marți, 21 iunie 2011
Timişoara / Noul Cod al Muncii a adus încă 9000 de contracte de muncă în judeţul Timiş
Prefectul Mircea Băcală a condus, astăzi, la Prefectura Timiş, ședința Comisiei de Dialog, în cadrul căreia s-au pus în discuție probleme legate de aplicarea noului Cod al muncii. Conform celor prezentate de Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș, de la intrarea în vigoare a noului Cod al muncii (2.05.2011) au fost înregistrate un număr de 9000 de noi contracte de muncă. Totodată, în luna mai, Inspectoratul Teritorial de Muncă a efectuat un număr de 331 controale, în urma cărora au fost aplicate un număr de 734 sancțiuni la 157 angajatori, valoarea amenzilor aplicate fiind de 442.500 lei.