Poliţiştii au intervenit cu operativitate la un eveniment ce a avut loc într-un restaurant de pe raza municipiului Caransebeş, în dimineaţa zilei de 11.09.2011, în jurul orelor 5.30.
Poliţia Municipiului Caransebeş a fost sesizată prin apelul unic de urgenţă 112 cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost rănit prin împuşcare.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că cei doi miri, în timp ce se deplasau cu darul de nuntă spre ieşirea din local, doi bărbaţi cu cagule au pătruns în restaurant cu intenţia de a lua banii.
Unul dintre bărbaţi a tras cu arma de foc pe care o avea, asupra mirelui, pe care l-a rănit în picior.
Bărbatul a fost lovit şi în zona capului cu un baston de către unul dintre agresori, iar celălalt a încercat să sustragă banii.
Nereuşind să sustragă banii cei doi agresori au părăsit restauratul în fugă şi au plecat cu un autoturism.
Victima a fost transportată la Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş unde i-a fost acordat primul ajutor, însă a refuzat internarea deplasându-se în municipiul Timişoara pentru îngrijiri medicale.
Echipa operativă complexă organizată la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeş desfăşoară activităţi în vederea identificării autorilor.