AMPOSDRU a publicat lista cererilor de prefinantare nr.2, respectiv nr.3, care au fost respinse, intrucat nu indeplinesc prevederile Deciziei nr.9 din 23.02.2011 a AMPOSDRU.
Conform art. 5, alin. (7), lit. b), „a doua transa de prefinantare va fi de max. 20% din valoarea totala eligibila a contractului de finantare si va putea fi acordata doar dupa recuperarea unei sume echivalente a cel putin 50% din prefinantarea primita anterior”.
Beneficiarii care se regasesc pe aceasta lista pot depune o noua cerere de prefinantare dupa ce indeplinesc conditiile prevazute in aceasta decizie (Sursa: www.fseromania.ro).
Printre cererile de prefinantare neeligibile se află două de la Universitatea Politehnica din Timişoara, dar şi de la UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE VICTOR BABEŞ şi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din TIMIŞOARA.