vineri, 14 octombrie 2011

Timişoara / 18 octombrie - zi de importanţă locală

Consiliul Local al municipiului Timişoara va supune votului în plen proiectul de hotărâre privind declararea zilei de 18 octombrie, zi de importanţă locală.
La 18 octombrie 1716, prințul Eugeniu de Savoya îşi face intrarea triumfală în cetatatea Timişoarei, eliberând oraşul de 164 de ani de stăpânire turcească.
Această acţiune este socotită de istoricii militari drept o capodoperă a iscusinţei de comandant de oşti a lui Eugeniu de Savoya. De remarcat este faptul că, după
ocuparea Banatului de către Habsburgi, principele Eugeniu, ca preşedinte al Consiliului Aulic de Război, s-a ocupat îndeaproape de integrarea noii provincii în
statul imperial. Astfel el a îndrumat nemijlocit elaborarea celui dintâi document referitor la statutul Banatului în cadrul monarhiei habsburgice (aşa-numitul
Einrichtungswerk).
În primii ani după cucerirea Timişoarei de catre armatele conduse de prinţul Eugeniu de Savoya se încearcă refolosirea şi întreţinerea fortificaţiilor turceşti. Se
construiesc clădiri noi, iar lucrarile de amenajare a Timişoarei au implicat eforturi uriaşe. Printre cele mai impresionante se numară amenajările hidrotehnice.
Mlaştinile şi bălţile au fost asanate şi este săpat canalul Bega, devenit navigabil.
Momentul 18 octombrie 1716 reprezintă unul de cotitură în istoria Timişoarei. După acest moment Timişoara cunoaşte o dezvoltare pe toate planurile, devenind un oras al premierelor:
1718 – atestarea fabricii de bere, cea mai veche de pe teritoriul actual al României;
1728 – începutul canalizării Begăi, cel mai vechi canal navigabil de pe teritoriul
actual al României;
1745 – construcţia Spitalului Municipal;
1760 – primul oraş al monarhiei cu străzile iluminate cu lămpi;
1771 – primului ziar care a apărut pe teritoriul actual al României şi totodată primul ziar german din sud-estul Europei: „Temeswarer Nachrichten”;
1854 – primul serviciu telegrafic într-un oraş al României de azi;
1855 – primul oraş al monarhiei habsburgice cu străzile iluminate cu gaz;
1881 – prima reţea de telefonie de pe teritoriul actual al României;
1884 – primul oraş din Europa continentală cu străzile iluminate electric;
1886 – prima staţie de salvare de pe teritoriul actual al Ungariei şi României;
1895 – prima stradă asfaltată de pe teritoriul de azi al României;
1897 – primele proiecţii cinematografice pe teritoriul actual al ţării noastre;
1899 – primul tramvai electric într-un oraş din România de azi.
Eugen de Savoia-Carignano, sau Eugeniu de Savoia, cunoscut și ca Prințul Eugen, (n. 18 octombrie 1663, Paris - d. 21 aprilie 1736, Viena) a fost unul din cei mai străluciți feldmareșali ai Sfântului Imperiu Roman. Lui i se datorează în bună măsură ridicarea Austriei ca mare putere în cadrul Sfântului Imperiu Roman, iar apoi poziția hegemonială a Țărilor Ereditare Austriece (ale Casei de Habsburg) în plan european.