Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara - categoria I de competenţă
Începând de astăzi, 1 iunie, două reguli foarte importante au fost introduse în sistemul de organizare spitalicesc. Este vorba despre clasificarea unităţilor sanitare cu paturi în funcţie de competenţă şi corectarea modului de finanţare al acestora în funcţie de categoria în care s-au încadrat. Prin aplicarea acestora, bugetele spitalelor vor fi majorate cu 500 milioane de lei', a declarat ministrul Sănătăţii, CSEKE Attila.
Ministerul Sănătăţii a finalizat procesul de clasificare a unităţilor sanitare cu paturi, în funcţie de competenţă.
Un număr de 347 unităţi sanitare publice cu paturi existente în România, atât în reţeaua Ministerului Sănătăţii, cât şi în administrarea autorităţilor locale, au fost clasificate, în funcţie de competenţă, în cele 5 categorii, de la categoria I-a, de nivel de competenţă foarte înalt, la categoria a V-a, nivel de competenţă limitat.
Un procent de 25% dintre acestea (87 unităţi) au fost clasificate provizoriu, într-o anumită categorie, până la 31 decembrie 2011, cu condiţia de a realiza un plan de conformare specific fiecărei unităţi.
Cele mai multe unităţi sanitare publice sunt clasificate în categoriile a IV-a şi a V-a. Aproximativ 58% dintre unităţile sanitare se regăsesc în aceste categorii.
Astfel, 124 unităţi sanitare sunt clasificate în categoria IV şi 96 unităţi sanitare sunt in categoria V-a.
Un număr de 7 unităţi sanitare au fost clasificate în categoria I de competenţă, dar cu plan de conformare. Este vorba despre Spitalul Clinic Universitar de Urgenţă Bucureşti, Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca Bucureşti, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş, Spitalul Clinic de Urgenţă Constanţa, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Spiridon din Iaşi, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj Napoca.
În categoria IM avem încadrate 21 unităţi. Sunt 16 institute şi unităţi sanitare din Bucureşti, 4 din Cluj Napoca şi unul din Timişoara. Un număr de 14 unităţi sunt clasificate în categoria a II-a, 10 dintre acestea trebuie să realizeze planul de conformare până la 31 decembrie 2011.
De asemenea, 43 de unităţi sanitare sunt clasificate în categoria IIM, iar 53 de unităţi sanitare se clasifică în categoria a III-a, cele mai multe dintre ele (28), cu plan de conformare.
Procesul de clasificare nu este închis. Dacă unităţile sanitare au luat măsuri care le pot clasifica într-o categorie superioară, pot să revină cu o cerere de reclasificare, iar Ministerul Sănătăţii va reanaliza dosarul de clasificare
Începând de astăzi, 1 iunie 2011, se va schimba modul de finanţare a spitalelor, în funcţie de clasificarea acestora.
Prin introducerea clasificării, diferenţele de finanţare pentru spitalele din aceeaşi categorie, vor fi eliminate.
Schimbarea modului de finanţare va aduce creşteri de buget importante pentru unele spitale, pentru spitalele mari, cu performanţă, dar şi scăderi acolo unde nu există servicii medicale performante.
Astfel, prin aplicarea noilor reguli de finanţare, 36% dintre spitalele publice (125 unităţi sanitare) vor înregistra creşteri bugetare faţă de anul trecut.
Un număr de 84 unităţi sanitare îşi vor menţine aceeaşi finanţare faţă de anul trecut, iar 138 unităţi sanitare (39%) vor înregistra scăderi de buget faţă de anul trecut.
Cele mai multe spitale care au înregistrat creşteri de buget pentru anul acesta se află în categoriile I, II şi III.