În ziua de 23 septembrie, în jurul orei 20.30, poliţiştilor din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Cărpiniş le-a fost semnalat de către B. Ana din comuna Checea, faptul că fratele său F. Nicolae, de 55 de ani, din aceeaşi localitate, a fost găsit spânzurat de grinda unei anexe a casei sale.
La faţa locului s-a deplasat de urgenţă o echipă operativă care a constatat că cele sesizate se confirmă, în urma verificărilor efectuate pe suprafaţa corpului nefiind depistate urme de violenţă cu excepţia unui şanţ de profunzime în zona gâtului.
Corpul neînsufleţit a fost transportat la morga Spitalului orăşenesc Jimbolia în vederea efectuării necropsiei.
Poliţiştii vor continua cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a condiţiilor în care a survenit decesul.