Peste 130 de angajaţi ai camerelor de comerț şi industrie din România s-au specializat, până în prezent, în meseria de consultant cameral.
Activitatea de specializare a început în luna iunie a acestui an cu un curs pilot care s-a desfăşurat la sediul CCIA Timiș, urmat fiind de cursurile de la Mamaia, Băile Herculane, Băile Felix şi Băile Govora.
În perioada 21-25 noiembrie 2011, la Slănic Moldova, se va derula o nouă sesiune a cursului pentru Regiunea Nord-Est.
Cursul este structurat în 9 module şi este susținut de experți cu o bogată experiență camerală şi didactică și de directori ai camerei de comerţ lider de proiect.
Activitatea de specializare şi formare profesională a angajaților camerelor de comerţ din România are loc în cadrul proiectului “Schemă inovativă de adaptabilitate și specializare S.I.A.S.” , selectat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, cofinanțat din Fondul Social European și derulat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în parteneriat cu camerele de comert ale judeţelor Bacău, Brașov, Prahova, Satu-Mare și Vâlcea, Universitatea de Vest Timişoara, Escola Profissional Cristóvăo Colombo (Portugalia) și MONDIMPRESA (Agenție a Uniunii Camerelor de Comerț din Italia).
Proiectul este o premieră pentru sistemul cameral din România, propunând realizarea unei scheme inovative, unitare de adaptabilitate a angajaților camerelor de comerț la cerințele mediului economic în schimbare și la provocările globalizării.