Proiectul de cooperare între Municipiul Timişoara şi Oraşul Szeged - "Biodiversitatea şi protecţia naturii – o abordare responsabilă a problemelor de mediu a două oraşe înfrăţite”, acronim BIOTOWNS, sărbătoreşte prin grija partenerilor de proiect, în ziua de 22 Septembrie 2011 - ZIUA EUROPEANĂ FĂRĂ MAŞINI, prin organizarea la nivel local a unor activităţi cultural – educaţionale, sub denumirea generică DIVERSITATEA LUMII VII.
În fiecare an, cu ocazia acestui eveniment, în centrul marilor oraşe europene, traficul este oprit pentru câteva ore, într-un perimetru destinat exclusiv pietonilor şi bicicliştilor, astfel încât locuitorii se pot bucura de oraşul lor, mai liniştit şi mai puţin poluat. Această iniţiativă, aparţinând Comunităţii Europene, îşi propune să atragă atenţia asupra necesităţii de a proteja mediul înconjurător, inclusiv biodiversitatea, cunoscut fiind faptul că asistăm la o creştere constantă a numărului de autovehicule şi a traficului în oraş, ce conduce la o scădere a confortului vieţii cetăţenilor: poluarea aerului, zgomot, blocarea circulaţiei. Asupra biodiversităţii – flora şi fauna din mediul urban cât şi din jurul aglomerării urbane, efectul este de asemenea vizibil. Poluarea fonică, cu vibraţii, poluarea aerului şi accidentele a căror victime sunt micile vieţuitoare ale oraşului, conduc în mod evident la o diminuare a modului de manifestare natural al biodiversităţii.
Primăria Municipiului Timişoara organizează în ziua de 22 Septembrie 2011, între orele 14-16, în Parcul Botanic din Timişoara o acţiune de prezentare a DIVERSITĂŢII LUMII VII– floră şi faună - existente în parc. Sunt aşteptate toate persoanele interesate, în special segmentul tânăr al polulaţiei.