În data de 4 septembrie, în jurul orei 10.30, poliţiştii au fost sesizaţi prin intermediul apelului de urgenţă cu privire la faptul că în curtea unei clădiri aflată în construcţie de pe Calea Torontalului, din municipiul Timişoara, a fost găsită o persoană decedată.
La faţa locului s-a deplasat de urgenţă o echipă operativă, unde echipajul medical al Ambulanţei a constatat decesul persoanei.
În urma verificării îmbrăcămintei, poliţiştii au găsit actele de identitate, stabilind că persoana decedată este S. Marius, de 19 ani, cetăţean moldovean cu domiciliul în Timişoara. În urma unei examinării exterioare a cadavrului s-a stabilit că victima prezintă mai multe leziuni la nivelul capului.
În desfăşurarea anchetei poliţiştii au în vedere două situaţi, una conform căreia tânărul s-a sinucis deoarece acesta era foarte deprimat pentru a picat examenul de bacaluareat pentru a doua oară în cursul acestui an, iar a doua ipoteză este cea formulată de către medicul legist, sosit la faţa locului, conform căreia tânărul ar fi fost victima unui accident rutier, ipoteză formulată după leziunile identificate pe corp.
După finalizarea cercetării locului faptei, corpul neînsufleţit a fost depus la morgă pentru efectuarea necropsiei în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului.
În urma necropsiei, s-a stabilit că S. Marius, de 19 ani, cetăţean moldovean cu domiciliul în Timişoara, a decedat din cauza leziunilor interne suferite, leziuni care ar fi putut fi produse în urma unei căderi de la înălţime.