La sfârşitul săptămânii, poliţiştii de frontieră timişeni au depistat 38 persoane care au trecut ilegal frontiera verde a României.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga, Moraviţa şi Jimbolia au depistat în zona de competenţă şapte grupuri de migranţi, formate din două până la nouă persoane, având naţionalităţi diferite (algerieni, marocani şi tunisieni).
Persoanele depistate nu aveau documente de identitate asupra lor şi nu vorbeau limba română. S-a procedat la conducerea persoanelor în cauză la sediile Sectoarelor Poliţiei de Frontieră în vederea clarificării situaţiei. Cu această ocazie s-a stabilit că este vorba de 36 algerieni, 1 tunisian şi 1 marocan cu vârste cuprinse între 19 şi 40 de ani, care au trecut ilegal frontiera din Serbia în România.
În timpul audierilor migranţii au solicitat acordarea unei forme de azil din partea statului român. Cei în cauză au declarat că au recurs la această metodă deoarece doreau să ajungă în Spaţiul Schengen şi nu posedau vizele necesare. Majoritatea persoanelor au relatat că s-au deplasat cu taxi sau cu autoturisme de ocazie până în apropierea frontierei sârbo - române, de unde şi-au continuat călătoria pe jos, pe câmp, până în momentul reţinerii lor de către autorităţile române.
Poliţiştii de frontieră au întocmit în toate cazurile lucrări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegala a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.
Şi în acest weekend cei mai mulţi migranţi au fost reţinuţi la Sectorul Poliţiei de Frontieră Lunga, 26 persoane.