In perioada 6-10 octombrie, doi educatori, angajaţi ai Centrului de Reeducare Buziaş au participat, alături de specialişti ce lucrează in domeniul protecţiei sociale a minorilor din Portugalia, Turcia şi Italia, la cea de-a treia întâlnire în cadrul proiectului „Parteneriat pentru învăţare” ce a avut loc in Antakya - Turcia.
Parteneri în acest proiect sunt instituţii ce au în custodie copii şi adolescenţi cu diferite dificultăţi/dizabilităţi din Italia, Turcia, Portugalia şi România.
Specialiştii sistemului penitenciar românesc au vizitat centrele ce oferă protecţie socială minorilor din Antakya şi Iskenderun, precum şi Direcţia de Asistenţă şi Protecţie Sociala a Minorilor din Antakya.
Pe parcursul celor patru zile participanţii au putut observa modul de organizare şi funcţionare al acestor instituţii ce au in custodie minori, metodele de lucru dar şi modul de relationare al personalului cu tinerii. De asemenea au fost discutate detalii referitoare la următoarele întâlniri din Portugalia (martie - 2012) şi Italia (iunie - 2012) unde partenerii vor organiza expoziţii cu lucrări ale copiilor custodiaţi ce vor reproduce vestigii arheologice reprezentative pentru fiecare ţară.
O alta problemă dezbătută în cadrul atelierelor de lucru a fost cea a elaborării produselor finale ale proiectului: site-ul web şi editarea unei cărţi ce va conţine descrierea activităţilor realizate în cadrul proiectului cu copiii aflaţi în custodie, modul de colaborare între instituţiile partenere, metode de lucru folosite, modificari comportamentale ale copiilor implicaţi precum si impresii ale perosanelor implicate (specialisti şi copii).
Scopul final al proiectului este acela de a îmbunătăţii paleta de activităţi care se pot derula cu tineri ce provin din categori dezavantajate, prin utilizarea artei ca obiect tranziţional, în vederea achiziţionării unor abilităţi şi competenţe în domeniul vizat.