La finele lunii aprilie 2011 a fost aprobat proiectul "Sistem Agro-Logistic Regional Integrat" implementat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013 şi este finanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională.
Proiectul „Sistem Agro-Logistic Regional Integrat” se derulează în perioada 1 mai 2011 – 31 octombrie 2012.
Proiectul este localizat in Timişoara, in cadrul Pieţei de Gros, pe str. Ovidiu Balea nr. 2. În prezent, Piaţa de Gros Timişoara este în relaţii comerciale cu Piaţa de Gros Szeged, relaţii ce s-au dezvoltat şi datorita relaţiilor de înfraţire existente între cele două oraşe. Intensificarea colaborării între admninistraţiile celor două pieţe şi aplicarea, în comun, de măsuri vizând dezvoltarea şi diversificarea serviciilor acordate clienţilor acestora, îmbunătăţirea transferului de informaţii şi a comunicării, precum şi a siguranţei produselor şi a cetăţenilor va maximiza atractivitatea fiecărei pieţe, generând totodată un sistem agro-logistic regional transfrontalier performant, competitiv pe plan european.
Activitaţile principale pe care Municipiul Timişoara le va realiza in cadrul proiectului: Extinderea facilităţilor logistice ale Pieţei de Gros prin construirea unei hale de depozitare şi procesare produse agro-alimentare, destinată producătorilor;
Realizarea unui sistem informatic integrat în cele două pieţe Timişoara şi Szeged pentru facilitarea informării şi efectuării operaţiunilor de comerţ en-gros între producători prin:
-Realizarea unui sistem de afişaj digital care va permite vizualizarea informaţiilor, în timp real, privind ofertele şi preţurile produselor ce pot fi achiziţionate în cele două Pieţe de Gros—Timişoara şi Szeged;
- Realizarea unui sistem de securizare a accesului în Piaţa de Gros Timişoara incluzând software, barieră si carduri de acces ce va controla fluxul de intrare şi ieşire a autovehiculelor şi comercianţilor;
- Realizarea unui sistem de monitorizare a Pieţei de Gros incluzând camere de luat vederi şi punct de monitorizare şi control pentru desfasurarea în siguranţă a activităţilor şi supravegherea depozitelor de mărfuri.
Bugetul total al proiectului al proiectului„Sistem Agro - Logistic Regional Integrat” este de 1.092.717,68 EURO, din care valoarea maximă a contribuţiei UE este de maximum 928.810,03 EURO.