Un tânăr de 20 de ani, din Timişoara, suspectat că a cerut în mod repetat bani unei persoane, pentru a nu o agresa sau pentru a nu îi incendia autoturismul, a fost reţinut, urmând să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Ieri, în jurul orei 12, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş l-au prins în flagrant pe L. Sebastian, de 20 de ani, din Timişoara, în timp ce îi solicita altei persoane o sumă de bani pentru a nu o agresa sau pentru a nu îi incendia autoturismul.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti a reieşit că, începând cu luna august 2011, suspectul l-a şantajat în mod repetat pe Ş. Alexandru, din Timişoara, cerându-i iniţial 100 de lei, bani pe care i-a şi obţinut, apoi 500 de euro.
Persoana în cauză a fost reţinută pe bază de ordonanţă de reţinere, urmând să fie prezentată instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.