CJ Timiş a aprobat anterior înfiinţarea unei capacităţi de producţie pentru energie fotovoltaică pe amplasamentul de 45 ha de lângă localitatea Covaci, pentru care a organizat concurs de soluţii pentru elaborarea documentaţiei necesare accesării programelor de finanţare ale UE.
În urma derulării a două sesiuni de ale concursului de soluţii menţionat nu s-a putut selecta nici o oferta câştigătoare, astfel încât s-a analizat şi luat în considerare oportunitatea continuării prin 2 acţiuni, respectiv contractarea serviciilor de proiectare necesare pentru elaborarea unui studiu de fezabilitate pentru o capacitate de circa 4 MW în limita ofertei programului de finanţare nerambursabilă, respectiv maxim 20.000 Euro şi, în paralel, declanşarea unei proceduri de constituire a unui parteneriat public privat pentru dezvoltarea capacităţii de producţie adecvate pe suprafaţa de teren rămasă disponibilă.
Separarea proiectului într-un proiect cu finanţare nerambursabilă în proporţie de până la 98%, care ar permite dezvoltarea unei capacităţi de producţie de cca. 4MW este oportună având în vedere că implică costuri minime şi avantaje maxime pentru judeţ.
Capacitatea de circa 4 MW presupune ocuparea unei suprafeţe de până la 8 ha în cazul utilizării panourilor fotovoltaice fixe, soluţie recomandată în urma analizei raportului cost investiţie – suprafaţă ocupată – capacitate instalată. Contractarea serviciilor de proiectare pentru elaborarea studiului de fezabilitate se propune astfel să fie demarată cât mai rapid posibil, pentru a putea prinde sesiunea de selecţie de proiecte planificată pentru anul 2011, sesiune care, având în vedere atât numărul mare de proiecte deja depuse cât şi cel de intenţii de proiecte noi, foarte probabil, va consuma toate fondurile disponibile pe acest program.
În paralel cu acest subproiect capacitatea instalată planificată urmează să fie completată de o investiţie public privată promovată de CJ Timiş în asociere cu TRANSELECTRICA - Compania Naţionale de Transport a Energiei Electrice care şi-a manifestat interesul de a susţine CJ Timiş în realizarea parcului fotovoltaic de la Covaci.