Primăria Municipiului Timişoara a finalizat un spaţiu de joacă în imediata vecinătate a blocului cu nr. 3 de pe strada Popa Şapcă.
Dintre echipamentele instalate pe o suprafaţă de aproximativ 530 mp se pot enumera: 2 leagăne tip "Sebeş", două balansoare cu două locuri, un complex de 4 tobogane tip "Sebeş" combinat cu un leagăn cu două locuri, o rotativă cu 4 locuri tip "Sebeş", 2 albinuţe, două mese de ping-pong, patru echipamente de fitness din import, precum şi şase coşuri de gunoi, 8 bănci şi 2 mese destinate atât supravegherii copiilor pe tot parcursul folosirii echipamentelor de joacă instalate aici, cât şi pentru odihna adulţilor.
Pentru crearea condiţiilor de siguranţă prevăzute de HG 435/2010, spaţiul de joacă a fost împrejmuit cu un gard de 1 m înălţime, compus din 32 de panouri şi 35 de stâlpi.
Programul de reabilitare, de modernizare (reamenajare), respectiv de amenajare a noi locuri de joacă va continua şi în lunile următoare. Se vor avea în vedere spaţiile de joacă de la Grădiniţa PP 11 str. Versului nr. 2, Grădiniţa PN 14 de pe str. Herculane nr. 34, Grădiniţa PN 15 situată pe str. Opre Gogu (fostă Vaslui), respectiv locul de joacă amplasat pe strada Bujorilor nr. 23, care vor fi completate cu echipamente moderne de joacă majoritatea din import.