În 2 martie 2010, Adunarea Generală A Naţiunilor Unite a proclamat perioada 2011-2020 'Decada Acţiunilor pentru Siguranţa Rutieră' cu scopul de a stabiliza şi de a reduce nivelul prognozat al accidentelor rutiere din întreaga lume.
Lansarea la nivel mondial a acestei Decade va avea loc astăzi, 11 mai 2011, prilej cu care, în fiecare ţară, se va organiza un eveniment oficial de lansare.
Motivele care au stata la baza acestui proiect au fost următoarele:
*Peste 1,3 milioane de oameni mor în fiecare an. La fiecare 6 secunde o persoană moare sau este accidentată grav în urma unui accident de circulaţie
*Accidentele rutiere ucid mai mulţi oameni decât malaria
*50 de milioane de oameni sunt anual răniţi, dintre care mulţi se aleg cu un handicap
*90% din aceste accidente au loc în ţările în curs de dezvoltare
*Decesele anuale sunt prognozate să crească la 1,9 milioane până în 2020
*Reprezintă cauza numărul 1 de deces pentru tinerii din întreaga lume
*Până în 2015, aceasta va fi principala provocare de sănătate pentru copiii de peste 5 ani din ţările în curs de dezvoltare
*Costul economic global este de peste 500 miliarde dolari SUA, în ţările în curs de dezvoltare este de 100 miliarde dolari - echivalentul tuturor ajutoarelor globale
*Accidentele împovărează semnificativ spitalele şi sistemele de sănătate
*Accidentele rutiere pot fi prevenite.
Accidentele rutiere se numără printre primele trei cauze de deces pentru persoanele , cu vârsta cuprinsă între 5 şi 44 ani. Dacă nu se iau măsuri imediate şi eficiente, accidentele rutiere sunt prognozate să devină a cincea cauză de deces în lume.