Dacă la începutul anilor 2000 sistemul centralizat de încălzire din România deservea 2,5 milioane de apartamente, în martie 2011 numărul acestora a scăzut la 1,54 de milioane de apartamente branşate, conform datelor ANRSC.
Timişoara mai are aproximativ 80 000 de apartamente branşate la sistemul centralizat, după spusele primarului Gheorghe Ciuhandu. Care a adăugat că gigacaloria ar putea ajunge la preţul de 320 de lei, dacă se egalizează preţul de furnizare cu cel de facturare şi dacă nu se găseşte o formulă de subvenţionare.
În perioada noiembrie - martie, pentru încălzirea unui apartament de două camere, consumul mediu este de 1,6 gigacalorii pe lună (apă caldă şi încălzire), iar pentru restul anului, consumul mediu este de 0,57 gigacalorii pe lună, spune RADET.
Pe de altă parte, este evident că în astfel de condiţii oamenii care mai dispun de un ban se debranşează. Numai că dezavantajul centralelor de apartament este investiţia iniţială, care se ridică la aproximativ 6.000 lei, bani care pot fi recuperaţi în circa trei ani din reducerea facturii cu până la 45%, după cum se spune. Dar şi aici scumpirea gazelor naturale nu va face lucrurile mai simple.
În România au fost instalate până în prezent circa 1,5 milioane de centrale de apartament, număr aproape egal cu cel al apartamentelor care beneficiază de sistemul centralizat de încălzire. Distribuitorii de centrale mizează pe o creştere a pieţei cu 35% în acest an, numai pe baza anunţurilor de eliminare a subvenţiei, cum s-a mai întâmplat şi anul trecut.