Asociaţia „Filantropia ortodoxă” din Alba Iulia a demarat, începând cu 1 august 2011, proiectul „Reţea inter-regională de centre educaţionale”, la nivelul regiunilor centru şi vest. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, prin Autoritatea de management pentru programul operaţional sectorial dezvoltarea resurselor umane (AMPOSDRU) şi are ca scop prevenirea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii şi menţinerea în sistemul de educaţie a 500 de elevi din regiunile centru şi vest ale ţării noastre, prin înfiinţarea unei reţele de centre educaţionale.
Pe parcursul lunii mai Arhiepiscopia Timişoarei, în calitate de partener, va inaugura cinci centre educaţionale în localităţile Timişoara, Lugoj, Făget, Deta şi Sânnicolau Mare. De aceste servicii va beneficia un număr de 125 elevi anual, cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani, proveniţi din familii cu posibilităţi materiale reduse şi cu risc major de abandon şcolar.
Până acum au fost deschise următoarele centre: Centrul educaţional „Antimis” situat în Timişoara, str. Gloriei nr. 1 (în ziua de 3 mai), Centrul educaţional „Sfânta Maria” situat în Sânnicolau Mare, str. Calea lui Traian nr. 22 (în ziua de 10 mai) şi Centrul educaţional „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoş” situat în Deta, str. Mihai Eminescu nr. 4. Urmează să fie inaugurate centrele din Făget (20 mai) şi Lugoj (27 mai).
Coordonatorul regional al proiectului este P.On. Părinte consilier social Cristian Pavel, iar asistentul regional, P.C. Părinte Alin Cuza.