Naţionala României face parte din Grupa D, alături de Olanda, Turcia, Ungaria, Estonia şi Andorra, în preliminariile Cupei Mondiale de fotbal din 2014, care va avea loc în Brazilia, în urma tragerii la sorţi efectuate sâmbătă, la Marina del Gloria din Rio de Janeiro.
România a făcut parte din urna a patra valorică în zona europeană.
EUROPA are cel mai mare număr de ţări participante, 53, cu un sistem de calificare bazat pe grupe preliminare. Sunt opt grupe de câte cinci echipe şi una de şase formaţii. Câştigătoarele celor 9 grupe se califică direct la turneul final, cele mai bune 8 formaţii de pe locul 2 vor susţine patru meciuri de baraj (tur-retur), de unde echipele câştigătoare vor merge şi ele în Brazilia.
Preliminariile europene se vor desfăşura în perioada 7 septembrie 2012 - 15 octombrie 2013.
Grupa A: Croaţia, Serbia, Belgia, Scoţia, Macedonia, Ţara Galilor,
Grupa B: Italia, Danemarca, Cehia, Bulgaria, Armenia, Malta
Grupa C: Germania, Suedia, Irlanda, Austria, Insulele Feroe, Kazahstan
Grupa D: Olanda, Turcia, Ungaria, ROMÂNIA, Estonia, Andorra
Grupa E: Norvegia, Slovenia, Elveţia, Albania, Cipru, Islanda
Grupa F: Portugalia, Rusia, Israel, Irlanda de Nord, Azerbaidjan, Luxemburg
Grupa G: Grecia, Slovacia, Bosnia-Herţegovina, Lituania, Letonia, Liechtenstein
Grupa H: Anglia, Muntenegru, Ucraina, Polonia, Republica Moldova, San Marino
Grupa I: Spania, Franţa, Belarus, Georgia, Finlanda