Teatrul German de Stat organizează în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran” din Timişoara o expoziţie de schiţe de decor a producţiilor Teatrului German „Shaking Shakespeare” şi „Mountainbikerii” intitulată „ARTA scenei - Creaţia lui Dragoş Buhagiar la Teatrul German de Stat Timişoara”. Vernisajul expoziţiei are loc miercuri, 9 noiembrie 2011, la ora 17, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Eugen Todoran” din Timişoara.
Autorul schiţelor şi al scenografiilor celor două spectacole este Dragoş Buhagiar, laureat de şase ori cu premiul UNITER pentru scenografie. De altfel, cel mai recent premiu UNITER obţinut de către Dragoş Buhagiar a fost în 2010, pentru scenografia spectacolului “Shaking Shakespeare”, după William Shakespeare, de Lia Bugnar, în regia lui Radu-Alexandru Nica. Spectacolul poate fi văzut pe scena Teatrului German ,cu traducere simultană în limba română, marţi, 22 noiembrie 2011, la ora 19,30.
La vernisaj vor participa Dragoş Buhagiar, Lucian Vărşăndan şi Radu-Alexandru Nica, directorul, respectiv directorul adjunct artistic al TGST, precum şi actori din distribuţiile celor două spectacole.
Expoziţia este deschisă până în 30 noiembrie a.c. Intrarea este liberă.