Republica Moldova sărbătoreşte, pe 27 august, 20 de ani de la proclamarea Independenţei.
La 27 august 1991, în centrul Chişinăului a fost convocată Marea Adunare Naţională, iar în aceeaşi zi a fost convocată şedinţa extraordinară a parlamentului, care a adoptat cu majoritatea absolută de voturi Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova.
Parte de Est a Moldovei românești medievale, Republica Moldova și-a declarat pentru prima oară suveranitatea la data de 21 noiembrie 1917, independența la data de 24 ianuarie 1918 în limitele guberniei Basarabiei (între Prut și Nistru, de la Hotin la Dunăre și la Marea Neagră) așa cum fusese delimitată în perioada 1812-1918 în cadrul Imperiului rusesc, iar la 27 martie 1918 s-a unit cu România. Înaintea celui de al Doilea Rǎzboi Mondial, la data de 28 Iunie 1940, în contextul geopolitic creat de anexa secretă imperialistă a pactului Hitler-Stalin, România a cedat Basarabia Uniunii Sovietice, moment în care a fost împărțită de Moscova între RSS Moldovenească și RSS Ucraineană. În perioada dintre vara anului 1941 și vara anului 1944 a redevenit parte a României, care a recuperat-o atacând URSS împreună cu Germania nazistă, apoi din nou republică sovietică în perioada 1944-1991. Odată cu dezmembrarea Uniunii Sovietice, Republica Moldova a devenit stat independent la data de 27 august 1991, și membru al ONU.
Republica Moldova cuprinde actualmente două treimi din fosta Basarabie stăpânită de ruși, și Transnistria, un teritoriu în stânga Nistrului, parte a Podoliei istorice. Transnistria este locuită în majoritate de moldoveni (români moldoveni) (40% după recensământul din 1989 și 31.9% după cel din 2004), și în proporții relativ egale de ruși și ucraineni. Acest teritoriu (transnistrian) este o rămășiță a RSSA Moldovenești din perioada interbelică. În 1990, odată cu izbucnirea conflictului din Transnistria, autoritățile Republicii Moldova de la Chișinău au pierdut controlul acestei regiuni, care și-a autoproclamat independența - nerecunoscută internațional - cu numele de Republica Moldovenească Nistreană, și are în administrare în dreapta Nistrului orașul Tighina și încă câteva localități.