comert

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener în Proiectul “Dezvoltarea spiritului antreprenorial şi creşterea competitivităţii în afaceri“ , co-finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 organizează în cursul lunii noiembrie 2011 prima sesiune a cursului de perfecţionare profesională în antreprenoriat - ”Managerul în Armură“.
Cursurile vor avea loc la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT din B-dul Eroilor de la Tisa nr.22 .
Beneficii:
o Participare gratuită
o Certificare internaţională în management şi leadership (ILM)
o Coaching personal şi de echipă
o Perspective de dezvoltare a carierei sau de deschidere a unei afaceri
o Interactiune cu alţi manageri din companii şi domenii diferite.
Condiţii de participare:
 Participanţii să fie angajaţi într-o funcţie de conducere (manager, şef direcţie / departament, manageri de proiect, team leader etc.)
 Să aibă domiciliul în mediul urban
Obiectivul general al proiectului este dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale pentru 1200 manageri de micro-întreprinderi şi IMM-uri prin programe de formare şi servicii inovatoare de consiliere în vederea dezvoltării de practici antreprenoriale noi, de-a lungul a trei ani, în cinci regiuni de dezvoltare din România.
Nivelul educaţiei antreprenoriale în România este relativ scăzut; legătura dintre cercetare, cunoştinte, educaţie şi punerea în aplicare a cunoştintelor este foarte slabă, se precizează în studiul privind educaţia antreprenorială în România, realizat de Grupul de Economie Aplicată.
Potrivit studiului, un curs de antreprenoriat este eficient dacă cel puţin 1% din ideile de afaceri ale cursanţilor se transformă în afaceri de succes.
Prin activitatile sale inovatoare, proiectul de faţă îşi propune să ridice acest indicator la 2%.
Informaţii suplimentare şi înscrieri la sediul CCIAT din P-ţa Victoriei nr.3, tel. 0256- 219172, 0374160914, cromac@cciat.ro, persoana de contact: Carmen Romac – asistent manager.

Timisoara / Sedinta ordinara la Consiliul Judetean Timis

Preşedintele CJT Constantin Ostaficiuc a emis dispoziţia privind convocarea Consiliului Judeţean Timiş în şedinţă ordinară, care va avea loc în 31 octombrie, de la ora 10, în Sala Consiliului din Palatul Administrativ (Corp anexă). Ordinea de zi a şedinţei este următoarea:
1) Întrebări, interpelări.
2) Proiect de hotărâre privind constatarea încetării de drept a mandatului unui consilier judeţean.
3) Proiect de hotărâre privind aprobarea execuţiei bugetelor secţiunii de funcţionare şi a secţiunii de dezvoltare pentru bugetul propriu al judeţului Timiş pe trimestrul III 2011.
4) Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea „Agendei principalelor manifestări cultural – artistice şi sportive”.
5) Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii CJT nr. 113/2011 privind finanţarea unor structuri sportive.
6) Proiect de hotărâre pentru aprobarea prelungirii unui contract de închiriere.
7) Proiect de hotărâre privind darea în folosinţă gratuită a unor bunuri disponibile către Asociaţia Seniorilor din municipiul Timişoara.
8) Proiect de hotărâre privind retragerea folosinţei unui autovehicul de transport şcolar.
9) Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii nr. 145/2010 privind aprobarea proiectului de investiţie „Centrul Judeţean Multifuncţional pentru Susţinerea Afacerilor Timişoara”.
10) Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii CJT nr. 146/2010 privind aprobarea proiectului de investiţie „Parc Tehnologic pentru Energie Alternativă Timişoara”.
11) Proiect de hotărâre privind aprobarea studiului de oportunitate şi a concesionării unei suprafeţe de teren în vederea construirii unei staţii de transformare în cadrul PUZ Parc fotovoltaic şi Parc tehnologic Covaci, judeţul Timiş.
12) Proiect de hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii CJT nr. 9/2007 privind aprobarea documentaţiei pentru concesionarea terenului din perimetrul Parcului Tehnologic şi Industrial Timişoara.
13) Proiect de hotărâre privind aprobarea majorării alocaţiei zilnice de hrană pentru elevii Şcolii de Arte şi Meserii „Gheorghe Atanasiu” Timişoara.
14) Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Judeţean Timiş nr. 17/2010 privind aprobarea proiectului de investiţie „Centrul de Integrare prin Terapie Ocupaţională Găvojdia”.
15) Proiect de hotărâre pentru modificarea unor State de funcţii şi Organigrame aprobate prin Hotărârea C.J.T. nr. 78/2010.
16) Proiect de hotărâre privind cuprinsul raportului – cadru prezentat anual de consilierii judeţeni.
17) Proiect de hotărâre privind aprobarea atribuirii licenţelor de traseu pentru efectuarea transportului public de persoane prin curse regulate speciale unor operatori de transport rutier.
18) Proiect de hotărâre privind aprobarea atribuirii licenţelor de traseu pentru efectuarea transportului public de persoane prin curse regulate unor operatori de transport rutier.
19) Diverse.

Timisoara / Imprumut BERD fara garantii de 15 milioane de euro pentru Aquatim

Reprezentanţi ai Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) se află la Aquatim, zilele acestea, pentru efectuarea unui audit pe probleme sociale şi de mediu, audit necesar la acordarea unui împrumut fără garanţii de 15 milioane de Euro societăţii, pentru cofinanţarea unui program amplu de modernizare a infrastructurii de apă şi de canalizare din judeţul Timiş.
Împrumutul BERD face parte dintr-un program regional de investiţii în valoare de 118,9 milioane de Euro, program aprobat pentru finanţare din Fondul de Coeziune în luna ianuarie a acestui an de către Uniunea Europeană. Banii vor fi folosiţi pentru extinderea şi reabilitarea a 200 km reţele de canalizare şi a peste 100 km reţele de apă şi pentru construirea a trei staţii de tratare a apei potabile şi şapte staţii de epurare a apei uzate în 12 localităţi din judeţ.
În actualul context economic, când patru din cinci companii nu sunt capabile să obţină un împrumut, acordarea unui împrumut atât de mare fără garanţii, bazat doar pe stabilitatea şi performanţa economică a societăţii, reprezintă o mare realizare pentru Aquatim.
Directivele de mediu ale Uniunii Europene, în domeniul alimentării cu apă şi canalizării, solicită cele mai mari investiţii. Însă, realizarea acestora este imposibil de susţinut doar din tariful la apă şi canalizare. Acesta este motivul pentru care Aquatim şi-a fixat ca strategie atragerea fondurilor nerambursabile. Astfel, tariful pentru serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare perceput de Aquatim clienţilor săi este unul din cele mai mici din ţară, Timişoara fiind pe locul 42 în topul tarifelor la apă, din 44 de operatori din ţară.

Caras-Severin / 6 morti in accidentele rutiere

În primele nouă luni ale anului 2011 dinamica accidentelor rutiere înregistrată pe raza judeţului Caraş-Severin, se circumscrie unor valori medii înregistrate la nivelul ţării.
Numărul total al accidentelor cu victime este în uşoară creştere (cu 2%), cel al accidentelor grave a scăzut cu 4%, cel al accidentelor uşoare a crescut cu 7%, numărul persoanelor decedate a scăzut cu 48%, cel al răniţilor grav a crescut cu 22%, iar cel al răniţilor uşor a crescut cu 28%.
Principalele cauze generatoare ale acestor accidente sunt:
Nerespectarea regimului legal de viteză = 59 (-2%), în uşoară scădere faţă de perioada de referinţă a anului trecut, rămâne principala cauză la nivelul judeţului. Scade numărul persoanelor decedate : de la 10 la 6 morţi (-40%), creşte în schimb numărul persoanelor vătămate ca urmare a accidentelor produse din această cauză: de la 84 la 101 (+20% faţă de perioada de referinţă a anului 2010.). Această cauză reprezintă 22% din numărul total al accidentelor produse în perioada analizată.
Pe locul al doilea se înregistrează nerespectarea regulilor de circulaţie de către conducătorii de biciclete ţi mopede = 47 (+18%) accidente. Deşi se înregistrează o scădere la numărul persoanelor decedate de la 4 la 3, creşte numărul persoanelor rănite, de la 36 la 52 (+ 44%). Această cauză reprezintă 17% din numărul total al accidentelor produse în perioada analizată.
Pe locul al treilea se înregistrează indisciplina pietonală = 27 (-1%), din care se evidenţiază traversarea neregulamentară. Scade numărul persoanelor decedate : de la 6 la 5 morţi (-17%), numărul persoanelor vătămate urmare a accidentelor produse din această cauză: de la 29 la 22 (-24% faţă de perioada de referinţă a anului 2010). Este de remarcat reducerea considerabilă a numărului şi consecinţelor accidentelor în care sunt implicaţi minorii în calitate de pietoni: de la 9 la 2 (-7) accidente, soldate fără morţi, ci numai cu 2 răniţi faţă de 9 în 2010 (-7= -79%).
Pozitiv este faptul că trendul reducerii victimizării pietonilor şi al participanţilor minori la traficul rutier este înregistrat pe perioada fiecărui trimestru ale primelor 9 luni 2011. Această cauză reprezintă 10% din numărul total al accidentelor produse în perioada analizată.
În total primele trei cauze cumulează 50 % din numărul de accidente înregistrate la nivelul judeţului.
Alte cauze generatoare întâlnite frecvent sunt neacordare prioritate vehicule (6%), depăşirea neregulamentară, conducerea sub influenţa alcoolului, conducere imprudentă, depăşirea neregulamentară, nerespectarea distanţei regulamentare în mers (câte 5%).
În judeţul Cars-Severin, cel mai mare număr de accidente s-a înregistrat pe reţeaua de drumuri naţionale (120 accidente în 2011 faţă de 126 în 2010), apoi pe reţeaua stradală (117 accidente în 2011 faţă de 100 în 2010). Aceste două categorii cumulează 84 % din totalul accidentelor rutiere.
De remarcat că s-a înregistrat o scădere uşoară a numărului de accidente pe reţeaua de drumuri naţionale (în paralel cu scăderea numărului persoanelor decedate). Cresc, însă numărul şi consecinţele accidentelor (prin prisma persoanelor rănite) produse pe reţeaua stradală din interiorul localităţilor, precum şi pe drumurile judeţene odată cu reabilitarea acestora. Numai în privinţa accidentelor produse pe drumurile comunale au fost înregistrate reduceri la toţi indicatorii de evaluare.
Din categoria drumurilor naţionale, creşteri comparativ cu perioada de referinţă a anului trecut au fost înregistrate pe DN.6 (+6), DN.58/B (+8), DN.67/D (+2).
Din punct de vedere al mediului de producere a crescut gradul de victimizare în mediul urban atât sub aspectul numărului accidentelor (+31%) cât şi a persoanelor rănite (+77%).
Scade gradul de victimizare în mediul rural, atât în ceea ce priveşte numărul de accidente (-20%), cât mai ales a consecinţele acestora (-55% persoane decedate, - 7% persoane rănite).

Banat / De la Naidas pana la Deta, traficanti cu tigareta

Politistii de frontiera din cadrul I.J.P.F. Caras Severin au reusit prinderea in flagrant a unui cetatean roman care transporta 7.000 de pachete de tigari provenite din contrabanda.
In data de 25.10.2011, incepand cu orele 14.00, in baza unor informatii detinute de politistii de frontiera din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Naidas, s-a procedat la organizarea unei actiuni pe linia combaterii traficului cu tigari de contrabanda.
Astfel, in jurul orei 18.45, operatorul de pe sistemul de supraveghere video a observat un mijloc de transport in apropierea liniei de frontiera, care nu isi justifica prezenta in zona.
Acesta a anuntat patrula de frontiera din zona respectiva care a reusit depistarea si oprirea autovehiculului in cauza pe un drum agricol, la aproximativ 200 de metri de localitatea Rusova Noua.
Politistii de frontiera au procedat la legitimarea conducatorului auto, constatandu-se ca este cetateanul roman S. Nicolae, in varsta de 23 ani, domiciliat pe raza judetului.
De asemenea, s-a procedat la controlul autoturismului, marca Ford Mondeo. Deoarece in interiorul autoturismului au fost observate mai multe colete voluminoase, a fost solicitata echipa operativa care a constatat ca acestea contineau un numar insemnat de pachete de tigari, astfel: 4.500 pachete de tigari marca Fast cu timbru sarbesc si 2.500 pachete de tigari marca Marble netimbrate.
Politistii de frontiera au intocmit pe numele persoanei in cauza actele premergatoare inceperii urmaririi penale pentru savarsirea infractiunilor de contrabanda si evaziune fiscala.
Intreaga cantitate de tigari, in valoare totala de 70.000 lei a fost ridicata in vederea confiscarii.
Autoturismul marca Ford Mondeo, in valoare de aproximativ 12.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul I.J.P.F. Caras Severin pana la finalizarea cercetarilor.

*Au depistat 1.160 pachete de ţigări într-un autoturism

În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii din cadrul Poliţiei Deta, au depistat în trafic, la data de 25.10.2011, un autoturism pe raza localităţii Moraviţa.
Poliţiştii au procedat la legitimarea conducătorului auto stabilind că se numeşte B. Dumitru, de 42 de ani, din localitatea Stamora Germană, judeţul Timiş.
Cu ocazia efectuării controlului autoturismului au fost găsite în portbagaj 1.160 pachete de ţigări netimbrate, de provenienţă străină şi 10 sticle de alcool.
Poliţiştii i-au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de contrabandă.
B. Dumitru a fost reţinut pentru 24 de ore iar în cursul acestei zile va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta cu propunerea de arestare preventivă.
Întreaga cantitate de ţigări si alcool a fost ridicată în vederea confiscării şi predate reprezentanţilor din cadrul Direcţiei Regionale Vamale Timişoara.

Timisoara / Tramvaiul a spulberat o fetita de 14 ani

Poliţiştii au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112, la data de 25.10.a.c., cu privire la producerea unui accident de circulaţie la intersecţia străzilor Regele Carol I cu Iuliu Maniu din municipiul Timişoara.
De urgenţă la faţa locului s-a deplasat o echipă operativă, iar din primele verificări efectuate s-a stabilit că C. Traian, de 54 d ani, a condus un tramvai pe Bulevardul Regele Carol I spre strada Piaţa Sinaia, moment în care a surprins şi accidentat mortal pietonul S. A. M. Lorena, de 14 ani, ce s-a angajat în traversarea străzii printr-un loc nepermis.

331.485 de Dumitru si Dumitra, Mitica si Dimitrie

Peste 330.000 de români îşi aniversează onomastica de Sărbătoarea Sf. Dimitrie.
Dintre cei 331.485 de români aniversaţi de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, 43.919 sunt femei, iar 287.566 bărbaţi.
Potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, majoritatea femeilor care îşi sărbătoresc onomastica de Sf. Mc. Dimitrie, poartă numele de Dumitra (31.838), Dumitriţa (6.333) sau Miţa (4.038).
Dintre bărbaţii care îşi sărbătoresc onomastica la această dată, 270.744 poartă numele Dumitru, 8.287 Mitică, alţi 5.384 - Dimitrie.
Sfantul Mare Mucenic Dimitrie este praznuit in Biserica Ortodoxa Romana pe 26 octombrie. Cultul Sfantului Dimitrie are o vechime considerabila (inceputul sec. al IV-lea) insa va atinge apogeul odata cu progresul atins de orasul sau, Tesalonic, ca centru politic si cultural in Bizant (sec. VII).
Textele il infatiseaza pe Sfantul Dimitrie ca pe un tanar soldat roman crestin care a fost arestat, intemnitat, si martirizat, in timpul unei vizite a imparatului Galeriu la Tesalonic, in primul deceniu al secolului al IV-lea. Pentru a nu fi pangarit de animalele salbatice, trupul Sfantului Dimitrie a fost luat de catre crestini, care l-au ingropat cu evlavie. Cultul local al Sfantului Dimitrie s-a dezvoltat cu repeziciune, iar de la jumatatea acestui secol, sfantul era cinstit ca ocrotitor al Tesalonicului.
In timpul domniei Sfantului Constantin (306-337), o biserica a fost construita deasupra mormantului sau. O suta de ani mai tarziu, in timpul constructiei unei noi biserici pe vechiul loc, au fost descoperite sfintele sale moaste. Incepand cu secolul al VII-lea, apar primele marturii legate de mirul care se scurge din racla sfantului, numit "Izvoratorul de Mir”.

marți, 25 octombrie 2011

Timisoara / Judeţul Timis duce lipsa de ... someri de lunga durata

Setul integrat de măsuri active de ocupare pentru 150 de şomeri şi persoane inactive în judeţul Timiş, cum se numeste proiectul cofinanțat din Fondul Social European, pus in aplicare de FUNDAȚIA ȘCOALA DE AFACERI ȘI MESERII TIMIȘOARA, în parteneriat cu AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ TIMIȘ, pune accent pe creşterea oportunităţilor în participarea la piaţa muncii pentru persoane inactive, şomeri sau persoane aflate în cautarea unui loc de muncă, prin metode inovative şi integrate de evaluare, testare, consiliere, educaţie nonformală, formare profesională, mediere şi plasare. Proiectul asigură calitatea intervenţiei prin furnizarea unui model eficient de intervenţie individuală integrată menită să asigure facilitarea integrării pe piaţa muncii a şomerilor de lungă durată, indemnizaţi şi neindemnizaţi, şi a persoanelor inactive.
Obiectivul general al proiectului este asigurarea de oportunităţi sporite în participarea la piaţa muncii pentru 150 de persoane inactive, şomeri sau persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, printr-un set integrat de activităţi de identificare, consiliere, orientare, educaţie non-formală, formare profesională şi plasare.
Proiectul a adus, în cele nouă luni de zile de când a fost pus in aplicare, 160 de şomeri şi persoane inactive pe câmpul de luptă al reintegrării pe piaţa muncii, depăşindu-se într-un anume fel obiectivul propus. Numai că proiectul este structurat foarte clar pe diferite criterii de vârstă, de pregătire şi de sex, unele dintre ele nefiind încă în totalitate realizate conform aritmeticii europene. Spre exemplu, una dintre problemele cu care s-au confruntat cei care au aplicat la acest proiect este aceea a găsirii pe piaţa muncii din judeţul Timiş a ... şomerilor de lungă durată.

Timișoara / Celelalte Cuvinte se intoarce in locul de nastere

Pe 10 noiembrie, trupa Celelalte Cuvinte vine la întâlnirea de suflet cu publicul timişorean.
Celelalte Cuvinte, una dintre cele mai longevive şi mai admirate trupe rock din România, împlineşte 30 de ani.
Turneul aniversar „Celelalte Cuvinte – 30 de ani” va trece prin 12 oraşe din ţară, unele dintre ele, locuri pline de amitiri.
Pe 13 decembrie 1981, în calitate de trupă a Casei Studenţilor din Timişoara, Celelalte Cuvinte a susţinut primul concert în "sala festivă" a acesteia. Evenimentul a fost considerat actul oficial de naştere a trupei.
Tot în oraşul de pe Bega, în 1984, Celelalte Cuvinte participau la un festival, ce se ţinea în Parcul Rozelor.
La 30 de ani după ce s-a semnat actul oficial de naştere a trupei Celelalte Cuvinte, la 25 de ani după ce Timişoara le-a dăruit un membru, Celelalte Cuvinte vine la întâlnirea de suflet cu publicul timişorean.
Concertul va avea loc în Setup Venue & Club, în data de 10 noiembrie, de la ora 21.
Biletele s-au pus în vânzare prin Reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas, Cărtureşti şi on-line pe www.eventim.ro) şi la club. Preţul acestora este de 20 de lei. Primele 100 de bilete beneficiază de preţul promoţional de 15 lei.

Timisoara / Planul Urbanistic General, tema de casa

Primăria Municipiului Timişoara, prin Instituţia Arhitectului Şef, invită ONG-uri, asociaţii şi alţi reprezentanţi ai societăţii civile timişorene la o discuţie preliminară pe baza Conceptului General de Dezvoltare şi PUG.
La discuţie vor fi prezenţi membri ai echipei de elaborare a noului PUG.
Cei interesaţi sunt aşteptaţi miercuri, în data de 26 octombrie 2011, ora 14, la Atelierul de Urbanism, Str. Alba Iulia, nr.2.
Totodată, reprezentanţii Consiliilor Consultative de Cartier din Timişoara vor participa, la iniţiativa Primăriei Timişoara, la o întâlnire pe aceeaşi temă, urmând a fi informaţi în legătură cu stadiul Conceptului şi al Planului Urbanistic General şi a fi preluate propunerile acestora referitoare la documentele respective. De altfel, până în prezent s-a mai derulat un amplu proces de consultare în cartiere, cetăţenii fiind invitaţi să trimită Direcţiei Urbanism prin intermediul consiliilor de cartier în scris propunerile lor referitoare la viitorul PUG. La această discuţie vor fi, de asemenea, prezenţi membri ai echipei de elaborare a noului PUG.
Întâlnirea cu consiliile de cartier va avea loc joi, în data de 27 octombrie 2011, ora 15, în Sala Mare de Consiliu, etaj I, la sediul Primariei Timişoara.

Timisoara / Targul de Craciun

Primăria Municipiului Timişoara va organiza şi in acest an Târgul de Crăciun, o manifestare care s-a bucurat de mult succes şi care a ajuns la cea de-a cincea ediţie.
Târgul se va desfăşura în perioada 1 decembrie 2011 - 8 ianuarie 2012, tot in Piaţa Victoriei. Comercianţii care sunt interesaţi să participe la Târgul de Crăciun vor trebui să depună, între 1-15 noiembrie, la Primăria Municipiului Timişoara, camera 12, Serviciul Centrul Consiliere Cetăţeni, următoarele documente:
• formular de participare la Târgul de Crăciun
• CD cu pozele produselor comercializate;
• poze ale căsuţei, în cazul în care comerciantul deţine căsuţă;
• avizul Direcţiei Sanitar Veterinare pentru cei care comercializează produse alimentare
• copie xerox după actele firmei.
Totodată, trebuie precizate detaliile referitoare la necesarul tehnic pentru buna funcţionare a activităţii (curent electric, apă şi altele).

Timisoara / Vine iarna si gripa la Colegiul prefectural

Joi, 27 octombrie 2011, ora 10, în Sala de Consiliu a Palatului Administrativ Timişoara, va avea loc ședinţa Colegiului prefectural al judeţului Timiş cu următoarea ordine de zi:
1. Informare privind situația pregătirii pentru iarna 2011 - 2012:
a. Aprovizionarea cu combustibili pentru asigurarea agentului termic pentru populație;
b. Pregătirea utilajelor și aprovizionarea cu material antiderapant pentru deszăpezire, drumuri naționale, județene și municipale;
c. Situația vaccinării antigripale în județul Timiș și măsurile de prevenire a îmbolnăvirilor specifice sezonului;
d. Pregătirea Aeroportului Inetrnațional Timișoara ”Traian Vuia”.
2. Informare privind stadiul efectuării recensământului populației și al locuințelor în judetul Timiș
3. Informare referitoare la oportunități de finanțare prin intermediul fondurilor europene
4. Diverse.

Timisoara / Colectorul de la Deva umbla cu stampila falsa

Poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Timişoara, s-au deplasat în parcarea unui centru comercial de pe strada Gheorghe Lazăr unde un tânăr solicită bani diferitor persoane pentru ajutorarea unui copil bolnav.
La fata locului a fost identificat tânărul ca fiind I. G. EMIL, de 23 de ani, din Hunedoara, asupra căruia au fost găsite un ecuson cu numele său având aplicată o ştampilă rotundă ce conţine în mijloc inscripţia 'CASIER COLECTOR DEVA' iar pe margine 'ÎMPREUNĂ PENTRU COPII - JUDEŢ HUNEDOARA', împreună cu alte documente ce păreau a fi contrafăcute .
De la persoana depistată au fost ridicate înscrisurile menţionate mai sus precum şi suma de 314 lei, bani colectaţi de suspect de la diferite persoane care au fost induse în eroare.
În continuare se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.