joi, 23 iunie 2011

Timişoara / Mobilizare locală pentru dezvoltarea oraşului de pe Bega

În cadrul proiectului “Rolul dialogului social în promovarea incluziunii sociale active”, cofinanţat prin Fondul Social European şi implementat de Asociaţia CRIES (Centrul de Resurse pentru Iniţiative Etice şi Solidare) în parteneriat cu Platforma Europeană IRIS şi asociaţiile Institutul Intercultural Timişoara, Serviciul APEL şi Reper 21, s-a format un Grup Local de Acţiune (GLA).
Acest GLA este deschis în continuare participării reprezentanţilor autorităţilor publice, personalului organizaţiilor societăţii civile, al partenerilor sociali (sindicate şi patronate), al membrilor Pactului regional pentru ocuparea forţei de muncă şi incluziune socială, personal al Camerei de Comerţ şi Industrie, personal al asociaţiilor fermierilor şi meseriaşilor şi mass-media din Timişoara.
Primele activităţi ale acestui grup sunt legate de invitarea cetăţenilor Timişoarei în perioada 23 iunie – 10 iulie a.c. la formularea unei viziuni de dezvoltare a comunităţii locale şi de construire a unor răspunsuri specifice la probleme presante cu care se confruntă concetăţenii noştri.
Acest demers inovativ continuă eforturile începute în 2007, când municipiul Timişoara a fost selectat de către Consiliul Europei pentru a face parte din demersul european de “Teritoriu de Coresponsabilitate”, alături de comunităţi din Europa occidentală precum Paris (Franţa), Provincia Autonomă Trento (Italia), Mulhouse (Franţa), Regiunea Walonă din Belgia ş.a.
Întâlnirile pe grupuri omogene din punct de vedere socioprofesional preconizate a fi organizate în Timişoara reunesc: studenţi, tineri (elevi, angajaţi sau în căutarea unui loc de muncă) – grupe care au fost deja invitate la dialog astăzi, la sediul CRIES, funcţionari publici, personalul specializat în domeniul artei şi culturii, reprezentanţi ai mediului economic (oameni de afaceri, directori şi directori resurse umane, antreprenori sociali), persoane în dificultate (defavorizate social, familii monoparentale, persoane cu trecut infracţional), persoane de etnie romă, cadre medicale, cadre didactice, familii afectate de fenomenul migraţiei temporare a părinţilor, femei aflate în concediu maternal, persoane vârstnice, persoane care execută pedepse private de libertate.
Participarea cetăţenilor în cadrul acestui proces ambiţios al comunităţilor participative din Europa este premiza esenţială pentru implementarea cu succes a acestui demers la Timişoara, motiv pentru care ne exprimăm speranţa de a beneficia de prezenţa celor interesaţi în a-şi exprima punctul de vedere în termeni de bunăstare şi coeziune socială.
Înscrieri şi informaţii suplimentare pot fi obţinute la telefon 0356-422405, respectiv prin e-mail la adresa dialogsocial@cries.ro. De asemenea, vă invităm să vizitaţi pagina de internet http://www.cries.ro/rolulDS.html.