Manifestare de amploare de sprijin pentru clubul de fotbal de pe malurile Begăi şi împotriva deciziei Federaţiei Române de Fotbal de retrogradare a Politehnicii din Timişoara într-o ligă inferioară, mai ales după un sezon în care echipa a fost la un pas mic de câştigarea titlului de campioană.
Printre cei care şi-au manifestat nemulţumirea faţă de ceea ce s-a întâmplat la Bucureşti s-au aflat şi primarul timişorean Gheorghe Ciuhandu, precum şi viceprimarul Adrian Orza.
"Mizerie premeditată" - consideră Gheorghe Ciuhandu, în condiţiile în care în toamnă Poli Timişoara împlineşte 90 de ani de la înfiinţare. Chiar dacă nu-l consideră pe patronul Marian Iancu un sfânt, primarul spune că faţă de alţii care doar arată cu degetul şi nu se implică, acesta a băgat totuşi bani în clubul de fotbal şi pentru asta merită apreciat, chiar dacă la capitolul diplomaţie nu străluceşte. Oricum, "dacă Iancu nu băga bani, nu era echipă în Timişoara"...
Pe de altă parte, Gheorghe Ciuhandu propune să se găsească o soluţie pentru Timişoara de a juca în campionatul Serbiei sau cel al Ungariei. Cu asta s-ar mai reduce şi ... cheltuielile de deplasare.
Măsura FRF este considerată discriminatorie, întrucât niciun club din România nu poate spune că nu are datorii, cu atât mai mult cele din Bucureşti, care mai sunt finanţate şi din bani veniţi de la ministere. Poate tocmai de aceea, se va cere federaţiei să facă publice veniturile şi cheltuielile tuturor cluburilor de fotbal din România, mai ales Steaua şi Dinamo.