Ambasada Chinei în România vă invită să participaţi în perioada 1 august -10 septembrie la cea de-a II-a ediţie a concursului 'Cine ştie, câştigă?'Fascinanta Chină 2011'. Concursul constă în 20 de întrebări despre China, dintre care 15 întrebări cu alegerea variantei corecte, 5 întrebări de completat în spaţiile libere. Aceste întrebări le găsiţi pe site-ul Ambasadei Chinei, www.chinaembassy.org.ro.
Trimiteţi răspunsurile dumneavoastră până la data de *10 septembrie 2011*, data limită a concursului, la adresa de e-mail *fascinantachina@gmail.com*. Juriul format din personalul Ambasadei va evalua răspunsurile participanţilor.
Cele care conţin răspunsuri corecte la toate întrebările concursului vor intra în tragerea la sorţi pentru câştigarea premiilor puse în joc. Vor fi acordate următoarele premii:
*Marele Premiu constând într-o excursie de o săptămână pentru 2 persoane în China (Beijing, Suzhou, Hangzhou AYi Shanghai), la începutul lunii octombrie;
*1 premiu I constând într-un Laptop Lenovo ThinkPad EDGE ;
*4 premii II a câte un telefon mobil Huawei sau ZTE;
*6 premii III constând în câte o bicicletă DHS 2642 18V;
*50 de suveniruri ca premii de consolare a câte un stick USB Netac de 4GB.
Tragerea la sorţi va avea loc în data de 13 septembrie. Pentru a asigura corectitudinea şi transparenţa extragerii, 10 participanţi la concurs vor fi invitaţi să ia parte în juriul de omologare. Răspunsurile corecte şi numele câştigătorilor vor fi publicate pe site-ul Ambasadei la data de *14 septembrie 2011*, iar decernarea premiilor va avea loc pe 29 septembrie 2011, în cadrul recepţiei dedicate Zilei Naţionale a Chinei, la sediul Ambasadei (Azos. Nordului nr. 2, sector 1, Bucureşti). Precizăm faptul că premiile vor fi înmânate pe baza cărţii/buletinului de identitate.