Prima săptămână a anului şcolar 2011 - 2012 a marcat debutul celei de-a V-a ediţii a programului de responsabilitate socială Smithfield 'Din nou la şcoală', un program de sprijin al accesului la educaţie şi de încurajare a performanţei şcolare. Anul acesta, în cadrul acestei iniţiative, au fost incluşi peste 3.550 de şcolari şi preşcolari din 65 localităţi din ţară.
Voluntarii Smithfield Prod şi Smithfield Ferme, motivaţi de bucuria adusă copiilor de acest program în anii precedenţi, au împărţit şcolarilor şi preşcolarilor din comunităţile învecinate, rechizite, ghiozdane, penare şi orare conţinând sfaturi pentru un stil de viaţă sănătos, manuale şi cărţi.
Ca o noutate, programul 'Din nou la şcoală' a fost preluat anul acesta şi de către Agroalim Distribution, compania de distribuţie a Smithfield, devenind astfel un program cu acoperire naţională. La început de an şcolar, voluntarii Agroalim din oraşele Bucureşti, Bacău, Baia Mare, Brăila, Braşov, Buftea, Cluj Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi şi Timişoara au împărţit bucurie copiilor angajaţilor Agroalim, alături de un rucsac cu penar sau - pentru cei mai mici - gentuţe echipate pentru gradiniţă.
Anul acesta, pentru a răspunde nevoilor de început de an şcolar, sub egida programului 'Din nou la şcoală', copiii Grădiniţei din Bacova beneficiază de mobilier exterior nou pentru parcul grădiniţei, oferit de către Smithfield. De asemenea, în cadrul acestui program, tuturor celor 200 de elevi ai Şcolii din Niţchidorf li s-au oferit manuale şcolare noi, pentru toate disciplinele şi toate clasele de învăţământ primar şi secundar.
'Este o datorie de onoare pentru noi să contribuim la asigurarea unui proces educaţional de calitate. An de an, prin programele noastre de responsabilitate socială, suntem prezenţi, în comunităţile locale, creând astfel, premisele unei reuşite - în acest caz, o reuşită şcolară. Astfel, ne bucurăm că până în prezent, prin acest program, 10.000 de copiii au beneficiat de sprijinul nostru direct, la început de an şcolar', a declarat Bogdan Mihail, Preşedinte Smithfield România.
În total, în cadrul celor 5 ediţii ale programului au fost deja incluşi aproximativ 10.000 de elevi din 91 localităţi din judeţele Timiş şi Arad (4 în 2007; 11 în 2008; 36 în 2009 şi 40 în 2010).