La 31 august 2011, la Timişoara, va avea loc inaugurarea unui Consulat Onorific al R. Moldova. Instituţia va avea sediul pe Bulevardul Revoluţiei din 1989, nr.20. Consulatul Onorific al R. Moldova va asigura sprijin şi consiliere pentru toţi basarabenii din regiunea de Vest a României.
„Prin existenţa acestui Consulat Onorific, relaţiile dintre cetăţenii Republicii Moldova şi România vor primi o nouă dinamică, în sensul intensificării schimburilor culturale, academice, economice, precum şi realizării unor proiecte în spiritul relaţiei speciale dintre R. Moldova şi România, conferite de comunitatea de limbă, istorie, cultură şi tradiţii. Deschiderea Consulatului Onorific de la Timişoara reiterează dezideratul integrării europene a Republicii Moldova, România fiind un veritabil susţinător al apartenenţei noastre la marea familie europeană», a declarat prof.univ.dr. Silviu Sofronie, Consul Onorific al R. Moldova în România.