Primarul Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, a primit recent înştiinţări din partea omologilor din oraşele înfrăţite Gera şi Karlruhe, în legătură cu necesitatea păstrării Consulatului german la Timişoara. Având în vedere intenţia Ministerului de Externe din Republica Federală de a închide consulatul în viitorul apropiat, primarul Timişoarei s-a adresat celor două oraşe înfrăţite, dar şi altor parteneri importanţi de pe teritoriul Germaniei, cu rugămintea de a susţine păstrarea instituţiei diplomatice germane în oraşul de pe Bega.
Atât primarul oraşului Gera, Norbert Vornehm, cât şi edilul-şef din Karlsruhe, Heinz Fenrich, au intervenit pe lângă autorităţile centrale germane, mai ales că Timişoara şi Karlsruhe vor sărbători anul viitor 20 de ani de cooperare, aşa cum instituţia diplomatică are deja două decenii de activitate în oraşul de pe Bega. „Cooperarea strânsă între Germania şi România la nivelul Uniunii Europene va avea de suferit dacă acest consulat, din regiunea cu cel mai reprezentativ boom economic din România, îşi va înceta activitatea”, menţionează primarul din Karlsruhe, care a mai subliniat că un consulat onorific nu va putea înlocui reprezentarea unei autorităţi competente şi profesionale, cu precădere în Banat - unde etnicii germani au rădăcini de peste 300 de ani. Mai mult decât atât, păstrarea funcţiilor complete ale consulatului din Sibiu (zonă în care trăiesc circa 20.000 de germani, comparativ cu 33.000 în Banat), în dauna celui de la Timişoara, nu este deloc justificată, mai consideră primarul din Karlsruhe.
După Bucureşti, regiunea Timiş - cu 40% din PIB realizat prin investiţii germane - este cel mai important partener de afaceri al Germaniei. Investiţiile vor fi încurajate şi prin cuprinderea în viitorul apropiat a Timişoarei la reţeaua europeană de autostrăzi.