Vineri, 14 octombrie, de ora 12, în sala de cenaclu din Piaţa Sf.Gheorghe nr. 3, va avea loc aniversarea scriitorului BÁRÁNYI FERENC (75) şi lansarea volumului Zilele vin, zilele trec, în limba română de ILDIKÓ GÁBOS FOARŢĂ.
BÁRÁNYI FERENC este prozator, născut la 13 mai 1936, la Sânnicolau Mare, judeţul Timiş.
A absolvit Facultatea de Medicină din Târgu Mureş, doctor în stiinţe medicale, a lucrat mai mulţi ani ca medic în Timişoara, a fost şeful secţiei ATI la Spitalul Municipal din Timişoara (1969– 1990), deputat în Parlamentul României (1990–2000), fost ministru al Sănătăţii (1998).
Este membru fondator şi vicepreşedinte al Serviciului de Ajutor Maltez din România, Preşedintele Serviciului Internaţional pentru Salvarea Copiilor din România, membru al Uniunii Medicilor Scriitori Maghiari (1990), al Asociaţiei Christian Artists Europe (1992), al Academiei Ungare de Ştiinţă (2000).
Volume publicate: Mindenki háziorvosa/ Medicul tuturor, Bukarest, 1974; Egyik nap olyan mint a másik/ Toate zilele sunt la fel, Timişoara, Editura Facla, 1976; Égbenyúló kockakövek/ Pietre cubice până la cer, Timişoara, Editura Facla, 1983; Bucureşti, Editura Kriterion, 2002; Medicul tuturor, Bucureşti, Editura Kriterion, 1997.