În parcarea dintre CASA TINERETULUI şi Mc DONALD’S (str.Arieş) din Timișoara, în vecinătatea Spitalului Judeţean, se va desfăşura ediţia a XII- a a uneia din cele mai cunoscute manifestări expoziţionale de profil din vestul ţării, VEST FASHION 2011, ediția de toamnă, în perioada 12-16 octombrie 2011.
Ediţiile precedente, desfăşurate cu începere din iunie 2007 s-au impus prin calitatea şi varietatea produselor expuse, ale căror preţuri s-au adaptat la puterea de cumpărare foarte fluctuantă de-a lungul celor patru ani.
TEMATICA EXPOZIŢIEI CUPRINDE: Ţesături,confecţii, tricotaje, încălţăminte, marochinărie, pielărie, blănărie; Articole de lenjerie, pasmanterie, mercerie, accesorii; Articole sportive, pentru petrecerea timpului liber şi alte articole textile; Produse cosmetice si naturiste, parfumuri, bijuterii din aur şi argint, gablonţuri, cadouri diverse; Modă, design vestimentar; Aranjamente florale, lumânări parfumate.