Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în urma controlului dispus cu privire la modul în care procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deta au soluţionat dosarele penale în care au fost implicaţi fiii primarului din Deta, a rezultat că Bogdan Daniel Roman şi Călin Roman au fost cercetaţi, în perioada 2009-2011, în patru dosare penale, având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de loviri sau alte violenţe, ameninţare, distrugere, soluţiile dispuse în cauzele verificate au fost legale şi temeinice, cauzele care au determinat soluţii de neurmărire penală dispuse la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta fiind determinate de impedimente de ordin procedural.
În trei dosare, procurorii din Deta au dispus neînceperea urmăririi penale, ca urmare a existenţei unor impedimente de ordin procedural - retragerea plângerii prealabile, lipsa plângerii prealabile, lipsa elementelor care să confirme existenţa faptei sesizate şi lipsa condiţiilor de fond şi formă.
O cauză penală înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta, respectiv dosarul nr. 1253/P/2010, a fost soluţionată prin punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a celor doi fraţi.