„My Fair Lady”, cel mai cunoscut musical al tuturor timpurilor, revine pe scena Operei Naţionale Române din Timişoara. Mezzosoprana Ramona Zaharia va interpreta rolul Eliza Doolittle în spectacolul de miercuri, 28 septembrie, de la ora 18. Capodopera lui Frederick Loewe se află de 42 de ani în repertoriul curent al Operei timişorene.
Inspirat de faimoasa piesă a lui George Bernard Shaw, „Pygmalion”, musicalul în 3 acte şi 17 tablouri „My Fair Lady”, compus de Frederick Loewe, relansează mitul creatorului care se îndrăgosteşte de propria sa operă.
Premiera absolută a musicalului lui Frederick Loewe pe scena timişoreană a avut loc la 26 februarie 1969, în regia lui Ion Dacian şi sub conducerea muzicală a lui Ioan Kecenovici. De la bun început, « My Fair Lady » a avut la Timişoara parte de o distribuţie ilustră : Olimpia Bizera a interpretat rolul Eliza Doolittle, iar Titus Moraru pe cel al profesorului Henry Higgins, ca mai apoi să fie întruchipat de Emil Rotundu. În primul an al premierei, 1969, s-au jucat cu casa închisă 43 de reprezentaţii.
Ramona Zaharia, mezzosoprana care va interpreta, pe scena Operei Naţionale Române din Timişoara, rolul Eliza Doolittle, este absolventă a Universităţii de Arte « George Enescu » din Iaşi, unde a urmat şi cursurile de master. A participat la cursuri de măiestrie vocală conduse de Ludovic Spiess, în România, şi de Theodore Coressi, în Austria. Printre rolurile de succes în CV-ul ei artistic se numără, alături de partitura Elizei Doolittle, Gianetta din „Elixirul dragostei” de G. Donizetti, Maddalena din „Rigoletto” de G. Verdi, Bertha din „Bărbierul din Sevilla” de G. Rossini, Marcellina din „Nunta lui Figaro” de W. A. Mozart, Printul Orlovski din „Liliacul” de J. Strauss. Acum, mezzosoprana pregăteşte rolul titular din „Carmen” de G. Bizet.
Miercuri, 28 septembrie 2011, în spectacolul cu musicalul “My Fair Lady”, sub conducerea muzicală a dirijoarei Mihaela Silvia Roşca, mezzosoprana Ramona Zaharia va avea alături o garnitură solistică de calibru, cu Octavian Vlaicu (Henry Higgins), Cristian Rudic (Alfred Doolittle) şi Dan Patacă (Colonelul Pickering) în prim-planul distribuţiei.