Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Timişoara efectuează acte de urmărire penală faţă de următorii inculpaţi:
*CORESCU CORNELIA GHEORGHINA, inspector şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiş, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de trafic de influenţă şi două infracţiuni de instigare la fals intelectual în scopul ascunderii comiterii infracţiunii de trafic de influenţă.
*MEDEŞAN VASILE, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă.
Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori au rezultat următoarele:
În perioada iulie-august, inculpata Corescu Cornelia Gheorghina, în calitate de inspector şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiş, prin intermediul inculpatului Medeşan Vasile, i-a pretins unui denunţător, administrator la o societate comercială, suma de 10.000 lei, indicându-i ca banii să fie achitaţi ca donaţie pentru organizaţia judeţeană de partid din care aceştia făceau parte (Partidul Democrat Liberal). În schimb, inculpata Corescu Cornelia Gheorghina urma să intervină la funcţionari din subordinea sa, asupra cărora avea influenţă, pentru a-i determina să nu aplice firmei denunţătorului sancţiunile contravenţionale corespunzătoare referitoare la încălcarea legislaţiei muncii, pentru o serie de nereguli constatate.
Deoarece denunţătorul nu a achitat decât 1.000 lei din suma pretinsă, inculpata Corescu Cornelia Gheorghina a dispus ca o angajată din subordine să înlocuiască procesul verbal iniţial cu un altul în care se consemnau împrejurări nereale ce ar fi atras sancţiuni mai aspre.
Totodată, inculpata a condiţionat renunţarea la sancţiunile aplicate de depunerea, de către denunţător, a întregii sume de bani pretinse iniţial. În acest context, inculpata a dispus înregistrarea în evidenţele instituţiei a unei contestaţii în vederea anulării procesului verbal cu o dată anterioară, astfel încât să apară ca fiind formulată de denunţător în termen legal. Cu toate acestea, remiterea întregii sume de bani pretinse de inculpată nu a mai avut loc.
Inculpaţilor Corescu Cornelia Gheorghina şi Medeşan Vasile li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală, iar la data de 14 septembrie 2011, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestora pentru 24 de ore. La data de 15 septembrie 2011, cei doi inculpaţi urmează a fi prezentaţi Tribunalului Timiş cu propunere de arestare preventivă.