Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, partener coordonator al Proiectului "Bio-agricultura, păstrarea culturilor în comunitățile din zonele specializate în obținerea de produse agricole, zootehnie și pomicultură" alături de Asociaţia Camerelor de Comerţ și Industrie din Regiunea Vest şi Camera Agricolă şi Societatea de Utilitate Publică a judeţului Csongrád (Ungaria) organizează în perioada 18 - 20 septembrie 2011, o nouă vizită de studiu și documentare în județul Csongrad (Ungaria) a 10 firme timișene cu activitate în domeniul bioagriculturii, zootehniei şi pomiculturii.
Vor fi vizitate firme și asociații familiale cu preocupări în domeniul bioagriculturii: plantație viticolă, cramă, fermă de legume, livadă, culturi de cereale, fermă de animale.
Proiectul vizează în principal intensificarea colaborării dintre comunităţile rurale transfrontaliere în scopul de a facilita dezvoltarea în domeniul bio–agro-alimentar.
Beneficiarii direcți ai proiectului sunt comunitățile și persoanele implicate în cultivarea produselor agricole bio, în domeniul zootehnic și pomicultură, comunitățile arondate zonelor în care se practică acest gen de activități, companiile din industria alimentară, instituțiile de învățământ superior care includ în curricula universitară agricultura bio.
Beneficiul pe termen lung pentru populatie este creșterea calității vieții prin consumarea de produse organice.