Piața Unirii din Timişoara va găzdui, în perioada 15-17 iulie, Expo Timișoara Antichități și Expo Hand-Made.
Această manifestare este organizată la cererea unui grup important de firme şi persoane fizice care au ca principală activitate comerţul cu obiecte de tipul antichităţilor.
Este un târg în care puteţi să vă faceţi noi relaţii cu pasionaţii acestui domeniu şi să vindeţi produsele expuse.
Primele 13 ediţii s-au bucurat de participarea unui număr de 505 expozanţi din România ( Timişoara, Arad, Reşiţa, Brăila, Oradea, Braşov, Bucureşti, Satu Mare, Târgu Neamţ, Mediaş, Cluj, Ramnicu Valcea, Craiova, Deva, Drobeta Turnu Severin, Iasi, Tirgu Mures, Baia Mare, etc. ) precum şi din străinătate ( Italia, Belgia, Ungaria, Suedia, Irlanda, etc. ).
Se expun: mobilier, tablouri, argintărie, obiecte mici, ceasuri de mână, ceasuri pendulă, porţelan, bijuterii, obiecte din bronz, obiecte hand – made, etc.