În 28 septembrie, în jurul orei 11.25, poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Deta, au fost sesizaţi telefonic de către R. FLORIN, din comuna Ghilad, despre faptul că l-a găsit pe G. TRAIAN, de 75 ani, din Ghilad, spânzurat într-o anexă a locuinţei.
În urma cercetării locului faptei nu a fost găsit un bilet de rămas bun, iar pe cadavru nu au fost constatate urme de violenţe.
Deoarece bărbatul nu a mai încercat să se sinucidă şi în alte dăţi, rudele consideră că acesta a săvârşit acest gest pe fondul unei boli cronice de care suferea.
Corpul neînsufleţit a fost transportat la morga Institutului de Medicină Legală din Timişoara, în vederea efectuării necropsiei.
În continuare se fac cercetări în vederea stabilirii cauzelor decesului.