Primăriile din judeţul Timiş au fost informate că a apărut Ordinul M.A.D.R. nr. 165/2011 pentru modificarea O.M.A.D.R. 215/2010 privind stabilirea modului de implementare a conditiilor specifice, a criteriilor de eligibilitate si a termenelor de referinta pentru aplicarea schemelor de plati nationale directe complementare la specia bovine.
Astfel, persoanele care indeplinesc conditiile de acordare a primei pe exploatatie – specia bovine, sa se prezinte in perioada 15 iulie – 31 august 2011 la sediile locale sau judetean ale A.P.I.A., pentru depunerea cererii aferente anului 2011.
Conditiile de eligibilitate pentru acest an sunt urmatoarele: 1.Sa fie inscris in Registrul Fermierilor (A.P.I.A.); 2.Exploatatia sa fie de minimum 3 capete bovine in varsta de minimum 6 luni si atat exploatatia cat si efectivul de bovine sa fie înregistrate în Registrul naţional al exploataţiilor la data de: - 31 ianuarie 2008, sau - 31 ianuarie 2009, pentru exploataţiile înfiinţate în perioada 1 februarie 2008 - 31 ianuarie 2009, sau - 31 ianuarie 2010, pentru exploataţiile înfiinţate în perioada 1 februarie 2009 - 31 ianuarie 2010, sau - 14 iulie 2011, pentru exploataţiile înfiinţate în perioada 1 februarie 2010 - 14 iulie 2011.
Documentele necesare sunt urmatoarele: Copie de pe B.I./C.I/C.U.I./C.I.F.; Copie de pe documentele care atestă provenienţa animalelor pentru exploataţiile înfiinţate în perioada 1 februarie 2008 - 31 ianuarie 2009/1 februarie 2009 - 31 ianuarie 2010/ 1 februarie 2010 - 14 iulie 2011; Declaraţie pe propria răspundere că animalele pentru care se solicită prima nu au fost eligibile la plată pentru primă în anul 2008 şi/sau 2009 şi/sau 2010 pentru situaţiile prevăzute în art. 2 pct. 2, 3 şi 4, cu excepţia transferului integral al exploataţiei şi al animalelor; Copii ale documentelor care atestă schimbarea formei de organizare conform prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările ulterioare, dacă este cazul (transformarea in PFA, I.I. sau .I.F.); Copie de pe cardul de exploatatie; Un extras de cont sau orice document din care sa reiasa codul IBAN al contului bancar; Un dosar cu sina.
Cererea si lista animalelor sunt in forma pretiparita si se elibereaza de catre A.P.I.A. Viza asociaţiilor crescătorilor de bovine nu mai este necesară începând cu 1 august 2011. Termenul limită de depunere a cererilor este 31 august 2011.
După ultimele date statistice, în Timişoara există 177 de bovine.