Lucrările celui de-al 26-lea congres al Societăţii Internaţionale de Imnologie (IAH) a debutat în Foaierul Filarmonicii Banatul din Timişoara, duminică, 24 iulie, în cadrul Festivalului Timorgelfest. Congresul se desfăşoară sub egida Universităţii de Vest din Timişoara şi Filarmonica Banatul Timişoara, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, Consiliului Judeţean Timiş, Consiliului Local Timişoara şi al Universităţii de Vest din Timişoara, informează „Ziarul Lumina”, Ediţia de Banat.
Festivalul se va desfăşura în perioada 24-29 iulie şi va cuprinde concerte corale şi recitaluri de orgă, suţinute la Catedrala mitropolitană din Timişoara, respectiv Domul Romano Catolic din Timişoara şi celelalte lăcaşuri de cult ale confesiunilor creştine implicate în acest program.
Societatea de Imnologie (IAH) se află la cel de-al 26 congres internaţional şi are drept scop cercetarea muzicologică şi editarea de cărţi de imnuri religioase, sub toate formele ei de cântare bisericească, indiferent de forma muzicală sau confesiunea creştină din care provin.
Din Societatea Internaţională de Imnologie fac parte muzicologi, profesori cu doctorate în domeniul muzicii sau al teologiei, personalităţi, preoţi şi reprezentanţi ai diverselor confesiuni creştine. Numărul acestora în întreaga lume depăşeşte impresionanta cifră de 500 de membri activi.
Lucrările congresului se desfăşoară în plen numai în limba germană şi engleză, pentru participanţii din România fiind organizată o secţiune de limba română, unde vor fi prezentate referate scurte de maximum 20 de minute.
De asemenea, în program sunt cuprinse excursii de studiu la Mănăstirea Radna, Biserica de la Densus, biserici şi locaţii cu importanţă culturală din Oradea, Arad, Lugoj etc.
În România această activitate din domeniul imnologiei a debutat la Facultatea de Muzică din Timişoara, în urmă cu mai bine de 15 ani, la sugestia profesorului Robert Muranyi. Pe parcursul acestor ani au avut loc mai multe seminarii de imnologie, coordonate de prof. dr. Felician Rosca, lucrările seminariilor de imnologie de la Timişoara fiind publicate în patru volume de 'Studii de Imnologie' la Editura UVT. În prezent, în România fiinţează Societatea Română de Imnologie, cu sediul la Timişoara, sub egida UVT. Preşedintele acestei societăţi este prof. dr. Felician Rosca, secretar, lect. dr. Rafaela Ani Carabenciov.