Poliţiştii din cadrul Oficiului Român pentru Imigrări-Serviciul Imigrări Timiş, în cooperare cu Secţia 5 Poliţie Timişoara, au organizat în data de 4 august, o acţiune comună pentru depistarea străinilor cu şedere ilegală aflaţi pe raza teritorială a municipiului Timişoara.
În urma acestei acţiuni au fost depistaţi şase cetăţeni algerieni care nu respectau regimul juridic al străinilor în România.
Din verificările efectuate, reiese faptul că toţi străinii depistaţi sunt intraţi ilegal în ţară şi la finalizarea procedurii de azil, ca urmare a respingerii cererilor, aceştia nu au părăsit teritoriul României în termenul indicat de autorităţi.
Ca urmare a celor constatate, cetăţenii străini au fost conduşi la Centrul de Cazare şi Luare în Custodie Publică Arad.
Totodată a fost făcută propunerea de instituire a consemnelor de nepermitere a intrării în ţară, pentru o perioadă de cinci ani, conform Ordonanţei de Urgenţă 194 din 2002, privind regimul străinilor în România.