Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează în perioada 24 -27 noiembrie 2011, la Hotel CRISTALIN din Vârtop / Arieșeni, un curs de formare şi ateliere practice cu tema: „Competenţe manageriale şi antreprenoriale pentru iniţierea unei afaceri şi ocupare pe cont propriu”.
Acţiunea se derulează în cadrul Proiectului “Dezvoltarea competenţelor manageriale şi antreprenoriale pentru IMM în vederea îmbunătăţirii eficienţei organizaţionale şi valorificării oportunităţilor de afaceri”, finanțat de Comisia Europeană prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 şi derulat de CCI a Municipiului Bucurşti în parteneriat cu CCIA Timiş, Finas Consulting şi camerele de comerţ din judeţele Braşov, Neamţ, Prahova şi Teleorman.
Proiectul urmăreşte îmbunătăţirea competenţelor manageriale şi antreprenoriale ale personalului de conducere din IMM-uri şi ale întreprinzătorilor, creşterea capacităţii managerilor şi întreprinzătorilor de materializare a noilor idei de afaceri şi de consolidare a afacerilor deja existente, dezvoltarea şi promovarea culturii antreprenoriale în companii.
Care sunt costurile : Participarea la curs este gratuită, cheltuielile de cazare, masă și transport fiind asigurate prin proiect.
Cine poate participa : Cursul se adresează persoanelor care doresc să inițieze o afacere, selectați din județele Regiunii Vest (Timiș, Arad, Hunedoara, Caraș - Severin).
Ce include cursul : În cadrul celor patru zile de curs, participanții vor parcurge următoarele teme: a) Identificarea oportunităţilor de afaceri şi de ocupare pe cont propriu; b) Asumarea riscului – managementul riscului; c) Aspecte legislative – paşii pentru deschiderea unei afaceri sau ocupare pe cont propriu; d) Finanţarea afacerii; e) Planul de afaceri (modul teoretic şi utilizarea de instrumente software pentru elaborare planuri de afaceri).
Cine sunt vorbitorii și lectorii? Lectorii sunt experți din structura partenerului lider de proiect.
Cât va dura cursul? Programul de formare se va derula pe perioada a 4 zile, programul zilnic fiind de 8 ore.
Informaţii suplimentare şi înscrieri de participare la tel. 0374 160 950, 0256 490 771/2, e- mail: akormany@cciat.ro, Ana Maria KORMANY - consilier DRE.