Finanţat de Ambasada Regatului Ţărilor de Jos la Bucureşti, proiectul 'Justiţie în interesul copilului' continuă seria seminariilor regionale pe această temă.
În cadrul parteneriatului, Fundaţia Sheherazade organizează în perioada 15 septembrie - 27 octombrie şase seminarii regionale, în Timişoara fiind programat la 22 septembrie.
În cadrul seminariilor vor fi abordate, atât prin prisma legislaţiei actuale, cât şi din perspectiva noilor coduri, teme precum: protecţia copilului împotriva violenţei şi a oricăror forme de traficare, relaţiile copilului cu familia sa, modalităţile de sancţionare a minorilor aflaţi în conflict cu legea penală, precum şi alte teme de actualitate. Scopul acestor dezbateri este acela de a aborda teme actuale şi de larg interes pentru specialiştii din domeniu şi de a facilita schimbul de experienţă între aceştia. Totodată, acest eveniment va constitui pentru toţi participanţii un bun prilej de aprofundare a cunoştinţelor specifice domeniului şi de valorificare a informaţiilor care vor fi prezentate de către experţi naţionali.
Proiectul 'Justiţie în interesul copilului' a debutat în toamna anului 2009 odată cu organizarea în Bucureşti a conferinţei 'Tendinţe actuale în justiţia pentru copil şi familie'.