Conform cifrelor obţinute de la Camera de Comerţ şi Industrie, judeţul Timiş este din punct de vedere economic cel mai important judeţ din ţară, bineînţeles după zona metropolitană Bucureşti-Ilfov.
După capitalul nominal subscris, investiţiile străine în judeţul Timiş se cifrau 899.137.211,27 euro la 31 martie 2011.
Dacă la nivel de capital subscris pe primul loc se află SUA, cu aproape 200 de milioane de euro, cu o participare financiară semnificativă se poate spune că mai sunt şi Olanda, Germania şi Italia, fiecare depăşind suta de milioane de euro investită în economia timişeană.
Totalul companiilor active cu capital străin, la 31 martie 2011, era de 7.795. La acest capitol, lider detaşat este Italia, cu aproape 3000 de firme, care-i urmată la nivel semnificativ de Germania.
Altfel spus, SUA are aproximativ 200 de firme şi a investit aproape 200 de milioane de dolari, în timp ce cele aproape 3000 de firme ale italienilor au adus în judeţul Timiş peste 115 milioane de euro.
Pe de altă parte, Olanda, care este pe locul 2 la banii investiţi în Timiş, nici măcar nu apare în Top 10 la numărul de firme. O altă pată de culoare la investiţiile străine o constituie Siria, cu cele 151 de firme fiind clar că judeţul Timiş reprezintă un punct de interes pentru zona Orientului Mijlociu.
1. SUA - 199.576.535,15 euro
2.Olanda - 164.486.526,46
3. Germania - 153.136.805,10
4.Italia - 115.675.470,61
5.Luxemburg - 93.102.117,35
6.Austria - 55.524.234, 71
7.Franţa - 28.119.521,53
8.Danemarca - 27.001.671,25
9.Elveţia - 11.521.767,74
10.Cipru - 8.475.784,94.
După numărul de firme, topul ţărilor care investesc în judeţul Timiş se prezintă astfel:
1.Italia - 2996
2.Germania - 1517
3.Austria - 550
4.Ungaria - 283
5.Franţa - 269
6.SUA - 206
7. Siria - 151
8. Spania - 144
9.Serbia - 112
10. Elveţia - 102.