FESTIVALUL INTERNAŢIONAL POEZIA REGIUNILOR DE CONTACT ETNIC
Alături de invitatul de onoare – prof.univ.dr. Marcel Cornis-Pope (SUA), care va susţine o suită de conferinţe privind istoria literaturilor din estul şi sud-estul Europei, la activităţile Festivalului vor lua parte: Varujan Vosganian – Prim-Vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, Gabriel Chifu – Vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, Ioan Baba (Serbia), Boszormenyi Zoltan (Monaco), Nicu Ciobanu (Serbia), Ion Cocora (Bucureşti), Dan Cristea (Bucureşti), Mircea Martin (Bucureşti), Ion Milos (Suedia), Virgil Podoabă (Târgu Mureş), Ion Pop (Cluj), Adrian Popescu (Cluj), Nicolae Prelipceanu (Bucureşti) Tudorel Urian (Bucureşti) (critic literar), Al.Cistelecan (Târgu Mureş), Nikola Vujičić (Serbia), Branislav Veliković (Serbia),Vasile Dan (Arad), Octavian Doclin (Reşiţa), Nicolae Sârbu (Reşiţa), Eugen Evu (Hunedoara), precum şi un important număr de poeţi, critici şi istorici literari şi eseişti, membri ai Filialei timişorene a Uniunii Scriitorilor.
În detaliu, Programul manifestărilor Festivalului este următorul:
VINERI, 20 MAI 2011
Ora 10.00 Întalnirea membrilor Filialei cu reprezentanţii conducerii Uniunii Scriitorilor din România invitaţi la Festival
Sala de cenaclu a Filialei şi a revistei Orizont din Piaţa Sf.Gheorghe nr. 3
Ora 10.00Lansare de volume Jon Milos
Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” Timişoara
Ora 12.00 Simpozion internaţional Poezia regiunilor de contact etnic
Sala de cenaclu a Filialei şi a revistei Orizont din Piaţa Sf.Gheorghe nr. 3
Ora 13.00 Lansare de volume Nikola Vujičić (Serbia)şi Branislav Veliković (Serbia)
Participă: Lucian Alexiu şi Slavomir Gvozdenovici
Facultatea de Arte Plastice din Timişoara.
Ora 17.00 Inaugurarea Memorialului Scriitorilor
Sediul din Calea Bogdăneştilor nr. 19
Recital muzică de cameră
Recital de poezie în aer liber
SÂMBĂTĂ, 21 MAI 2011
Ora 10.00Plecarea cu autocarul spre Lugoj
Ora 11.30 Sosirea la Lugoj şi întâlnire cu elevii şi cadrele didactice de la Liceul Teoretic
"Coriolan Brediceanu"
Lansare de volume
Ora 17.00 Întâlnire cu scriitorii lugojeni şi cu publicul.
Sala Teatrului Municipal Lugoj
Conferinţa Poezia regiunilor de contact etnic – prof.univ.dr Marcel Pop Cornis (SUA)
Masă rotundă privindPoezia regiunilor de contact etnic
Recital de poezie
DUMINICĂ 22 MAI 2011
Ora 10.00Plecarea cu autocarul spre Jimbolia
Ora 11.30 Sosirea la Jimbolia şi întâlnire cu dl.Kaba Gabor, Primarul Oraşului
Primăria Jimbolia
Ora 12.00 Vizite de documentare la:
Fundaţia Culturală Româno-Germană Petre Stoica
Muzeul Presei Sever Bocu
Conferinţa Poezia regiunilor de contact etnic – prof.univ.dr Marcel Pop Cornis
Masă rotundă privindPoezia regiunilor de contact etnic
Recital de poezie.
Sala Muzeu Sever Bocu
LUNI 23 MAI 2011
Ora 12.00 Întâlnire cu studenţii şi cadrele didactice de la Universitatea de Vest
Conferinţa Poezia regiunilor de contact etnic – prof.univ.dr Marcel Pop Cornis
Dialog cu studenţii şi cadrele didactice Literatura română - azi
Universitatea de Vest Timişoara
MARŢI 24 MAI 2011
Ora 12.00 Conferinţa Poezia regiunilor de contact etnic – prof.univ.dr Marcel Pop Cornis
Universitatea Oradea
Sunt invitaţi să participe, alături de invitaţi, toţi scriitorii membri ai Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor, jurnaliştii din presa locală şi centrală, publicul iubitor de literatură.
CORNEL UNGUREANU
Preşedintele Filialei Timişoara a
UNIUNII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA
MARIAN ODANGIU
Coordonator de proiect