Poliţiştii timişeni au depistat la o societate comercială, expuse spre vânzare, 806 grame bijuterii dintr-un material ce părea a fi aur, marcate cu o marcă de garanţie proprie falsificată. Administratorului firmei i s-a întocmit dosar penal.
Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Timiş, împreună cu reprezentanţii Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Consumatorului au desfăşurat, la data de 9 noiembrie a.c., o acţiune pe linia legalităţii şi realităţii operaţiunilor comerciale şi existenţa marcajelor privind regimul metalelor preţioase şi a pietrelor preţioase.
Astfel, cu această ocazie, a fost verificată o societate comercială cu sediul social în municipiul Botoşani, unde s-a constatat că au fost expuse spre vânzare 806 grame de bijuterii dintr-un material ce părea a fi din aur, marcate cu o marcă de garanţie proprie falsificată.
Faţă de administratorul societăţii, M. Nicolae, s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de folosire de mărci de garanţie falsificate.
Bijuteriile au fost ridicate în vederea confiscării, iar cercetările vor continua în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a suspectului.