Tulcea - Peste puţine zile, in perioada 4-6 noiembrie 2011, la Tulcea va debuta cea de-a doua ediţie a Campionatului European de Minifotbal, competiţie rezervată amatorilor, şi care se desfăşoară pe teren de dimensiuni reduse, pe gazon sintetic.
România este, de altfel, campioană en-titre a Europei la acest frumos sport, titlul fiind obţinut toamna trecută, la Bratislava, după o evoluţie entuziasmantă a tricolorilor.
La Tulcea vor veni reprezentative ale celor mai bune şapte naţionale de pe bătrânul continent. Alături de România vor participa Bulgaria, Republica Moldova, Cehia, Slovacia, Grecia şi Cipru.
Dintre tricolori, alături de veteranii Cornel Matcabojă, portar al fostei campioane Magic Iaşi, băcăuanul Sorin Ghiuţ, un argentinian ca şi stil de joc şi de exprimare pe teren, Claudiu Dumitru, gorjeanul care deţine primul titlu de golgeter al unui campionat european, Miroslav Nicolici, vedeta judeţului Timiş - unde peste 110 echipe de minifotbal participă la campionatul local, vor veni şi mulţi debutanţi aleşi pe sprânceană din cei peste 25.000 de jucători de minifotbal care sunt legitimaţi în România.
Portarul Popa, de meserie avocat, va apăra de data aceasta faima celui mai important client, România. Sălăjenii Gabor şi Szeles vin tocmai de la Zalău, loc unde minifotbalul este la el acasă, fiind unul dintre sporturile cu cele mai multe realizări pe plan naţional. Suceveanul Nicoară va fi, cu siguranţă, unul dintre eroii acestui turneu, 'şoricelul atacant' fiind cel care a făcut mat mai toate apărările adverse, în cadrul Campionatului Naţional desfăşurat în luna iulie, la Timişoara. De la Consiliul Judeţean Buzău, echipă care deţine titlul naţional, au fost selectionaţi atacantul Milan Marius, alături de mijlocaşii defensivi Alin Lungu şi Romeo Stan. Aşteptată de către localnici este evoluţia unuia dintre cei mai apreciati minifotbalişti tulceni, Florin Popa.