joi, 13 octombrie 2011

Banat / Crimă cu... alcool

Poliţia Oraşului Oraviţa a fost sesizată despre faptul că B. VIRGIL, de 23 ani, a decedat la locuinţa sa din localitatea Iam.
În urma efectuării autopsiei s-a stabilit că decesul a survenit în urma unui hematom produs prin lovire directă cu un corp dur.
Pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul la faţa locului s-a deplasat echipa de cercetare din cadrul I.P.J. Caraş-Severin, iar în urma cercetărilor efectuate împreună cu lucrători din cadrul Poliţiei Oraşului Oraviţa s-a stabilit că victima şi tatăl său, B. CHIM, în seara zilei de 11.10.2011, orele 23.30, pe o stradă din localitatea Iam, pe fondul consumului de alcool au avut o altercaţie cu S. ION, de 33 ani, şi familia acestuia.
S. ION i-a aplicat victimei o lovitură în zona capului cu o bâtă după care fiecare dintre cei implicaţi în scandal au plecat la domiciliile lor. În dimineaţa zilei de 12.10.2011 membrii familiei au constatat că B. VIRGIL a decedat.
S. ION este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de 'lovituri cauzatoare de moarte', faptă prevăzută şi pedepsită de art. 183 Cod Penal.