În ziua de 23 septembrie se celebrează la nivel mondial „Ziua Mondială a Curăţeniei”.
În acest sens, Primăria Municipiului Timişoara prin Direcţia de Mediu, împreună cu SC Pieţe SA au organizat în trei pieţe acţiunea „Cea mai curată piaţă”, acţiune la care au participat şi trei unităţi de învăţământ cu implicare în multe acţiuni ecologice, după cum urmează: ŞCOALA CU CLASELE I – VIII NR.12 în Piaţa Dacia; ŞCOALA CU CLASELE I – VIII NR.13 în Piaţa Doina; ŞCOALA CU CLASELE I – VIII NR.30 în Piaţa Giroc.
Îndrumaţii de reprezentanţii Primăriei Timişoara, cadre didactice şi administratorii pieţelor, elevii au purtat discuţii cu comercianţii, după care au completat chestionare referitoare la curăţenia şi ordinea în pieţe.
S-a efectuat un sondaj de opinie în rândul comercianţilor din cele 3 pieţe, rezultatele concludente din cele 75 chestionare completate fiind relevante atât pentru cei din administraţia locală, cât şi pentru administrarea SC Pieţe SA.
Ulterior, toţi elevii şi cadrele didactice care au participat la acţiune au completat un chestionar cu propriile opinii privind curăţenia şi modul de administrare a pieţelor. Profesorii şi elevii lor au fost rugaţi să analizeze, prin prisma lor, cele sesizate în piaţa în careşi-au desfăşurat activitatea şi să noteze fiecare aspect la care s-a făcut referire cu note între 1 şi 10, astfel încât la sfârşit s-a obţinut un punctaj total acordat de ei administrării pieţei.
La finalizarea acţiunii, s-au acordat diplome pentru administratorii pieţelor participante punctajele obţinute fiind următoarele :
Locul I – Piaţa Dacia, punctajul total de 343 puncte;
Locul II – Piaţa Giroc, cu punctajul total de 339 puncte;
Locul III – Piaţa Doina,cu punctajul total de 310 puncte.