sâmbătă, 21 mai 2011

România / În ultimii cinci ani, doar cinci judecători au fost excluşi din magistratură

În perioada 3 august 2005 şi până în 2011, SECŢIA PENTRU JUDECĂTORI A CONSILIULUI SUPERIOR AL MAGISTRATURII, ÎN MATERIE DISCIPLINARĂ, a avut de analizat şi de pronunţat 79 hotărâri care au avut drept obiect activitatea unor judecători din România.
Dintre cazurile pronunţate, doar cinci judecători au fost excluşi din magistratură şi după recursul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Secţia CSM-ului s-a mai pronunţat în patru cazuri pentru excludere, dar ÎCCJ a transformat hotărârile în penalizări de 15 % pe trei luni. Ar mai fi vreo trei cazuri tot de excludere din magistratură, dar se judecă recursul la ÎCCJ.
În rest, pentru mulţi dintre judecătorii ajunşi în faţa secţiei disciplinare acţiunea a fost respinsă, pentru unii chiar de CSM, pentru alţii de ÎCCJ.
Au mai fost aproape 20 de judecători cu salariile reduse cu 15 % vreme de trei luni, iar vreo 15 s-au ales doar cu avertismente.
În cei aproximativ cinci ani de activitate de judecare a judecătorilor s-au mai dat câte o hotărâre de reducere a salariului cu 15 % pe 2 luni, 10 % pe o lună, 10 % pe 3 luni sau mutare disciplinară pe 3 luni.

Timişoara / Speed Racing, pe podium la ENDUROCROSS

Participarea la campionatul naţional de Endurocross al României, clasa Quad, aduce echipajului SPEED RACING din Timişoara un nou succes, care s-au clasat pe primele 5 locuri. După o întrecere dificilă, în care au fost puse la încercare tenacitatea şi priceperea sportivilor, dar şi performanţa Quad-urilor, RĂZVAN IRIMESCU, SEBASTIA BODEA, SORBAN COSMIN, BOLOS OTNIEL, AVRAM TIHOMIR, DIB LORINT au reuşit să se evidenţieze şi să creeze un adevărat spectacol al măiestriei. Până în prezent etapele s-au desfăşurat la Sibiu, Câmpulung şi Ciolpani. Urmează încă 4 etape.

Timişoara / În sfârșit: Dinamo, umilită de alb-violeți

Campionatul naţional de fotbal cu numărul 93 s-a încheiat. Timișoara a obținut, în cele din urmă, locul 2, devenind vicecampioană. Dar, mai ales, un loc care, cu puțin noroc și cu fotbal mai mult poate duce echipa orașului de pe Bega în grupele Champions league.
O ediție dominată din nou de provincie, dar cu un câștigător absolut surprinzător, care nu se numește Oțelul Galați, ci Dorinel Munteanu.
O ediție în care campioana de acum doi ani și vicecampioana de anul trecut a ajuns divizionară B.
O ediție în care Craiova, una dintre echipele cu șansă la titlu la începutul campionatului, s-a dezintegrat și va juca din nou la matineu.
O ediție în care CFR Cluj, campioana en titre, cu cel mai omogen lot posibil, nu s-a regăsit în niciun fel vreme de 34 de etape.
O ediție în care Timișoara a avut doar două înfrângeri, dar s-au dovedit îndeajuns pentru a nu câștiga campionatul și putea chiar să termine pe locul 3.
O ediție în care Zicu s-a reinventat la Timișoara și a devenit golgeterul României.

ETAPA A XXXIV-A

FCM TG. MURES – FC “U” CLUJ
0 / 2

CS PANDURII TG.JIU – FC VASLUI
0 / 1

FC RAPID – FC BRASOV
1 / 0

FC CFR 1907 CLUJ – FC STEAUA
1 / 3

CS VICTORIA BRANESTI – CF GLORIA 1922 BISTRITA
2 / 0

FC “U” CRAIOVA – CS GAZ METAN MEDIAS
1 / 2

FC TIMISOARA – FC DINAMO 1948
4 / 1

FC ASTRA PLOIESTI – FC OTELUL GALATI
0 / 1

FC SPORTUL STUDENTESC – FC UNIREA URZICENI
5 / 1

CLASAMENT EDIŢIA 93
GOLGETERII ROMÂNIEI/CAMPIOANELE ROMÂNIEI

Timişoara / Expoziție națională specializată în industria mobilei

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează în perioada 27 - 29 mai 2011, la Centrul Comercial IULIUS MALL Timișoara - zona demisol, cea de-a 16-a ediție a EXPO MOBILA – expoziție națională specializată în industria mobilei.
Cei peste 15 expozanți români și străini (Italia, Ungaria) – producători, importatori, distribuitori și comercianți de mobilă și decorațiuni pentru mobilă vor prezenta tendințele și noutățile din domeniul mobilierului și al tehnologiei pentru industria mobilei.
Vor fi expuse la prețuri promoționale piese de mobilier pentru casă (bucătării, living-uri, dormitoare, camere de tineret), mobilier pentru birouri, mobilier pentru spații publice, mobilier pentru gradină și terase, articole textile pentru locuință, tapițerie, saltele, decorațiuni și accesorii pentru mobilă (obiecte decorative din ceramică, sticlă, oglindă, porțelan, lemn, piatră, piele, ceară), corpuri de iluminat.
Expoziția va fi deschisă de vineri până duminică, între orele 10 – 22, intrarea fiind gratuită.

vineri, 20 mai 2011

Timişoara / Judeţul Timiş a pierdut 10 000 de locuitori. Găsitorului recompensă

În luna martie a anului trecut, în judeţul Timiş erau înregistraţi 203080 salariaţi, pentru ca în aceeaşi lună, dar în 2011, să nu depăşească 195549 salariaţi, conform datelor apărute în buletinul statistic al judeţului Timiş pentru luna martie.
Salariul mediu net era de 1501 lei în a treia lună a lui 2010, pentru ca un an mai târziu să fie de 1472 lei, iar la şomeri situaţia era de 15313 la 7842.
Tot de acolo aflăm că indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică a fost de 22,9 la sută în Timiş, în aceeaşi lună a mărţişorului.
Numărul pensionarilor din martie 2010 se situa la nivelul de 143316, între timp ajungând la 148025.
Se poate observa cu uşurinţă cum numărul şomerilor aproape s-a înjumătăţit de-a lungul unui an. Paradoxal, în martie 2010 judeţul Timiş avea mai mulţi salariaţi şi mai mulţi şomeri, pentru ca în 2011 să fie mai puţini angajaţi, dar şi mai puţini şomeri. La o aritmetică simplă, în martie 2010 erau înregistraţi 361709 de "retribuiţi" (203080 salariaţi plus 15313 şomeri, dar şi 143316 pensionari), pentru ca în martie 2011 să ajungă la 351416 (195549 + 7842+148025).
Ceea ce înseamnă că vreo 10 000 de locuitori ai judeţului Timiş s-au pierdut pe undeva şi ori nu-i mai vede nimeni, ori nu mai sunt de găsit.

Pancevo / Centru pentru Dezvoltarea Economică a Regiunii Banat

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Camera de Comerț și Industrie Pancevo organizează în data de 25 mai 2011, la Pančevo (Serbia) conferința de promovare a Proiectului „Ințiativă transfrontalieră pentru activități de cercetare, dezvoltare și cooperare între instituții din domeniul educațional, economic și științific din Banatul istoric, ca și contribuție la îmbunătățirea competitivității și identității regionale, în concordanță cu standardele Uniunii Europene”, finanțat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România–Serbia.
Proiectul este derulat de Camera de Comerț și Industrie Pancevo în parteneriat cu Fundația pentru Cultură și Educație “Ioan Slavici” Timișoara, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și camerele economice regionale Kikinda și Zrenjanin.
Proiectul are o durată de implementare de 12 luni și vizează în principal înființarea unui Centru pentru Dezvoltarea Economică a Regiunii Banat, cu sediul principal la Pancevo și cu o filială la Timișoara.
În prezența părților interesate, a comunității de afaceri și a mass media din Regiunea transfrontalieră România-Serbia, reprezentanții celor cinci organizații partenere își vor exprima așteptările legate de proiect și vor prezenta contribuția la realizarea activităților proiectului.
De asemenea, vor fi prezentate activitățile pe care le va desfășura Centrul pentru Dezvoltarea Economică a Regiunii Banat.
La eveniment vor participa Dragan Bosilj - președinte CCI Pančevo, Daliborka Ivanović - manager de proiect/CCI Pančevo, Silvana Adamovici - responsabil relația cu Serbia/Director DRE/CCIA Timiș, reprezentanţi al Universității “Ioan Slavici” Timișoara, CCI Kikinda şi CCI Zrenjanin.

România / 887.701 de Elena, 501.177 de Constantin

Dintre cei 1.820.032 de români aniversaţi de Sfinţii Constantin şi Elena, 746.409 sunt bărbaţi, iar 1.073.623 sunt femei.
Potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, majoritatea românilor care îşi sărbătoresc onomastica de Sfinţii Mari Împăraţi Constantin şi Elena, respectiv 501.177, poartă numele de Constantin, alţi 187.494 Costel, iar 34.056 Costică.
De asemenea, alte 15.704 de persoane se numesc Costin, 7.135 - Costinel, 537 - Costi şi 306 - Costeluş.
Dintre femeile care îşi sărbătoresc onomastica, 887.701 poartă numele de Elena, alte 127.337 - Ileana şi 27.458 - Constantina.
Alte 19.409 de femei poartă numele de Lenuţa şi 10774 numele de Constanţa.
Statisticile existente la nivelul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date arată că 794 de persoane se numesc Nuţi şi 150 Leana.

România / Locuri de muncă la Cluj, cât Bucureşti şi Timiş la un loc!

Potrivit datelor rezultate din declaraţiile agenţilor economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate 10.881 locuri de muncă, în săptămâna 20 mai - 26 mai 2011.
Situaţia locurilor de muncă vacante, în fiecare judeţ:
Cluj -1.465; Municipiul Bucureşti -881; Iaşi -694; Timiş -584; Hunedoara -560; Sibiu -354; Bihor -342; Harghita -339; Neamţ -328; Mureş -303; Vaslui -297, Arad -296; Vâlcea -285; Tulcea -283; Ilfov -277; Argeş -267; Teleorman -255; Călăraşi -246; Bacău -223; Bistriţa-Năsăud -220; Satu Mare -208; Dâmboviţa -206; Braşov -173; Suceava -171; Prahova -163; Vrancea -163; Maramureş -142; Brăila -140; Gorj -113; Constanţa -102; Sălaj - 102; Olt -101; Buzău -98; Botoşani -86; Galaţi -84; Covasna -64; Giurgiu -61; Alba -52; Dolj -50; Mehedinţi -49; Ialomiţa -31; Caraş-Severin -23 locuri de muncă.
La nivel naţional, pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite 739 locuri de muncă, iar pentru studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 10.142 locuri de muncă.

Timişoara / Horia Chiş, noul director la Penitenciarul de pe Popa Şapcă

Administraţia Naţională a Penitenciarelor face mutări din categoria rotaţiei cadrelor. Tiberiu Ungureanu, director general adjunct al ANP va fi ‘promovat’ în funcţia de director al Penitenciarului Baia Mare.
Horia Chiş, cândva director general adjunct şi până de curând director al Penitenciarului Baia Mare, a fost trimis să coordoneze Penitenciarul Timisoara. Florin Şerpe, cândva director în ANP, părăseşte Timişoara şi se întoarce la ANP.

Timișoara / PSD Timiș și-a validat candidații pentru primării și județ

Conducerea PSD Timiş şi-a prezentat, joi, 19 mai, raportul de activitate la un an de la preluarea mandatului, în faţa Consiliului Judeţean al organizaţiei.
Cei peste 160 de delegaţi prezenţi au validat, prin vot, deciziile Comitetului Executiv Judeţean privind susţinerea candidaturii pentru funcţia de preşedinte al CJT în persoana liderului Titu Bojin şi susţinerea candidaturii prim-vicepreşedintelui Sorin Grindeanu pentru funcţia de primar al Timişoarei. De asemenea, au fost aprobate 21 de candidaturi ale primarilor PSD în funcţie.
Deputatul Dorel Covaci şi-a asumat candidatura pentru funcţia de primar al oraşului Făget.
Preşedintele Titu Bojin a punctat câteva dintre obiectivele sale în calitate de candidat pentru funcţia de preşedinte al CJT: „Infrastructura, crearea de noi locuri de muncă, atât la nivel rural, dar şi urban şi atragerea de fonduri europene pentru proiectele mari ale judeţului vor reprezenta direcţiile noastre de acţiune în plan administrativ. Politic, suntem într-un parteneriat viabil cu PNL şi PC, în cadrul USL Timiş şi am convingerea că, prin muncă şi implicare, vom reuşi să câştigăm, în 2012, atât funcţia de preşedinte al CJT, cât şi pe cea de primar al Timişoarei”.

Timişoara / Prelevarea de organe cu numărul 13 la Spitalul Judeţean

La Spitalul Clinic Judetean de Urgenta din Timisoara a avut loc, in noaptea de 19/20 mai,o nouă prelevare de organe din acest an. Este cea de-a 13-a prelevare realizata impreuna cu specialisti din Bucuresti, Cluj si Targu Mures.
Este vorba de un pacient in varsta de 30 de ani, din judetul Arad. Barbatul a fost internat, in urma cu o saptamana, cu traumatism cranio-cerebral provocat in urma unei caderi. In aceasta dimineata, barbatul a intrat in moarte cerebrala.
„Familia si-a dat acordul pentru prelevarea cordului, ficatului, rinichilor, oaselor, pielii si tendoanelor. Apartinatorii au inteles intr-un timp foarte scurt ca pentru pacient nu se mai putea face nimic si prin decizia lor de a dona organele alte vieti vor fi salvate”, spune Asist. Med. Dan Ilincariu, coordonator Transplant, SCJUT.
Rinichii urmeaza sa fie prelevati si preluati de echipa de specialisti din Cluj, cordul de echipa din Targu-Mures, iar ficatul, pielea, oasele si tendoanele de cea din Bucuresti.
Prelevarea organelor a inceput in jurul orei 2 si a durat pana dimineata la ora 8.

joi, 19 mai 2011

Timişoara / Seminar de informare privind cel de-al doilea apel pentru propuneri de proiecte din cadrul Programului IPA de Cooperare Transfrontalieră România - Serbia

Secretariatul Tehnic Comun din cadrul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Timişoara continuă seria evenimentelor organizate în vederea informării adecvate a potenţialilor aplicanţi din judeţul Timiş cu privire la modul de accesare a fondurilor alocate în cadrul celui de-al doilea apel pentru propuneri de proiecte din cadrul Programului IPA de Cooperare Transfrontalieră România - Republica Serbia în valoare de 15,3 milioane de euro.
Astfel, reprezentanţii Secretariatului Tehnic Comun din cadrul BRCT Timişoara organizează vineri, 20.mai 2011, cu începere de la ora 10, în Sala de Consiliu a Consiliului Judeţean Timiş un Seminar de informare, adresat potenţialilor aplicanţi: reprezentanţii autorităţilor publice locale, organizaţiilor non-guvernamentale, asociaţiilor non-profit, universităţilor, institutelor de cercetare, etc., care doresc informaţii cu privire la activităţile eligibile care pot primi finanţare nerambursabilă europeană în cadrul Programului IPA de Cooperare Transfrontalieră România - Republica Serbia.
Pentru a veni în sprijinul potenţialilor aplicanţi, BRCT Timişoara organizează în această perioadă evenimente de informare cu privire la cel de-al doilea apel pentru propuneri de proiecte în toate cele trei judeţe eligibile ale programului, respectiv în judeţele Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi.
Proiectele care vor fi depuse în cadrul acestui apel trebuie să se înscrie într-una dintre cele trei axe prioritare ale Programului IPA de Cooperare Transfrontalieră România - Republica Serbia: 1-Dezvoltarea economică şi socială, 2-Mediu şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă (apel tematic pentru Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării), 3-Promovarea activităţilor „people to people,” iar termenul limită pentru depunerea proiectelor este de 27 iunie 2011.
Informaţii suplimentare se pot obţine contactând serviciul Help-Desk de la sediul BRCT Timişoara, str. Proclamaţia de la Timişoara nr. 5, jud. Timiş; Tel 0356-426360; Fax 0356-426361; e-mail: ipacbc@brct-timisoara.ro
Programul IPA de Cooperare Transfrontalieră România - Republica Serbia finanţează proiecte comune care valorifică potenţialul de dezvoltare al zonei de graniţă dintre România şi Republica Serbia. Informaţii suplimentare pot fi găsite accesând: www.romania-serbia.net sau www.brct-timisoara.ro

Timişoara / Monedă şi vârfuri de săgeţi de arbaletă turceşti descoperite la Castelul Huniade

Castelul Huniade, cea mai veche clădire din Timișoara, construită între anii 1443 - 1447 de către Ioan de Hunedoara, pe ruinele unui vechi castel din secolul al XIV-lea (construit în timpul domniei regelui Carol Robert de Anjou), adăpostește în prezent Muzeul Banatului. De curând, însă, toţi angajaţii muzeului s-au mutat în renovatul Bastion Theresia, datorită lucrărilor arheologice.
Campania din acest an a cercetărilor arheologice de la Castelul Huniade, care vizează curtea interioară a Castelului Huniade şi are ca scop clarificarea evoluţiei planimetrice a castelului medieval, a început cum nu se poate mai bine.
Dan L. Ciobotaru, arheolog şi manager al MBT, şi drd. Zsuzsanna Kopeczny, arheolog, conducătorul şantierului arheologic, au arătat jurnaliştilor o monedă care datează din secolul al XVI-lea, dar mai ales ceea ce a mai rămas dintr-o ladă care a conţinut vârfuri de săgeţi de arbaletă, estimate a fi din aceeaşi perioadă istorică. Descoperirea este cu atât mai importantă cu cât lemnului îi trebuie condiţii cu totul speciale pentru a rezista peste timp, condiţii întrunite de descoperirea arheologilor timişoreni.
Cu alte cuvinte, descoperirea este cu atât mai interesantă cu cât în perioada de când datează vîrfurile de săgeată şi moneda este cea a ocupației otomane (1552-1716), când Castelul a servit drept reședință a beglerbegilor Pașalâcului de Timișoara.

miercuri, 18 mai 2011

Timişoara / După ce a rămas fără partid, PNŢCD Timiş riscă să ajungă şi în stradă

Viorel Sasca, vicepreşedintele PNŢCD Timiş: "Săptămâna trecută, dl Ciuhandu v-a informat privind rezoluţiile CNC, printre care şi acea decizie de a se ţine un congres de unificare. Am să fac doar o precizare: chiar dacă nu se va ajunge la o înţelegere cu gruparea Moiescu şi gruparea Pavelescu să participe la acest congres, noi oricum îl vom ţine. Toţi delegaţii de la organizaţiile care doresc unificarea sunt bineveniţi. Noi suntem obligaţi să ţinem acest congres pentru că dl Sârbu i-a delegat atribuţiile privind conducerea partidului dlui Ciorbea. Aşadar, dl Sârbu consideră că, din acest moment, dl Ciorbea are şanse mai mari să facă reunificarea şi, chiar dacă în primă fază nu reuşeşte, atunci trebuie să alegem un nou preşedinte, probabil în persoana dlui Ciorbea. Obiectiv vorbind, dl Ciorbea are două avantaje: locuieşte în Bucureşti şi adevărul e că acolo se fac jocurile politice şi, în plus, are o pregătire juridică, dumnealui angajându-se şi să ne reprezinte direct în procese. Eu sper ca liderii acestor grupări să dorească într-adevăr unificarea. Se pare că prezentăm şi acum interes pentru unii care vor să ne ţină departe de scena politică. Procesul pe care îl avem aici cu dl Pavelescu, via Rodica Vlad, a fost amânat pe 24 mai, la solicitarea lor. Cu un tupeu nemărginit, cer ordonanţă prezidenţială să fim scoşi din acest sediu. Aceasta e chiar o culme a nesimţirii. Noi am pus bazele acestei organizaţii, am cumpărat sediul, reprezentăm PNŢCD aici şi cred că ne-am onorat promisiunile făcute faţă de electorat".

Timişoara / Săptămâna Olimpică şi tradiţionalul cros de 2,7 kilometri

Filiala Timiş a Academiei Olimpice Române organizează Săptămâna Olimpică, manifestare devenită tradiţională, desfăşurându-se neîntrerupt din 1995 şi până în prezent, în ultima săptămână a lunii mai.
Suita de activităţi sportive şi culturale derulate cu această ocazie doresc a marca şi a păstra, în acelaşi timp, spiritul olimpic, încheindu-se cu de-acum obişnuitul Cros Olimpic, programat pentru duminică, 29 mai 2011, cu începere de la ora 10. Startul se va da în Piaţa Iancu Huniade din Timişoara, urmând un traseu de 2,7 km (Piaţa Iancu Huniade-Str Michelangelo-Bvd Vasile Pârvan-Splaiul T. Vladimirescu- Podul Traian-Piaţa Victoriei).
Săptămâna Olinpică 2011 va debuta cu festivalul sportului de la Sala Constantin Jude (Olimpia), pe 24 mai, de la ora 14.
A doua zi, 25 mai, de la ora 13, la Liceul cu Program Sportiv Banatul din Timişoara, se va derula festivitatea de premiere a concursurilor olimpice specifice: Un condei numit fair-play - de jurnalism sportiv, precum şi cel de desene, intitulat Jocurile Olimpice în imaginaţia copiilor.
Ziua de 26 mai va fi dedicată colocviului elevilor pe teme olimpice şi prelegerii "Lupta împotriva violenţei şi folosirii drogurilor în şcoală", tot la LPS Banatul Timişoara, de la ora 14.
Vreau să fiu campion - acţiunea de promovare a educaţiei olimpice în rândul copiilor din ciclul primar şi gimnazial, de la ora 10, pe 27 mai, la acelaşi Liceu Sportiv.
În paralel, sub genericul Săptămânii Olimpice, în şcolile şi liceele din Timişoara şi din judeţul Timiş, se vor organiza activităţi specifice educative şi de implementare a olimpismului având ca teme fair-play-ul, non-violenţa, educaţia antidrog, precum şi concursuri sub semnul cercurilor olimpice.
Organizatorii Săptămânii Olimpice în judeţul Timiş sunt Academia Olimpică Română - Filiala Timiş (director AOR-FT - conf. univ. dr. Doina Moţ), Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Timiş, la care se adaugă ca parteneri Consiliul Judeţean Timiş, Primăria şi Consiliul Local Timişoara, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Timişoara, precum şi Liceul cu Program Sportiv Banatul Timişoara.

Naţional / Caravana ONGFest dă startul înscrierilor în cadrul selecţiei pentru partenerii locali

Organizatiile neguvernamentale sunt invitate sa se inscrie in cadrul selectiei pentru parteneri locali privind organizarea Caravanei ONGFest 2011.
Peste 450 de organizatii neguvernamentale participante, sute de voluntari implicati si peste 40.000 de cetateni sustinatori ai cauzelor sociale sunt doar cateva dintre rezultatele inregistrate la ONGFest pana acum.
In 2011, Caravana ONGFest va traversa tara in perioada septembrie - octombrie a.c., poposind in urmatoarele 10 orase: Bucuresti, Constanta, Bacau, Iasi, Miercurea Ciuc, Sibiu, Cluj, Oradea, Timisoara si Craiova.
Organizatiile interesate sunt rugate sa descarce formularul de aplicatie, sa-l completeze si sa-l trimita pe adresa de email relatii-publice@fdsc.ro, pana marti 31 mai, ora 24.

Timişoara / Studenţii din construcţii vor putea face practică în unităţile din subordinea Ministerului Transporturilor

Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Anca Boagiu, şi conducerile universităţilor cu profil de construcţii din Bucureşti, Iaşi, Timişoara şi Cluj, vor semna mâine, 19 mai, 'Protocolul de colaborare privind efectuarea stagiului de practică în cadrul programelor de studii universitare de licenţă şi de masterat'. Documentul va permite studenţilor de la Universităţile cu profil de construcţii din Bucureşti, Iaşi, Timişoara şi Cluj să efectueze stagii de practică în cadrul unităţilor aflate în subordinea/coordonarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii. Evenimentul va avea loc la ora 10, la Amfiteatrul Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti. La eveniment vor fi prezenţi, rectorul Universităţii Tehnice de Construcţii Bucureşti Prof. Univ. Dr. Ing. Johan Neuner, decanul Universităţii Tehnice Gheorghe Asachi din Iaşi, Prof. Dr. Ing Nicolae Ţăranu, decanul Univerităţii Politehnice Timişoara, Prof. Dr. Ing Gheorghe Lucaci, şi decanul Facultăţii de Construcţii şi Instalaţii din Cluj, Prof. Dr. Ing Mihai Iliescu.

Timişoara / Locuri de muncă disponibile în judeţul Timiş

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş a publicat lista firmelor care oferă un loc de muncă.
Astfel, sunt înregistrate 404 posturi, firmele, adresele, numerele de telefon, ce locuri de muncă sunt căutate şi pe ce perioade se doreşte angajarea le veţi găsi accesând Locuri de Muncă Timiş,

Timişoara / Cel mai sincronizat dans de pe planetă, record pentru Guinness Book

Tinerii absolvenţi de liceu (aproximativ 1500) din douăzeci de licee din judeţul Timiş (Lic. Teoretic Dositei Obradovici, Lic. Teoretic Bela Bartok, Colegiul Naţional Bănăţean, Colegiul Naţional C.D. Loga, Liceul Pedagogic Carmen Sylva Timişoara, Grup Şcolar Energetic Timişoara, Grup Şcolar Industrial E. Ungureanu Timişoara, Liceul cu Program Sportiv Banatul, .Liceul Teoretic Iris Timişoara, Liceul Teoretic "J.L. Calderon" Timişoara, Liceul Teoretic "W. Shakespeare" Timişoara, Colegiul Economic "F.S. Nitti", Colegiul Tehnic "H. Coandă", Colegiul Tehnic de Vest, Grup Scolar Biled, Liceul Teoretic Recas si cele cinci licee din Lugoj au ocazia să trăiască clipe speciale alături de alte zeci de mii de tineri din nouă ţări ( Slovenia, Serbia, Croaţia, Muntenegru, Macedonia, Bosnia şi Herţegovina, Cipru, Albania, România), din 60 de oraşe, vineri, 20 mai 2011, ora 13. În Piaţa Operei din Timişoara va avea loc Parada absolvenţilor de liceu. Acesta este dansul care face parte din cadrul manifestaţiei tradiţionale europene Dance with Europe. Acest dans va avea şansa să intre, din nou, în Cartea recordurilor Guinness book, ca cel mai sincronizat dans de pe planetă.
Se speră depăşirea numărului de 27.040 dansatori (ultimul record mondial din 2008) si se va intra în Cartea recordurilor.

Naţional / Vreţi sicriu ecologic cu capac frigorific?

În perioada 19-22 mai, Romexpo organizează cea de-a III-a ediţie a EXPO FUNERARE – Târg de Obiecte Funerare - singurul eveniment dedicat pieţei de pompe funebre din România.
La această manifestare sunt prezenţi producători, importatori şi distribuitori de articole funerare, prestatori de servicii funerare şi complementare. Printre noutăţile din domeniu prezente anul acesta la EXPO FUNERARE de notat sunt dricul electric şi sicriele ecologice cu capace frigorifice.
Un eveniment aparte îl constituie conferinţa susţinută de Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane din Bucureşti, instituţie ce are în subordine 15 cimitire şi 2 crematorii din Municipiul Bucureşti. Conferinţa va avea ca principal scop evidenţierea beneficiilor includerii cimitirului Bellu în Asociaţia Cimitirelor Semnificative din Europa şi în Ruta Europeană a Cimitirelor Semnificative. Ruta Europeana a Cimitirelor
Semnificative reprezintă o rută culturală care generează anual la nivelul Uniunii Europene circa 5 milioane de vizitatori.

Timişoara / Colocviul internaţional "Utilizarea memoriei/trecutului recent în spaţiul public"

Cu concursul Ambasadei Franţei în România, în perioada 19 – 22 mai, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare din Timişoara se va desfăşura colocviul internaţional "Utilizarea memoriei / trecutului recent în spaţiul public".
Deschiderea este programată joi, 19 mai, de la ora 19, când şi-au anunţat participarea Michel Soignet, Vasile Docea, Otilia Hedeşan şi Smaranda Vultur.
De la ora 19.30, se va viziona filmul "Roumanie, une révolution dans l’oeil des médias" de Antonio Wagner.
Vineri, 20 mai, de la ora 17, va veni rândul "Autobiografiei lui Nicolae Ceauşescu" de Andrei Ujică. La discuţii sunt invitaţi Sabina Loriga, Denis Cerclet, Rodica Binder, Titus Muntean, Constantin Pârvulescu, Liuba Petrenco, Cécile Kovacshazy, Maria Heller, Mihaela Bucin, Peter Weber, Adrian Cioflâncă, Traian Orban, Otilia Hedeşan, Dana Percec, Nicoleta Muşat, Corina Popa, Melania Cincea, Gabriela Glăvan, Sânziana Preda, Alexandru Budac, Lucian Vasile Szabo.

Timişoara / Moshe Idel - Doctor Honoris Causa la Universitatea de Vest

Joi,19 mai, de la ora 11, Aula Magna „IOAN CUREA“ de la Universitatea de Vest din Timișoara va găzdui ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa prof.univ.dr. Moshe IDEL, de la Universitatea Ebraică din Ierusalim.
Moshe Idel este un filosof și cercetător al Cabalei israelian, originar din România. El îndeplinește funcția de profesor de gândire iudaică la Universitatea Ebraică din Ierusalim.
Moshe Idel s-a născut ]n 1947 într-o familie evreiască din Târgu Neamț.
În anul 1963, la 16 ani, asemenea marii majorități ai conaționalilor-coreligionarilor săi, Moshe Idel și familia lui au emigrat în Israel, se spune pe Wikipedia. A locuit la Kiryat Ata, aproape de Haifa, și a continuat acolo studiile liceale. Apoi a servit în armată, în trupele de geniu. Între anii 1967-1970 a învățat literatura ebraică și engleză la Universitatea din Haifa, luând licența în aceste domenii.
După ce s-a făcut cunoscut în America, la începutul anilor ’80, Idel a devenit o somitate internațională. Cartea sa ''Kabbalah: New Perspectives" a fost publicată mai întâi în engleză (Yale University Press, 1988) și s-a bucurat de o recenzie elogioasă în New York Times.
În afara sarcinilor ca profesor universitar, Moshe Idel îndeplinește actualmente numeroase alte funcții în domeniul academic: este președintele mai multor comisii academice: cea a Centrului de muzicologie al Universității Ebraice, a Centrului de studiu al iudaismului din România și a Institutului Ben Tzvi.

Timişoara / "STOIC PRECUM UN GREC ANTIC" LA TEATRUL IULIA

Institutul francez din Timişoara (IFT) vă invită vineri, 20 mai, de la ora 19, la spectacolul de teatru în limba franceză "STOIC PRECUM UN GREC ANTIC", texte şi regie - Benoît Vitse, cu Guy Cambreleng şi Benoît Vitse. Spectacolul se va desfăşura la Teatrul Iulia (Bd. 16 Decembrie 1989 nr. 6, în Piaţa Maria), intrarea fiind liberă, în limita locurilor disponibile.
Într-o barcă, Léon şi Rémy se îndreaptă spre orizonturi încă necunoscute. Este la latitudinea lor să dirijeze noua lume, să o modeleze, să o formeze cu mâinile lor, cu convingerile lor, cu pragmatismul lor. Este vorba despre o reflecţie asupra vieţii care ne aşteaptă pe celălalt mal, răbdătoare sau nerăbdătoare, şi pe care o distingem uneori, printre pâlcurile de ceaţă.
Precum conchistadorii din epoca de aur, Léon şi Rémy au avantajul cunoaşterii noilor teritorii. Din nefericire, vârsta nu mai este de aur, nici de argint, nici măcar de bronz… Metalul din care suntem făcuţi nu există încă în dicţionare. Mulţi pot considera că ar trebui opriţi aceşti doi aventurieri, dar este deja prea târziu.
Benoît Vitse, regizor şi autor dramatic francez, fost director al Ateneului din Iaşi şi al Centrului Cultural Francez din Iaşi, a marcat profund scena moldovenească şi românească. La doi ani de la plecarea sa din România, acesta revine cu o nouă creaţie: Stoic precum un grec antic!

marți, 17 mai 2011

Timișoara / EzotericFest, la Casa Tineretului

Ediția a VI-a EzotericFest Timișoara va avea loc la Casa Tineretului, în perioada 19-22 mai. Sub motto-ul “CUNOAȘTERE - SĂNĂTATE – ARMONIE”, târgul de produse naturiste, alternative, științe și terapii spirituale va cuprinde de la expoziție cu vânzare, conferințe, workshop, până la demonstrații, muzică, dans și videoproiecții, având ca scop principal promovarea de produse și servicii pentru o viață mai sănătoasă.
EzotericFest este organizat de Asociația de Metafizică Geea Life (www.geealife.ro), în colaborare cu Expo Timișoara Internațional (www.expotimisoara.ro).
Zilnic vor fi demonstraţii de arte marţiale, Tai Chi, Qigong, expoziţii de fotografie, pictură, artă grafică, demostraţii de masaj şi terapii alternative. În fiecare seară vor fi concerte de muzică terapeutică, dansuri şi muzică indiană.

Timişoara / Zilele Culturii Mexicane

Ce-au în comun olmecii, toltecii, mayaşii, zapotecii, mixtecii şi aztecii? Un spaţiu numit în prezent Mexic, unde parcă s-a născut istoria. Numai faptul că încă şi acum calendarul mayaşilor dă frisoane multora spune destule.
Timişoara va găzdui, pe 18 şi 19 mai, Zilele Culturii Mexicane, organizate de Ambasada Mexicului la Bucureşti, Biblioteca Centrală Universitară “Eugen Todoran” şi Facultatea de Litere, Teologie şi Istorie a Universităţii de Vest din Timişoara.
Specialistul pe afaceri culturale al Ambasadei Mexicului la Bucureşti, Rodolfo Arturo Herrera Saldaña, va susţine o conferinţă în limba română, miercuri, 18 mai, de la ora 18, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Eugen Todoran”.
După aceea, va urma un recital de poezie mexicană în traducerea şi lectura studenţilor de la Facultatea de Litere.
A doua zi, joi, 19 mai, de la ora 10, se va derula o masă rotundă pe tema identităţilor culturale în Mexic. Conferinţa va fi în limba spaniolă şi se ţine tot în Aula Bibliotecii Universitare, după care vor rula patru filme de scurt metraj mexicane (Centinelas del silencio / Santinelele tăcerii, Manos mágicas de México / Mâini de aur mexicane, México à la carte, Ofrenda de las almas / Ofranda sufletelor), filme subtitrate în limba română.

Timişoara / Centru stomatologic pentru elevi

Primaria Timişoara, prin Serviciul Public de Asistenţă Medicală Şcolară, asigură servicii de asistenţă stomatologică elevilor din unităţile de învăţământ de pe raza municipiului Timişoara în Centrul Stomatologic pentru Elevi, situat in centrul oraşului, respectiv P-ta Sf. Gheorghe nr.4.
Centrul dispune de 3 cabinete stomatologice. Programul de funcţionare al centrului este de luni până vineri între orele 7 – 21. Accesul la acest serviciu este permis oricărui copil din Timisoara, pe baza carnetului de elev.
Pentru copiii preşcolari este asigurat acest serviciu prin cabinetele stomatologice pentru preşcolari, care funcţionează cu acelaşi program, în clădirea Spitalului de Copii "Louis Ţurcanu" - Centrul de Diagnostic şi Recuperare Medicală "Cristian Radu Dunăreanu" de pe strada Iosif Nemoianu nr.2.
De asemenea, studenţii unităţilor de învăţământ superior de stat beneficiază de servicii stomatologice în cabinetele care funcţionează în clădirea căminului studenţesc situat pe Aleea Studenţilor nr.1 şi în cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară "Banatul" din Timişoara, Calea Aradului nr. 116.
Toate aceste servicii sunt plătite de Primăria Municipiului Timişoara din bugetul local.

Timișoara / Show automobilistic la sfârșit de săptămână

Sfârșitul de săptămână va aduce în Timișoara un adevărat regal automobilistic, manifestare organizată în premieră cel puțin în zona Banatului.
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează în perioada 19 - 22 mai, la Centrul Regional de Afaceri al CCIAT din B-dul Eroilor de la Tisa nr. 22, prima ediție a Salonului Auto, Moto și Tunning.
Pe o suprafață de 3.000 mp, peste 30 de expozanți din domeniile auto si conexe vor expune tot ceea ce reprezintă transport pe patru roți și nu numai: autoturisme, 4 x 4, motociclete, multiviteze, ATV–uri, scutere, biciclete, tunning și echipamente pentru tunning, sisteme audio, de navigație și alarmă, piese, componente și accesorii auto și moto, echipamente și utilaje pentru service-uri și spălătorii auto, echipamente, vestimentație, bănci, societăți și companii de asigurări auto, cluburi, organizații și instituții de specialitate.
Programul conex manifestării va cuprinde parada auto, campionat de automobilism și karting, concursuri, test drive... și multă distracție.
Salonul este deschis publicului între orele 11 – 20.
Biletul de intrare costă 5 lei. Copiii până la 14 ani și pensionarii au acces gratuit.

Timişoara / Donează Sânge – O şansă pentru viaţă

Asociatia Studentilor in Stiinte Exacte din Universitatea Timisoara (ASSEUT) organizeaza campanie de donare de sange, ce poarta titlul „Doneaza Sange – O sansa pentru viata”Actiunea este la cea de-a patra editie la Timisoara.
Astfel, din 18 mai, incepand de miercuri pana vineri, studentii, profesorii, personalitati din Judetul Timis si cetatenii Municipiului Timisoara sunt asteptati la Centrul Regional de Transfuzie Sanguina Timisoara, pentru a face o donatie. Se ofera, pentru cei ce devin donatori, bonuri de masa in valoare de 51 RON, o zi libera de la serviciu pentru angajati si scutire pe o zi pentru student, timp de o luna 50% reducere la transport in comun si urmatoarele analize sunt gratuite : RH ; Grupa sangvina ; Hepatita B, C ; HIV(SIDA) ; HTLV (leucemie) ; VDRL (siffilis) ; ALT (probe hepatice). De asemenea se ofera din partea organizatorilor si a sponsorilor ciocolata si suc.

Timişoara / Universitatea de Vest poate caza doar 2855 de studenţi

Suprafaţa totală destinată procesului educaţional este de 52514 mp, fiind închiriate 2083 mp
aparţinând altor instituţii, se spune în raportul de activitate privind evaluarea calității pentru anul academic 2009 - 2010 de la Universitatea de Vest din Timișoara. U.V.T. deţine 203 săli destinate predării, 89 fiind dotate cu echipamente
moderne de predare. Există 2023 licenţe software, acestea fiind instalate pe 1319 calculatoare. Sunt
puse la dispoziţia studenţilor 915 calculatoare în laboratoarele universităţii.
U.V.T. oferă spaţii de cazare studenţilor, aproximativ 50% din totalul celor care au depus cerere beneficiind de un loc de cazare în căminele universităţii. Prin construirea unui nou cămin de mare capacitate, există perspectiva extinderii acestor facilităţi.
Astfel, în 2008/2009, numărul locurilor de cazare pus la dispoziţie de UVT a fost de 2855, în timp ce numărul de cereri depuse pentru locuri de
cazare a ajuns la 5742. Numărul studenţilor cu domiciliul stabil în afara Timişoarei a fost de 11172.
Pe de altă parte, în sprijinul studiului, Biblioteca Universităţii oferă un număr de 1070626 volume, 857 de abonamente, precum şi baze de date internaţionale..

Timişoara / 19.746 cereri pentru ajutor de încălzire, 15.057 primite în sezonul rece

Pe parcusul sezonului rece noiembrie 2010 – aprilie 2011 au fost depuse 19.746 cereri privind ajutorul suplimentar pentru încălzirea locuinţei cu energie termică furnizată în sistem centralizat acordat conform Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr.382/26.10.2010 privind metodologia utilizată pentru acordarea ajutoarelor suplimentare de încălzire a locuinţei în sistem centralizat unor categorii defavorizate, modificată prin H.C.L.M. nr. 444/2010. Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară, a verificat cererile şi declaraţiile pe propria răspundere, însoţite de documentele justificative, astfel:
- 15.057 cereri pentru care s-a stabilit dreptul la ajutor suplimentar în decursul sezonului rece 2010 – 2011;
- 369 cereri au fost anunţate modificări ale numărului de membri de familie sau a veniturilor acestora; - 91 cereri pentru încetarea ajutorului;
- 4229 cereri pentru care a fost respins dreptul la ajutorul pentru încălzirea locuinţei.

Timișoara / Triplex Confinium, euroregionalele tradiționale

În fiecare an la Triplex Confinium au loc în luna mai tradiţionalele manifestări euroregionale. De aceea, în 28 şi 29 mai, vor fi deschise graniţele între 10-18 (ora României).
În 28 mai urmează să aibă loc, la ora 10, întâlnirea la borna de la Triplex Confinium, urmată de Crosul transfrontalier, la care vor lua parte 60 de copii din localităţile de graniţă din Serbia, Ungaria şi România. La ora 12 (ora României) se va desfăşura, la Szeged, Adunarea Generală a Euroregiunii Dunăre-Criş-Mureş-Tisa. Atât în 28, cât şi în 29 mai vor mai avea loc manifestări culturale şi sportive în Beba Veche, Majdan Rabe şi Kubekhaza.

luni, 16 mai 2011

Timişoara / CSȘ Bega, campioană naţională la volei

La Câmpulung Muscel, duminică după-amiază, s-a derulat turneul final al Campionatului Naţional, Divizia Speranţe, CSȘ Bega Timişoara impunându-se cu 3-2, 15-9 în setul decisiv, în fața celor de la CSȘ Triumf Botoşani, obținând astfel titlul de campioană națională.
Proaspeţii campioni naţionali, conform sporttim.ro, sunt Raul Urecheatu, născut la 30 mai 1997, pe post de ridicător fals, Lucian Bădiceanu (n. 22.10.1996, ridicător – cel mai bun al turneului final), Vlad Ene (n. 3.05.1996, atacant central principal), gemenii Marius şi Mircea Roşu (n. 15.02. 1996, atacant central principal respectiv atacant secund de pe extremă), Florian Kaburek (n. 30.09. 1996, secund), mai evoluând Andrei Opreanu (n. 30.08. 1997, ca atacant principal), înlocuindu-l pe Urecheatu, şi Sergiu Călin (n. 27.09.1997, libero) şi Ovidiu Darlaczi (n. 1999, atacant secund).
Principalul artizan al acestui succes este profesorul Dan Jitaru, antrenorul care obținuse rezultate excelente și la Lugoj, dar în voleiul feminin.
CSS BEGA TIMIŞOARA - TRIUMF BOTOŞANI 3-2 (21-25, 27-25, 23-25, 25-13, 15-9)
BEGA TIMIŞOARA: Mircea Roşu, Florin Kaburek, Lucian Bădiceanu, Raul Urechiatu, Florin Vlad Ene, Marius Roşu; Pe foaie: Andrei Opreanu, Sergiu Călin; Antrenor: prof. Dan Mihai Jitaru
TRIUMF BOTOŞANI: Sebastian Ionescu, Cătălin Aciobăniţei, Alexandru Ichim, Florin Purice, Matei Vrabie, Adi Aciobăniţei; Pe foaie: Florin Rotaru, Gabriel Guluţă, Răzvan Afrâsânei; Antrenor: prof. Cezar Aciobăniţei.

Femeia zilei / Monica Bârlădeanu va juca în "Non pulire questo sangue"

Monica Bârlădeanu a fost distribuită în producţia italo-franceză-română "Non pulire questo sangue" (Nu şterge acest sânge) în regia lui Daniele Vicari, a anunţat cotidianul La Repubblica.
Filmul este un thriller care povesteşte despre lupta poliţiştilor italieni cu manifestanţii în timpul protestelor de la Genova la reuniunea celor mai industrializate state din 2001. Titlul reprezintă o frază scrisă pe zidurile şcolii DIAZ din Genova unde au fost cazaţi activişti care manifestau paşnic. Conflictul a degenerat şi zeci de persoane au fost rănite.
Pelicula va fi produsă de Domenico Procacci şi Fandango (Italia) împreună cu Le Pacte (Franţa) şi Mandragora (România). Din distribuţie vor face parte actorii Elio Germano, Claudio Santamaria, Pippo Del Bono, Jennifer Ulrich şi Monica Bârlădeanu. Filmările vor începe în luna iunie, la Genova.
Fandango este casa de producţia italiană care a distribuit filmul "Francesca" de Bobby Păunescu în cinematografele din Peninsulă. Protagonista filmului este interpretată de Monica Bârlădeanu.
Actriţa româncă s-a remarcat în arta cinematografică italiană şi după colaborarea cu regizorul Michele Placido la pelicula "Vallanzasca - Gli angeli del male", povestea celui mai cunoscut bandit italian, Rene Vallanzasca
Monica Elena Barladeanu s-a născut la Iași, la 12 decembrie 1978, în filmografie având titluri precum Living & Dying (2006), Second in Command (2006), "Lost", The Hunting Party (2006), Caved In (2006), Moartea domnului Lăzărescu (2005), Incubus (2005) sau Buds for Life (2004).
Este cunoscută și sub numele americanizat Monica Dean.

Timişoara / Pensiile private nu prea merg în Regiunea Vest

Evoluţia pieţei pensiilor private din România în trimestrul I 2011

Activele totale aflate în administrare la nivelul întregului sistem de pensii private la sfârşitul trimestrului I 2011 erau de 5.251,41 milioane lei(1.276,44 milioane euro , BNR – curs de schimb 31 martie 2011) în creştere cu 12,62% faţă de trimestrul anterior şi cu 63,32% mai mari decât în urmă cu 12 luni (creştere cu 62,60% raportat la moneda euro).

Pensiile administrate privat
Valoarea activelor nete înregistrată de fondurile de pensii administrate privat a fost de 4.884,65 milioane lei (1.187,29 milioane de euro, BNR – curs de schimb 31 martie 2011), în creştere cu 12,76% faţă de trimestrul IV 2010 şi cu 64,62% mai mare decât în martie 2010 (creştere cu 63,89% raportat la moneda euro).
În martie 2011, un număr de 5,27 milioane de persoane erau înregistrate în Registrul participanţilor, în creştere cu 5,35% faţă de martie 2010 şi cu 1,65% faţă de decembrie 2010.

Pensiile facultative

Activele nete au fost de 363,37 milioane lei (88,32 de milioane de euro), în creştere cu 10,79% faţă de trimestrul anterior şi cu 47,65% mai mare
comparativ cu martie 2010 (46,99% raportat în euro). În cazul fondurilor de pensii facultative, la 31 martie 2011, numărul participanţilor înregistraţi a fost de 230.586, cu 4,06% mai mult faţă de decembrie 2010 şi cu 18,99% peste nivelul din martie 2010.

Contribuţii

Contribuţia medie pe participant în luna martie 2011 a fost de 29,36 lei, în creştere faţă de martie 2010 cu 8,61% şi cu 15,02% faţă de decembrie 2010.
Numărul participanţilor cu cel puţin o contribuţie înregistrată de la începutul funcţionării sistemului de pensii administrate privat a fost de 5 mil., reprezentând 94,79% din total participanţi, atât peste nivelul de 93,51% din martie 2010 cât şi peste cel de 94,53% din decembrie 2010.

Imagine / Pilon II (Pensiile administrate privat)Participanţi – distribuţie pe regiuni de dezvoltare – martie 2011

Imagine 2 / Pilon II Cotă de piaţă în funcţie de participanţi

Timişoara / Poliţia a amendat ..."Crosul filmelor"

După cum se ştie, Timişoara a găzduit duminică Crosul regional al firmelor, organizat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş. În comunicatul transmis de Poliţia Timiş, se spune că poliţiştii au aplicat amendă "organizatorilor manifestării cultural-sportive CROSUL FILMELOR", pentru că nu aveau avizul final pentru desfăşurarea acestei activităţi.
Şi a continuat: "În cursul zilei de ieri, la Timişoara a fost organizat Crosul Filmelor, a VII a ediţie, pe traseul Piaţa Huniade - Bulevardul Michelangelo, Bulevardul Vasile Pârvan - strada Ştefan cel Mare-sens AEM şi retur, activitate la care au participat peste 1000 de persoane".
Pentru că probele din concurs, de ciclism şi de alergare, au fost organizate pe importante artere rutiere din municipiu şi nu exista un aviz al Direcţiei Poliţei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, pentru organizarea acestei manifestări, oamenii legii au sancţionat contravenţional organizatorul conform prevederilor Legii 61 din 1991 cu suma de 1500 lei. Interesant este că, la faţa locului, au fost prezenţi şi poliţişti, jandarmi, poliţişti de la rutieră. Oare cine a aprobat prezenţa lor acolo?
Totuşi, la finalul comunicatului, se adaugă: "În acest mod poliţiştii au luat măsurile necesare ca acest CROS AL FILMELOR să decurgă fără incidente, iar viaţa participanţilor să nu fie pusă în pericol". Păi, atunci înseamnă că se ştia că nu există aprobare şi au fost ajutaţi să încalce legea, după care au fost amendaţi?...

Timişoara / Laureaţii FEST-FDR 2011

Destăşurat în perioada 7 şi 15 mai, FESTIVALUL EUROPEAN AL SPECTACOLULUI
TIMIŞOARA - FESTIVALUL DRAMATURGIEI ROMÂNEŞTI (FEST-FDR) a reunit în cele patru secţiuni ale sale 28 de reprezentaţii, 6 dezbateri, 5 lansări de carte, precum şi Atelierele Concursului Naţional de Dramaturgie.
În ultima seară a festivalului au fost anunţaţi şi laureaţii:
*Premiul pentru cel mai bun spectacol pe text românesc contemporan - „Roşia montană pe linie fizică şi politică” / regia - Peca Ştefan, Gianina Cărbunariu și Andreea Vălean, coproducţie a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca şi a Studioului „DramAcum”.
*Premiul pentru cea mai bună interpretare „Ioan Strugari” / Snejana Puică, Mihaela Strâmbeanu, Ina Surdu şi Irina Vacarciuc, piesa „Casa M” de Luminiţa Ţicu, producţie a Centrului de Arte „Coliseum” din Chişinău.
*Concursul Naţional de Dramaturgie / scenarista Alexandra Pâzgu, din Sibiu, cu piesa „În aer”.

Timişoara / 731 de profesori la Universitatea de Vest

Universitatea de Vest din Timișoara a făcut public raportul de activitate privind evaluarea calității pentru anul academic 2009 - 2010. Astfel, numărul total al personalului didactic titular, cu carte de muncă și normă de bază în universitate, la 1 octombrie 2009, era de 776, pentru ca la 1 octombrie 2010 să ajungă la 731. După cum se subliniază în raport, în anul universitar 2010/2011, la nivelul U.V.T., numărul de profesori a scăzut cu 10%, numărul de conferenţiari cu 9%, numărul de lectori cu 4%, numărul de preparatori cu 20%, iar numărul de asistenţi a crescut cu 4%. Numărul total de cadre didactice la nivelul universităţii a scăzut cu 6% în anul universitar 2010/2011 faţă de anul precedent.
Și la nivel de studenți s-au resimțit minusurile: numărul studenţilor de la ciclurile de licenţă a scăzut cu 6%, la ciclul de masterat a scăzut cu 16%, iar la ciclul de doctorat numărul studenţilor a scăzut cu 15% faţă de anul universitar precedent.
La nivelul UVT (la toate cele 3 cicluri de studii: licenţă, masterat şi doctorat), numărul
studenţilor a scăzut cu un procent de 9% în anul universitar 2010/2011 faţă de anul precedent (Grafic comparativ - foto - număr de studenţi la 1 octombrie 2009 / număr de studenţi la 1 octombrie 2010).

Timișoara / Baroul Timiș, întâlnirea anuală cu avocații din Banatul Sârbesc

În perioada 20 - 22 mai 2011, Consiliul Baroului Timiș organizează întâlnirea anuală a avocaților membri ai Baroului Timiș cu avocații din Banatul Sârbesc.
Subiectele propuse a fi discutate de avocații sârbi sunt poziția avocaturii față de activitatea notarilor publici, dezvoltarea profesiei de avocat în condițiile intrării României în Uniunea Europeană, organizarea profesiei de avocat în România la nivelul barourilor, organizarea Casei de Asigurări a Avocaților, posibilitatea colaborării avocaților din Baroul Timiș cu cei din Banatul Sârbesc, dezvoltarea activităților cultural – sportive între cele două barouri, posibilitatea accesării de fonduri europene pentru pregătirea profesională a avocaților.
Au fost invitați decanii Barourilor Hunedoara, Gorj, Olt, Caraș – Severin.

Timișoara / Paparazzo la Institutul francez

Institutul francez din Timișoara (IFT) vă invită în data de 17 mai, ora 18,
la vernisajul expoziției Paparazzo, a artistului Călin Beloescu.
Originar din Cluj, instalat la Timișoara de multă vreme, profesor la Facultatea de Arte din Timișoara, Călin Beloescu a participat la mai mult de o sută de expoziții în Franța și în lumea întreagă: Amsterdam, Veneția, München,Kyoto...
IFT vă invită, în perioada 17-31 mai, să descoperiți recentele lucrări ale
artistului, din seria Paparazzo.

duminică, 15 mai 2011

Mapamond / Orașele cu cel mai lung nume din lume

Cine reușește măcar să citească numele orașelor cu cel mai lung nume din lume (cred!). Și cel mai încâlcit. Hai, încercați!...

Naţional / OȚELUL GALAȚI, CAMPIOANA ROMÂNIEI LA FOTBAL

Urziceni - Astra 0 - 3
Gaz Metan - CFR Cluj 3 - 2
U Cluj - Rapid 1 - 2
Brașov - Pandurii 3 - 2
Vaslui - Sportul 4 - 2
Oțelul - Timișoara 2 - 1
Oțelul Galați: Grahovac, Sălăgeanu, Rîpa, Sîrghi, Sergiu Costin, Giurgiu, Filip, Buş, Viglianti, Antal, Paraschiv.
Rezerve: Brăneţ, Mişelăricu, Neagu, Iorga, Ibeh, Pena, Ilie, Cojoc

Poli Timișoara: Taborda, Sepsi, Ghionea, Burcă, Luchin, Ignjatievic, Bourceanu, Alexa, Goga, Ricketts, Zicu.
Rezerve: Pantilimon, Tameş, Zăgrean, Magera, Nikolic, Helder, Cisovky.

Bistrița - Craiova 1 - 1
Steaua - Tg. Mureș 1 - 0
Dinamo - Brănești 3 - 1

ETAPA A XXXIV-A, SAMBATA, 21 MAI 2011
FCM TG. MURES – FC “U” CLUJ
CS PANDURII TG.JIU – FC VASLUI
FC RAPID – FC BRASOV
FC CFR 1907 CLUJ – FC STEAUA
CS VICTORIA BRANESTI – CF GLORIA 1922 BISTRITA
FC “U” CRAIOVA – CS GAZ METAN MEDIAS
FC TIMISOARA – FC DINAMO 1948
FC ASTRA PLOIESTI – FC OTELUL GALATI
FC SPORTUL STUDENTESC – FC UNIREA URZICENI

CLASAMENT link
CAMPIOANELE ROMÂNIEI LA FOTBAL

Național / Au fost aleși vicepreședinții PDL

Cele 15 funcţii de vicepreşedinţi ai PDL au fost obţinute de Boagiu Anca - 999, Florea Dorin - 93, Hava Mircea - 1074, Igaş Traian - 1071, Macovei Monica - 917, Paleologu Theodor - 793, Popa Mihaela - 906, Popescu Florin - 891, Raicu Romeo - 790, Scripcaru George - 1102, Stănişoară Mihai - 922, Ştefan Gheorghe - 1016, Tarhon Victor - 818, Udrea Elena - 1102 şi Voinescu Sever - 927. Nu au reușit Albu Gheorghe - 680, Baniaș Mircea - 549, Barbu Sulfina - 539, Liga Dănuţ - 306, Marinescu Marin Jean - 325, Prigoană Silviu - 612, Toader Mircea - 531, Turcan Raluca - 609. Ion Ivaşcu a fost ales trezorierul PDL , 1223 de voturi. Din 1256 voturi exprimate de delegaţii la Consiliul Naţional de Coordonare al PDL, 1220 au fost valabile.

Femeia zilei / Nicoleta Luciu, mamă de tripleți

Iată că a trecut vremea pe când alerga pe stadionul de fotbal și Nicoleta Luciu, la 31 de ani, va da naștere la tripleți, un record pentru viața mondenă românească. Actriţa din telenovela "Iubire şi onoare" a mărturisit că astfel i se împlineşte visul de a avea cât mai mulţi copii.
Nicoleta Luciu l-a născut pe primul ei copil, Zolt Jr., în septembrie 2008. Vedeta postului Acasă are o relaţie de mai mulţi ani cu Zsolt Csergo.
Născută pe 12 septembrie 1980, la București, dimensiunile 96-61-90 fiind admirate de multă lume, mai ales că și le-a prezentat publicului cu mult altruism. Poate prea mult.
După câștigarea titlului de Miss România, în 1999, a apărut, de-a lungul timpului, ca imagine a mai multor firme, în pictoriale Playboy (unde probabil a bătut recordul, fiind prezentată în patru numere ale revistei), în reclame foto, pe coperte de reviste, actriță în telenovelele "Iubire ca în filme", "Lacrimi de iubire", "Inimă de țigan", participări la Miss Model of The Wolrd (Turcia), Top Model 1997, manechin pentru creatori străini și români.

Timișoara / Record de apeluri la 112 în județul Timiș

Ziua cu cele mai multe apeluri adresate Poliţiei prin Serviciul Naţional al Apelurilor de Urgenţă 112 în judeţul Timiş s-a înregistrat pe 14 mai.
Din cele 131 apeluri de urgenţă înregistrate, peste 70% au reprezentat urgenţe în mediul urban şi mai puţin de 30% au fost adresate poliţiştilor din mediul rural.
Dintre acestea, 66 s-au referit la tulburarea ordinii şi liniştii publice, 3 semnalau accidente de circulaţie uşoare , 8 sesizau tamponări, 2 incendii, iar 12 au privit alte sesizări. Totodată, au fost reclamate 14 comiteri de infracţiuni.
Din cele 105 de apeluri reale , 47 se refereau la fapte stradale, iar la 92 dintre acestea timpul de reacţie a fost de până la 10 minute. În urma sesizărilor primite, poliţiştii intervenit pentru aplanarea a 39 de stări conflictuale , au aplicat 31 de sancţiuni contravenţionale şi au întocmit 12 dosare penale pentru nerespectarea prevederilor legale.
În primul trimestru al anului 2011 la nivel naţional s-a înregistrat o medie zilnică de 12.190 apeluri adresate Poliţiei prin Serviciul de Urgenţă 112, iar în judeţul Timiş zilnic au fost înregistrate aproximativ 100 apeluri de urgenţă.

Mapamond / România, doar locul 17 la Eurovision

Cea de-a 57-a ediţie a Eurovision va fi organizată anul viitor în Azerbaidjan,care a câştigat Eurovision Song Contest 2011, desfăşurat la Arena din Dusseldorf. Trupa Hotel FM s-a clasat pe locul 17 cu piesa "Change". RomâniI au adunat 77 de puncte, care i-a situat pe locul 17, la egalitate cu Rusia. România a primit maximum de punctaj de la Moldova şi Italia, care au acordat câte 12 puncte, Belgia - 10 puncte, Spania - opt puncte, Israel, Azerbaidjan şi Bulgaria - câte şase puncte, Turcia - cinci puncte, Olanda şi Danemarca - câte patru puncte şi de la Austria, Ungaria, Irlanda şi Estonia.