În timp ce, de câteva luni încoace, la Consiliul Local din Timişoara este o adevărată harababură cu proiectul de hotărâre care propune mutarea Liceului de Arte Plastice din clădirea care acum aparţine Fundaţiei Caritatea în construcţii modulare amplasate la şcoala de pe strada liviu Rebreanu, Inspectoratul Şcolar Timiş îşi vede de treabă imperturbabil.
Nu contează că proiectul de hotărâre a tot fost scos şi băgat pe ordinea de zi de au înţeles şi portarii despre ce este vorba, nu contează că au fost organizate şi dezorganizate tot felul de dezbateri publice pe subiectul containerelor în care ar urma să se desfăşoare procesul de învăţământ al Liceului de Arte Plastice, cum nu contează nici faptul că până la urmă Primăria încearcă să găsească o soluţie de compromis, o propunere în acest sens fiind clădirea Liceului Electromotor.
Până la urmă nu contează nici faptul că şi varianta containerelor este costisitoare. Adică timp de trei ani , chiria pe lună ar fi de 13 000 de euro pe lună (adică o jumătate de milon de euro), faţă de 18 000 de euro, cât cere Fundaţia Caritatea. Dar ar mai fi vreo 27 000 de euro ca şi cost de livrare al containerelor, plus 63 000 de euro pentru "serviciile retur", alte costuri - 24 000 de euro. Şi la total s-ar mai adăuga cheltuielile de racord la utilităţile publice. Totul calculat fără TVA. Dacă mai pui şi TVA-ul se trece frumos şi liniştit de milionul de euro!...
Numai că la Inspectoratul Şcolar Timiş tot ce s-a întâmplat în jurul subiectului nu i-a smuls de la inimă ideea de containerizare a Liceului de Arte Plastice. Şi ca să arate cât este de hotărât, Marin Popescu şi Francisc Halasz, inspectorul - şef şi cel adjunct, au trimis o adresă prin care confirmă că nu şi-au schimbat opiniile în nici un fel. Nici ei, dar nici Consiliul de Administraţie al Inspectoratului.